URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 23 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În judo folosești forța adversarului pentru a o canaliza împotriva lui. Cred că același principiu ar trebui să-l aplicăm și asupra vandalilor care sparg toalete, coșuri de gunoi și bănci. De ce să-i băgăm la pușcărie sau să-i amendăm cu sume uriașe? Mai bine să se amplaseze prin parcuri sape, hârlețe și greble. Cei cu exces de energie și surplus de testosteron vor putea să dea o prașilă, să facă straturi pentru flori, să ne scape de buruieni...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cele două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, Biharia - Chiribiș (28,55 km) și Chiribiș - Suplacu de Barcău (26,35 km), ar merita denumite - mulțumită tehnocraților din CNAIR, politrucilor care au condus Transporturile, dar și parlamentarilor bihoreni - ale Nesimțirii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O recentă modificare a Codului Rutier repară una dintre problemele vechi ale legislaţiei rutiere. În esenţă, până la modificările aduse prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 11/2023, o persoană condamnată pentru o infracţiune rutieră (spre exemplu, pentru conducere fără permis) nu avea nicio interdicţie în a obţine imediat după condamnare permisul de conducere.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
O altă formă de tulburare anxioasă este tulburarea anxioasă generalizată, care se deosebeşte de panică (unde simptomele apar brusc) prin faptul că bolnavii prezintă o anxietate difuză şi persistentă, fără fobii, atacuri de panică sau tulburare obsesiv-compulsivă.
17 Noiembrie 2022, 20:00

Toți pentru Sîrmanca: Viața supraviețuitoarei lagărului de la Cighid începe să se schimbe, cu ajutorul cititorilor BIHOREANULUI

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Povestea dramatică a Sîrmancăi Beladi, unul dintre copiii care au supraviețuit lagărului de la căminul-orfelinat Cighid, poveste relatată recent de BIHOREANUL, i-a impresionat pe cititorii ziarului.

Acum în vârstă de 37 de ani, Sîrmanca s-a despărțit de soțul ei și își crește singură cei doi copii, Pavel (5 ani) și Maria (8 ani), cu care locuiește într-un bloc social al Primăriei Oradea.

Potrivit Gabrielei Lupea, manager de proiect în cadrul Asociației Phoneo, care colectează donațiile făcute pentru Sîrmanca, în total, în luna octombrie, 66 de persoane au donat diverse sume de bani. Printre donatori s-au numărat și bihoreni mutați în străinătate.

„S-au strâns în total aproape 10.000 lei, sumă din care s-au plătit restanțele la chirie și utilități, precum și cheltuielile aferente acestor luni”, a declarat Lupea pentru BIHOREANUL. De asemenea, ONG-ul a achitat contravaloarea unor tratamente dentare de care Sîrmanca a avut nevoie, iar banii rămași vor fi folosiți în continuare pentru plata chiriei și a utilităților. „Estimăm că ne ajung pentru 5 luni”, a precizat Lupea.  

Pentru Sîrmanca, ajutorul primit a fost esențial, deoarece așa a evitat să fie evacuată din locuința socială în care locuiește. Ea a mărturisit BIHOREANULUI că a fost impresionată de modul în care oameni care nu o cunosc, ci doar i-au citit povestea în ziar, au ales să o ajute. „Mulțumesc fiecărei persoane care m-a ajutat și le doresc să le dea Dumnezeu tuturor numai bine”, a spus ea.

Scăpată de grija evacuării, Sîrmanca a putut să se preocupe de restul problemelor din viața ei. Pentru a-și putea găsi un loc de muncă, l-a transferat pe micuțul Pavel de la o grădiniță cu program normal, de unde trebuia zilnic să îl scoată la ora 12, la una cu program prelungit, până la ora 16, astfel încât ea să își poată căuta un job, cât timp copiii nu sunt acasă. „Îmi doresc un loc de muncă stabil, cu un salariu fix, pe care știu că pot conta în fiecare lună”, a spus Sîrmanca.

În același timp, reprezentanții asociației Phoneo, care oferă sprijin tinerilor ieșiți din orfelinate, susțin că femeia are nevoie și de terapie.

„Am avea nevoie de psihologi care să ajute, voluntar, cu terapie pentru Sîrmanca. Consider că aceasta este adevărata reparație de care are nevoie și cu care o putem ajuta cel mai mult, pentru a depăși o parte din traumele trecutului. Cu siguranță că tot ce s-a făcut pentru ea până acum, și ce vom mai face, este un mare ajutor, dar ca să „reparăm” trecutul, doar prin terapie se poate”, a spus Lupea.

Cei care vor să o ajute pe Sîrmanca în continuare pot face donații în lei în contul RO60BTRLRONCRT0092154106, deschis la Banca Transilvania, de Asociația Phoneo. Ei trebuie să menționeze la detalii numele Sîrmanca Beladi sau „orfelinatul Cighid”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
un panseu...
Ce-i mult nu-i sanatos, ce-i putin nu-i de ajuns!!!
Postat 19 Noiembrie 2022, 09:38 de AnaConda
oare asa este ?
Nu doresc sa fiu rau, dar doamna respectiva zice ca nu gaseste de lucru..... pai daca voi cei de la Bihoreanu doriti sa scormoniti putin , veti vedea ca ea a primit bani de la fostul sot care lucreaza in strainatate , bani pe care ea i-a tocar. De asemenea daca cautati putin , veti descoperi ca unul din "colegii"ei de la acel lagar groaznic, este angajat(nu specific unde pentru anonimat) de mai multi ani si lucreaza la o fabrica . Deci daca doamna ar dori, ar putea merge sa se angajeze la acea fabrica ,dar e mai simplu sa stai sa nu faci nimic si sa primesti ajuto. E groaznic prin ce au trecut ei, dar daca uni i pot si vor sa lucreze , ea dece nu 'poate 'sa lucreze 8 ore pe zi ?
Postat 18 Noiembrie 2022, 09:20 de gigicusasemasinicaciolanis
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5644 RON
  • 1 EUR = 4.9232 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON