Trei străzi din cartierul Oncea sunt în curs de modernizare.
Abordate pe rând
Potrivit unui comunicat al Primăriei, lucrările se desfăşoară etapizat, având în vedere că străzile Cucului, Episcop Ion Alexi şi Cardinal Alexandru Todea sunt învecinate, iar abordarea simultană a nu îngreuna circulaţia în zonă.
Strada Cucului a intrat prima în lucru, în cursul lunii februarie, iar şantierul este în plină desfăşurare.
"Modernizarea străzii Cucului, pe tronsonul cuprins între strada Matei Corvin şi strada Ion Pop Reteganul, cu o lungime de 653 metri, este gata în proporţie de 60%", a transmis Primăria printr-un comunicat.
Constructorii au realizat canalizarea pluvială şi au aşternut stratul de balast, iar în prezent montează bordurile în vederea turnării stratului carosabil şi realizarea accesului la proprietăţi.
Lucrările, cu termen de predare de patru luni, sunt realizate de firma Drumuri Orăşeneşti pentru suma de 2 milioane lei.
Se lucrează pe Episcop Ion Alexi
Tot Drumuri Orăşeneşti a început săptămâna trecută decopertarea străzii Episcop Ion Alexi, pe tronsonul cuprins între strada Poet Gheorghe Pituţ şi Cucului, pornind dinspre aceasta din urmă.
"În continuare se va realiza canalizarea pluvială, montarea bordurilor la carosabil, fundaţia de balast, stratul de balast stabilizat şi amenajarea acceselor la proprietăţi", se menţionează în comunicatul municipalității.
Strada, cu o lungime de 630 metri, urmează să fie modernizată în termen de patru luni pentru suma de 1,6 milioane lei.
După finalizarea lucrărilor din strada Episcop Ion Alexi, același constructor își va muta şantierul pe strada Cardinal Alexandru Todea, cu o lungime de 410 metri.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.