URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Octombrie 2021, 18:11

Tulburările anxioase: Tulburarea obsesiv-compulsivă

Tulburările anxioase: Tulburarea obsesiv-compulsivă foto generic, progressivebehavioralhealth.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tulburarea obsesiv-compulsivă face parte din tulburările anxioase şi se manifestă prin prezenţa unor obsesii care apar tot mai des. Obiceiurile personale ciudate sunt ceva obişnuit, dar atunci când acestea determină anxietate marcată care poate merge până la suferinţă personală şi durează mai mult de o oră pe zi, provocând tulburări sociale sau profesionale, avem indiciile acestei boli.

Obsesiile pot fi gânduri intense, persistente care preocupă pacientul, cum ar fi cele de violenţă sau teama exagerată de contaminare, toate producând anxietate intensă.

Compulsiile sunt acţiunile de răspuns la obsesii, executate repetitiv, cu scopul de a neutraliza producerea evenimentului obsesiv.

Exemplele tipice sunt spălarea repetată pe mâini, verificarea şi notarea repetată sau numărarea întotdeauna până la un anumit număr.

La fel ca obsesiile, compulsiile sunt recunoscute de bolnav ca fiind lipsite de sens, dar explicaţiile şi sfaturile prietenilor sau medicului nu reduc manifestările repetitive.

Boala începe de obicei în adolescenţă sau la începutul maturităţii (în 65% din cazuri înainte de vârsta de 25 de ani), fiind rară la copii. Majoritatea pacienţilor au o evoluţie episodică cu perioade de remisiune incompletă, doar 10% prezentând o evoluţie cronică fără remisiuni. Cauzele bolii sunt necunoscute.

Tulburările fobice fac parte tot din categoria tulburărilor anxioase şi au ca element comun anxietatea severă, repetată persistent, iraţională, faţă de anumite obiecte, activităţi sau situaţii.

Fobiile sunt relativ frecvente, dar diagnosticul de tulburare fobică se poate pune doar dacă frica sau comportamentul evitant determină suferinţă sau probleme sociale şi profesionale.

Exemple de fobii sunt agorafobia (teama de a rămâne în locuri publice), care este cel mai des însoţită de panică, fobiile sociale (cum sunt teama de a vorbi în public, de a mânca în restaurante sau faţă de orice acţiune publică), sau fobiile simple, ca acrofobia (teama de înălţime), claustrofobia (teama de spaţii închise) sau frica de animale.

Atenţie!

Există şi tulburări anxioase nediagnosticate, care apar la pacienţii internaţi în spital. Se apreciază că 30-50% din bolnavii cardiaci prezintă panică. Orice boală produce anxietate cu intensitate variabilă şi care are efecte negative, de aceea este util consultul psihiatric, liniştirea bolnavului fiind importantă pentru succesul terapeutic.

Reţineţi!

Tratamentul tulburării obsesiv-compulsive se face cu medicamente specifice recomandate de medicul psihiatru, uneori fiind utilă şi psihoterapia. Tulburările fobice beneficiază de psihoterapie, medicamentele cunoscute având un rol terapeutic minor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Ați descris foarte bine în articol comportamente de personaje binecunoscute.
Johannis, Câțu, Bolojan ... etc, etc.
Postat 17 Octombrie 2021, 10:12 de KP
Bun de stiut !
Util articolul.
Postat 16 Octombrie 2021, 18:29 de Olguta
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON