URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
17 Ianuarie 2020, 16:26

Se reia campionatul de volei: CSU Oradea primeşte replica ultimei clasate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Voleibalistele de la CSU Oradea se pregătesc pentru debutul din noul an. În cadrul campionatului Diviziei A2, Seria Vest, la volei feminin, studentele orădene vor disputa sâmbătă, de la ora 14, prima partidă din 2020.

Jocul în care vor întâlni maramureşencele de la CSM Sighetu Marmaţiei este programat în etapa a 9-a, penultima, din faza I a competiţiei şi se va disputa la sala polivalentă a Universităţii din Oradea.

Voleibalistele de la CSU Oradea ocupă locul III în clasament, cu 6 victorii şi doar 2 înfrângeri suferite, respectiv 17 puncte acumulate. Orădencele se află la două puncte în urma echipei de pe locul II, SCM U Craiova.

Cum adversarele bihorencelor se situează pe ultimul loc, fără vreo victorie, CSU Oradea porneşte clar cu prima şansă în această dispută.

Echipa pe care o au la dispoziţie antrenorii CSU Oradea, Mariana şi Paul Szabo-Alexi, la început de an este: Paşca Anca (căpitan), Radu Fîcă Ana Maria, Fîcă Iuliana, Breban Alexandra, Maxim Andreea, Haidu Roxana, Adamcsik  Daiana, Blaj Giulia, Telian Diana, Grosu Andreea, Chiş Flavia, Pura Mădălina, Năstruţ Denisa şi Bikfalvi Alexandra.

În celelalte două dispute din etapa din weekend din seria vestică a Diviziei A2 la volei feminin, SCM U Craiova se va confrunta cu CSU Medicina Târgu-Mureş, iar CSU Politehnica Timişoara va primi replica celor de la CSS Turda.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4 RON
  • 1 EUR = 4.7694 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON