Trei tineri sportivi legitimaţi la clubul CSM Oradea au fost incluşi în loturile naţionale de tenis ale României pentru sezonul 2021
Giulia Safina Popa a fost nominalizată între cele opt sportive de la categoria 12 ani feminin a lotului naţional, Patricia Georgiana Goina a fost inclusă în lotul naţional pentru anul viitor la categoria 16 ani feminin, iar Zoltan Christian Teszari (foto) a fost luat în vedere de Federaţia Română de Tenis pentru convocarea la lotul naţional, la categoria 18 ani masculin.
De menţionat că la fiecare categorie de vârstă cuprinsă între 12 şi 18 ani au fost nominalizaţi cât opt sportivi.
În ceea ce-o priveşte pe Giulia Safina Popa, aceasta se situează pe locul 2 în ierarhia naţională la categoria 12 ani feminin, în condiţiile în care de abia a aniversat 11 ani de viaţă. De asemenea, Giulia ocupă locul 66 la categoria de vârstă superioară (14 ani feminin).
La rândul ei, Patricia Georgiana Goina ocupă locul 4 la categoria 16 ani feminin, respectiv locul 105 la categoria 18 ani feminin, dar şi poziţia a 72-a în ierarhia naţională a senioarelor în condiţiile în care are de abia 15 ani.
Zoltan Christian Teszari se situează pe locul 6 în ierarhia naţională la 16 ani masculin, respectiv pe locul 30 la categoria de vârstă superioară, adică 18 ani masculin.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.