URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 29 NOIEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ne așteaptă un cincinal în care principalele șantiere din oraș vor fi pasajele rutiere. După spusele primarului Florin Birta și ale șefului Consiliului Județean, Ilie Bolojan, acum s-a deschis axa mersului pe sub pământ, care are ca motivație creșterea siguranței circulației, prin urmare se vor construi o grămadă de asemenea pasaje.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Eroarea judiciară reprezintă, într-o definiție populară generică, eroarea de judecată care conduce la greșita soluționare a unui proces. În această viziune, ideea de eroare judiciară sau eroare de judecată poate fi calificată ca orice aspect care conduce la pronunțarea unei hotărâri care nu reflectă adevărul și, pentru aceste situații, sunt reglementate, atât în penal cât și în civil, căile de atac. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
17 August 2017, 11:16

Trenuri blocate spre mare: O femeie şi 3 copii au fost găsiți morţi pe linia ferată!

Trenuri blocate spre mare: O femeie şi 3 copii au fost găsiți morţi pe linia ferată! foto generic, you tube
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tragedie, joi dimineaţă, pe linia ferată, între Bucureşti şi Constanţa. O femeie în vârstă de aproximativ 25 -30 de ani şi 3 copii cu vârste între 2 şi 13 ani, cei mai probabil ai ei, au fost găsiţi morţi, în apropiere de gara Brăneşti, fiind loviţi de tren Interregio.

Potrivit Digi24.ro, evenimentul s-a întâmplat în jurul orei 9.30, între staţiile Pasărea şi Brăneşti, din Ilfov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, trenul trebuia să ajungă din Bucureşti în Constanţa, şi circula cu 160 km/k, neavând nicio şansă să oprească.

Impactul a fost devastator. Unul dintre trupuri a fost găsit la 600 de metri de la producerea evenimentului.

Anchetatorii iau în considerare atât un accident, cum că cei patru ar fi încercat să traverseze fără să se asigure, darse pare că a fost vorba despre o sinucidere şi crimă, dat fiind că poliţiştii au găsit, printre documentele femeii, şi un bilet de adio.

"E posibil să fi fost şi două incidente separate. Anchetatorii încearcă să stabilească de ce trupurile au fost găsite la distanţă unul de celelalte", arată Digi24.ro.

Trenurile spre mare au fost blocate.

Digi24.ro mai scrie că femeia este identificată și că ar fi încercat să scape de o anumită persoană. Persoana respectivă va fi dusă la audieri, arată sursa citată.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5419 RON
  • 1 EUR = 4.9725 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON