Corupţia a crescut în China, Turcia şi alte ţări cu o creştere economică puternică, avertizează organizaţia nonguvernamentală (ONG) Transparency International (TI), reclamând efortul marilor pieţe financiare împotriva spălării banilor în raportul anual publicat miercuri.
Într-un clasament publicat la sediul din Berlin, ONG-ul anunţă că Sudanul, Coreea de Nord şi Somalia sunt ţările percepute ca cele mai corupte din lume, în timp ce Danemarca, Noua Zeelandă şi Finlanda sunt considerate cele mai puţin corupte.
Raportul Transparency International clasează 175 de ţări pe o scară de la 0 la 100, de la cele mai corupte la cele mai puţin afectate de acest flagel.
România se clasează pe locul 69, cu un scor de 43 de puncte (ca anul trecut), la egalitate cu Brazilia, Bulgaria, Grecia, Italia, Senegal şi Swaziland. Republica Moldova se află pe locul 103, cu 35 de puncte (ca anul trecut), alături de Bolivia, Mexic şi Niger.
Organizaţia subliniază că măsurarea corupţiei este imposibilă, având în vedere că este ilegală şi disimulată. Pentru a-i stabili indicele, Transparency International adună opinii ale unor experţi din cadrul unor organizaţii ca Banca Mondială (BM), Banca Africană pentru Dezvoltare sau Fundaţia germană Bertelsmann.
În acest an, Transparency International pune accentul pe dificultăţile cu care confruntă anumite ţări emergente în lupta împotriva corupţiei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.