URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Decembrie 2012, 09:06

UDMR îşi negociază intrarea la guvernare: Ponta vrea, Antonescu nu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Victor Ponta a încercat miercuri seara să bată palma cu UDMR pentru o guvernare comună, însă s-a lovit de opoziţia lui Crin Antonescu şi a lui Daniel Constantin (PC). La negocierile care au avut loc la Palatul Parlamentului, Antonescu s-a opus categoric guvernării comune: "Cooptarea UDMR nu este oportună".

În aceste condiţii, Victor Ponta a amânat decizia pentru duminică, după ce a evocat posibilitatea ca Uniunea să aibă o participare la nivel de secretari de stat în Guvern. "Nu am decis cooptarea UDMR la guvernare, nu s-a decis încă nimic", a declarat pentru gândul premierul Ponta.

Cooptarea UDMR la guvernare urmează să fie decisă într-o nouă întâlnire care va avea loc duminică. În cadrul întâlnirii de miercuri de la Palatul Parlamentului nu s-a ajuns la o decizie finală, PNL susţinând în continuare că nu este oportună participarea UDMR la guvernare. La întâlnire au participat din partea PNL Crin Antonescu, Dan Radu Ruşanu, Radu Stroe şi Eduard Hellvig, PSD a fost reprezentat de Victor Ponta, Liviu Dragnea şi Valeriu Zgonea, din partea PC au venit Dan Voiculescu, Daniel Constantin şi Bogdan Ciucă, iar de la UDMR au fost Kelemen Hunor şi Laszlo Borbely.

"Nu s-a ajuns la o concluzie privind participarea UDMR la guvernare, cu atât mai puţin la nivel de ministru. S-a discutat doar despre păstrarea oamenilor în deconcentrate şi a prefecţilor sprijiniţi de UDMR", au declarat pentru gândul surse participante la întâlnire.

Potrivit acestora, Crin Antonescu le-a explicat celor de la UDMR poziţia sa faţă de intrarea la guvernare, spunându-le acestora că în acest moment "cooptarea nu este oportună".

În schimb, liderii UDMR au cerut un răgaz de gândire, spunând că o decizie trebuie luată în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Unionali ai Uniunii.

Poziţia celor de la PNL a fost susţinută şi de preşedintele PC, Daniel Constantin, susţin sursele citate. Conservatorii au spus că trebuie să existe o colaborare parlamentară cu UDMR, dar nu la nivel de ministru.

"Apariţia unui secretar de stat al UDMR în guvernul Ponta nu se poate traduce în cooptarea UDMR la guvernare. Mai degrabă este vorba de o colaborare între USL şi UDMR", au subliniat lideri ai USL.

De altfel, nici liderii Uniunii nu cred că vor obţine acum vreun post în guvern. Şi asta pentru că tabăra liberală a USL s-ar ostiliza exact înainte de o nominalizare a lui Ponta premier. UDMR pare dispusă în schimbul unor resurse puse la dispoziţia judeţelor în care comunitatea maghiară este dominantă, a obţinerii unor posturi în ministere şi în teritoriu, deconcentrate sau prefecţi, să-l susţină pe Ponta şi să-i ofere ajutorul pentru guvernare în eventualitatea în care relaţia PSD-PNL se deteriorează.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, după întâlnirea de la Palatul Parlamentului, că din punctul său de vedere Victor Ponta este singura variantă viabilă de premier care să fie desemnat de şeful statului. "Din punctul meu de vedere, există o singură variantă, indiferent dacă vom intra la guvernare sau nu, cei care au câştigat alegerile şi bineînţeles Victor Ponta. Asta nu are legătură cu situaţia ulterioară desemnării primului ministru", a declarat preşedintele UDMR.

El a fost întrebat în ce condiţii va intra UDMR la guvernare alături de USL, având în vedere poziţia PNL.

"Un dialog va exista, fiindcă România are nevoie de dialog. Societatea românească are nevoie de linişte, nu de scandal. Deci dialog va exista, indiferent cine va fi la guvernare şi cine va fi în opoziţie şi eu cred că e bine după foarte mulţi ani de zile să trecem într-o nouă etapă. (...) Cunosc declaraţiile preşedintelui Crin Antonescu şi sunt pentru mine liniştitoare, deci este un om deschis la dialog, la colaborare, în rest amănunte putem să vă dăm săptămâna viitoare", a susţinut Kelemen, precizând că o nouă întâlnire ar putea să aibă loc la începutul săptămânii viitoare.

Premierul Victor Ponta a declarat la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu reprezentanţii UDMR, în această seară, la Parlament, referindu-se la posibilitatea accederii maghiarilor în cabinet că "există posibilitatea ca UDMR şi să fie la guvernare şi să nu fie".

Sursa: Gândul

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
FOARTE BINE !
asa da. fara udemeristi la guvern.
Postat 13 Decembrie 2012, 17:09 de USL
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON