URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 10 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
După unii, Primăria n-ar trebui să cheltuiască 120.000 euro pe niște emisiuni care vor fi ascultate, estimativ, de „numai” 14 milioane de oameni. Mai bine ar împărţi banii tuturor locuitorilor. Cu 50 de eurocenți în plus, sărbătorile fiecărui orădean ar căpăta o strălucire aparte.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă (nu de tratament) ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii (coronare) afectate prin infarct. Coronarografia presupune introducerea unui cateter (un tub minuscul) la nivelul arterei inghinale de la rădăcina coapsei şi înaintarea lui, sub control radiologic, până la nivelul arterelor coronare, moment în care se injectează o substanţă de contrast ce permite astfel stabilirea locului stenozat (îngustat) sau obstruat (înfundat) şi a atitudinii terapeutice: tratament medical, angioplastie sau tratament chirurgical.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
18 Noiembrie 2019, 14:58

Operaţii în direct, prezentări şi noutăţi medicale la Conferinţa Internaţională de Uroginecologie, organizată de dr. Gheorghe Bumbu în Oradea şi Băile Felix (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 200 de studenţi, rezidenţi, medici specialişti şi medici primari din toată ţara au participat, săptămâna trecută, la Conferinţa Internaţională de Uroginecologie, organizată pentru al zecelea an consecutiv de dr. Gheorghe Bumbu, în Oradea şi Băile Felix. În cadrul evenimentului, specialiştii au putut asista inclusiv la operaţii explicate în direct, prezentări medicale şi mese rotunde pe teme din domeniul uroginecologiei, această supraspecializare fiind înfiinţată de reputatul profesor universitar.

"Derulăm încă un serial din această poveste de succes - după numărul vostru, al celor prezenţi, care creşte în fiecare an, uroginecologia în România. Prezenţa voastră aici, experienţa şi expertiza voastră constituie un prilej special de a lucra împreună, de a schimba impresii, de a ne împărtăşi experienţe, evident în folosul pacientelor noastre care sunt adevăratele noastre judecătoare. În final, toate aceste cunoştinţe pe care le vom dobândi şi le vom transmite mai departe sunt în beneficiul exclusiv al pacientelor noastre", a declarat dr. Gheorghe Bumbu, fondatorul şi preşedintele Asociaţiei de Uroginecologie din România, precum şi coordonatorul naţional al atestatului de uroginecologie, în conferinţa de deschidere.

Între altele, cei prezenți au avut ocazia să-şi îmbunătăţească cunoştinţele privind tehnica şi procedeele chirurgicale în afecţiunile uroginecologice, urmărind 7 operaţii chirurgicale desfăşurate în secţia de urologie a Spitalului Clinic Judeţean şi explicate, în direct, de echipe coordonate de profesorul Bumbu, în cazul unor paciente suferinde de prolaps urogenital şi incontinenţă urinară de efort. Printr-un sistem audio-video performant, intervențiile au fost transmise live în sălile conferinţei de la Hotelul Internaţional din Băile Felix.

Între experiență și modernizare

Dr. Mihai Berechet, din partea organizatorilor, a precizat că scopul evenimentului este de a disemina experienţa de top a specialiştilor şi de a le oferi medicilor posibilitatea să se specializeze în cadrul atestatului de studii complementare pentru supraspecializarea uroginecologie.

La rândul său, coordonatoarea Centrului de uroginecologie din Bucureşti, prof. univ. dr. Elvira Brătilă, a remarcat contribuţia doctorului Bumbu la apariţia uroginecologiei în ţară şi a subliniat meritul acestor întruniri deoarece "uroginecologia de azi nu se mai poate face aşa cum ai învăţat în urmă cu 20 de ani".

Printre participanţii la eveniment s-au numărat şi Maurizio Bologna, din Italia, care a reprezentat Asociaţia de Uroginecologie din Italia (înfrăţită cu asociaţia omoloagă română), specialişti precum Bernhard Liedl, din Germania, Deliu Victor Matei, chirurg urolog român stabilit în Italia, Martha Orsolya din Târgu Mureş şi alţii.

O secție modernă

Agerpres notează că, în fiecare an, la clinica de urologie din Oradea sunt pregătiţi pentru acest atestat 16 medici, în două serii de câte 8, alături de Oradea mai existând doar două asemenea centre în ţară, la Bucureşti şi Tg. Mureş.

Secţia de urologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea a beneficiat, timp de 5 ani, de o modernizare la cele mai înalte standarde europene, finalizată în anul 2017. Investiţiile din bugetul propriu al spitalului s-au ridicat la 9,24 milioane de lei. Noul bloc operator inaugurat, cel mai modern din Transilvania, dispune de trei săli de operaţie ultramoderne şi aparatură de ultimă generaţie, prin compania germană Karl Storz, lider mondial în domeniu.

Principala sală de operaţii dispune de un sistem audio-video, care le permite medicilor să transmită live intervenţiile şi să se consulte cu specialişti din toată lumea chiar în timpul acestora.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3149 RON
  • 1 EUR = 4.7777 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON