URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 26 MAI 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când văd cum mulţi dintre compatrioţii noştri pun botul la toate prostiile despre conspiraţii, am bănuiala că anumite televiziuni urmăresc cu orice preţ tâmpirea privitorilor. Nici nu trebuie să se străduiască prea tare pentru a-i băga pe bieţii oameni în ceaţă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Protagonistul rândurilor ce urmează este, formal, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor, în fapt al preşedintelui Pásztor Sándor, şi se numeşte Simon Adrian. Înainte de 2016 a fost şef al clubului Pro Democraţia Oradea, calitate din care, ani în şir, n-a găsit nicio neregulă în campaniile electorale ale UDMR Bihor, dar şi "ideolog" al aşa-zisei Coaliţii pentru Rogerius.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pentru o perioadă, cel puțin, vom avea câte două fețe - una originală, unică, prin care ne-am construit identitatea vizuală de până acum, și una neutră, fadă, impersonală, care ne va transforma pe toți în clone. Dar, printre atâtea neajunsuri, masca de protecție ne-a lăsat totuși ochii liberi...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Nu trebuie să poarte mască persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc). Dincolo de faptul că nu se prevede ce înseamnă umiditate crescută sau temperatură ridicată, agentul trebuie să constate contravenția cu termometrul și barometrul? Mai mult, cum îl constată Agentul 007 pe „etc.”?!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Majoritatea calculilor renali (aşa-zisele "pietre" ale rinichilor) sunt formate din săruri de calciu, magneziu, acid uric şi cistină. Calculii cu oxalat de calciu şi fosfat de calciu reprezintă împreună 75-85% din total. Litiaza calcică este mai frecventă la bărbaţi, în jurul vârstei de 30 de ani; de obicei, la cei cu un singur calcul vor exista în timp şi alţii, rata medie a apariţiei unei noi formaţiuni fiind de 2-3 ani; litiaza calcică este frecvent familială.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
12 Ianuarie 2010, 21:54

Udrea acuză că Marie Jeanne Ion ştia că urma să fie răpită în Irak

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Aşa cum ştiu eu lucrurile, Marie Jeanne a ştiut ce se va întâmpla. Nu a ştiut ce sens va lua. O poveste care şi ei i-ar fi adus notorietate, celebritate", a declarat Elena Udrea, care în primăvara lui 2005, când au fost răpiţi cei trei jurnalişti în Irak, era şef al Cancelariei Prezidenţiale.

Ministrul Dezvoltării a mai spus că răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian în Irak a fost pusă la cale cu un scop precis de către sirianul Omar Hayssam, care avea la acea vreme probleme cu justiţia.

"Omar Hayssam fusese arestat prin noiembrie 2004. După alegeri, a încercat să intre în graţiile noii puteri şi a sperat. El mai adusese nişte răpiţi odată cu vreun an în urmă. A sperat că prin această acţiune, chipurile răpim nişte ziarişti români şi apoi mă implic eu, Omar Hayssam, în a-i aduce înapoi, uite intru în graţile puterii şi nu mai am probleme cu justiţia. Nu a fost să fie aşa, iar răpirea s-a transformat în ceva foarte serios şi foarte tragic", a spus aceasta.

Pedelista a mai susţinut şi că tatăl jurnalistei lui Marie Jeanne Ion, senatorul Vasile Ion, era în relaţii foarte bune cu Omar Hayssam.

"În acea perioadă, Omar Hayssam era dornic să intre în relaţii cu noua conducere. El era foarte apropiat de PSD", a mai spus Udrea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4406 RON
  • 1 EUR = 4.8396 RON
  • 1 HUF = 0.0138 RON