URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Iunie 2014, 14:20

Traian Băsescu despre fratele său: Să răspundă în faţa legii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, la Palatul Cotroceni, că niciodată nu a avut cu fratele său vreo discuţie cu privire la sprijinirea lui Sandu Anghel (n.r. Bercea Mondial) în procesele pe care le avea. Băsescu spune că nu se va transforma într-un avocat al fratelui său, Mircea Băsescu, şi că, mai mult, consideră că acesta nu trebuia să se implice într-o zonă cu astfel de oameni şi într-un asemenea anturaj.

Declaraţiile preşedintelui:

  • Niciodată nu am avut cu fratele meu vreo discuţie cu privire la sprijinirea domnului Sandu Anghel în procesele pe care le avea. Există suspiciunea intervenţiei mele în derularea justiţiei în acest caz sau cel puţin aşa a fost lansată public aseară. De aceea fac un apel public la orice poliţist, orice procuror şi orice judecător care a fost implicat în cazul lui Anghel Sandu: dacă a existat vreo intervenţie a mea pe această scară a anchetei, să o facă publică.
  • Proba că nu a existat o astfel de intervenţie este chiar condamnarea lui Anghel.
  • Eu cunosc varianta fratelui meu în acest caz încă de anul trecut, când mi-a spus că este şantajat. Nu o voi prezenta public pentru că nu sunt dispus să cred decât în varianta justiţiei, şi nu în a fratelui meu, pentru că într-un stat de drept varianta justiţiei este cea adevărată.
  • Nu mă voi transforma într-un avocat al lui, mai ales că s-a implicat într-o zonă cu oameni cu care nu ar fi trebuit să se implice.
  • În 10 ani nu am făcut nicio intervenţie în justiţie, pentru nimeni.
  • Regret faptul că fratele meu s-a implicat într-un astfel de anturaj, cu consecinţele pe care le vedem. Sunt încrezător că justiţia va scoate la iveală adevărul.
  • Nu voi face nicio intervenţie la nicio instituţie a statului pentru a-l proteja pe fratele meu. Dacă a făcut ceva ilegal, va trebui să răspundă în faţa legii. Lucrul pentru care îl acuz deocamdată este anturajul în care a intrat.

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a spus joi dimineaţă, când a ieşit din curtea casei sale, că preşedintele ştia despre cazul lui Bercea Mondial, aşa cum "ştia toată ţara" şi că nu s-a intervenit la el pentru eliberarea acestuia. "Este o mare eroare sau să-i spun răutate să amesteci preşedintele ţării într-o asemenea problemă (...) Este interpretarea lor că eu zic că preşedintele ştie. Preşedintele ştie despre un asemenea caz, cum să nu ştie. Ştia toată ţara şi să nu ştie preşedintele despre cazul Bercea Mondialu?", a spus Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu va fi audiat joi la DNA, după ce au fost făcute publice înregistrări care-l arată în timp ce recunoştea că a primit bani de la fiul lui Bercea Mondial, pentru a-l salva pe acesta din urmă de închisoare.

Citeşte pe această temă şi articolul "Mircea Băsescu a luat bani să intervină pentru eliberarea lui Bercea Mondial"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON