URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Noul inspector general şcolar, Virgil Blage, e atât de vechi în sistem încât nu se teme că, dacă-l dărâmă, o să-i cadă și lui în cap. Cu trei ani înainte de pensie își permite să spună ce crede și ce știe. Nu e un politruc obligat să-și calculeze cu exactitate pașii ca nu cumva să-l tragă tovarășii de drum pe linie moartă. A recunoscut că sistemul școlar din care și el face parte e atât de șubred, că și-a trimis copilul la școală în străinătate...
Zic şi eu
Adrian Cris
Place sau nu, e o realitate: de la apariţia sa în viaţa publică a Bihorului, Ilie Bolojan domină administraţia (mai ales) şi (ulterior) politica locală. Mai mult, a devenit un model şi la nivel naţional (din păcate nu prea copiat), prin rezultate precis măsurabile (unii zic că-i floare la ureche să faci orice cu fonduri europene, dar dacă-i aşa, alţii de ce nu-s în stare să le acceseze?). 
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Alcoolismul este o problemă socială comună în general tuturor ţărilor şi care este generatoare de drame familiale şi costuri economice semnificative. Alcoolicul este un individ care are probleme în societate şi la locul de muncă din cauza consumului repetat de alcool. Negarea consumului de alcool este o caracteristică a acestora, doar anturajul putând confirma acest lucru.
15 Noiembrie 2019, 09:17

Tineret... la pensie: Încremenită în trecut, Casa Tineretului din Oradea este neatractivă pentru elevi şi studenţi (FOTO)

Tineret... la pensie: Încremenită în trecut, Casa Tineretului din Oradea este neatractivă pentru elevi şi studenţi (FOTO) TINERET... LA PĂCĂNELE. Una dintre "activităţile" Casei Tineretului a fost, până zilele trecute, un bar cu păcănele care funcţiona în chirie la parterul imobilului şi care s-a închis din lipsă de clienţi. "Sincer, nu-mi pare rău. Nu era o activitate care să se potrivească complexului", recunoaşte directoarea Antonia Bele
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ridicat la începutul anilor ’80 prin munca voluntară - şi obligatorie - a membrilor Uniunii Tineretului Comunist, complexul Casa de Cultură a Tineretului din Ioşia pare că a intrat la pensie. Puţini din tinerii de azi ştiu măcar ce reprezintă aceste clădiri şi, oricum, nimic nu-i îmbie să intre.

Fundaţia pentru Tineret Bihor a eşuat în organizarea de programe şi activităţi pentru tineri, ba a şi pierdut o parte din patrimoniu: hotelul, pe care Primăria se pregăteşte acum să-l renoveze din temelii. Între timp, şi fundaţia dă semne că ar vrea să reînvie. Cu ce folos, timpul va arăta.

Moştenitori prădători

Performanţa Fundaţiei Române pentru Tineret (FRT) Bihor, "urmaşa" UTC (organizaţie de îndoctrinare politică a tinerilor cu vârste între 14 şi 35 de ani), de a supravieţui în ultimele trei decenii este aproape o minune. Condusă de-a lungul anilor de "băieţi deştepţi" care au tocat banii din vistierie fără să dea socoteală cuiva şi folosind după bunul plac patrimoniul, adică Hotelul şi Casa Tineretului, fundaţia putea fi dizolvată doar la cererea Consiliului Judeţean Bihor ori a Prefecturii.

Indiferent cine s-a aflat la conducerea judeţului, un astfel de demers n-a fost iniţiat, chit că motive au fost suficiente. Însuşi primarul Ilie Bolojan a cerut în mai multe rânduri, chiar şi când preşedinte al CJ Bihor era colegul său de partid Cornel Popa, ca fundaţia să fie dizolvată, iar patrimoniul redat tinerilor, sub forma unei "case studenţeşti", dar fără succes.

Hotel de protocol

În schimb, în 2016, pentru că acumulase datorii uriaşe pentru credite, impozite şi taxe neplătite, FRT Bihor a fost executată silit de ANAF. Scos la licitaţie, hotelul (foto) a fost cumpărat de municipalitate, la preţul de 1,8 milioane lei, Bolojan promiţând că imobilul va fi renovat din temelii şi folosit în interesul oraşului.

Lucrările au întârziat, însă. Abia acum, Primăria pregăteşte licitaţia pentru studiile necesare reabilitării hotelului, care are la demisol trei săli de mese, bucătărie, birouri, toalete şi un spaţiu comercial, la parter cinci camere, cinci birouri şi două depozite, iar la etaj 17 camere. "Ne dorim să amenajăm spaţii de cazare la etajul clădirii şi spaţii comerciale la parter", spune viceprimarul Florin Birta.

Hotelul Primăriei nu va fi cu circuit deschis, ci unul de protocol, în care vor locui, cel mai probabil, sportivii străini ai CSM Oradea.

Chiriaşi de toate felurile

Între timp, Casa Tineretului a rămas "paralelă" cu tinerii. Pe internet, unde se află azi tânăra generaţie, este complet absentă: site-ul are "noutăţi" din anul 2012, iar pagina de Facebook abia a adunat o sută de fani. Un banal panou postat la intrarea în clădire anunţă activităţile care se ţin aici: trei cursuri de dans, unul de zumba şi unul de confecţionare lucruri handmade. Majoritatea sunt frecventate de copii pe care părinţii vor să-i "deconecteze" de la tablete, în timp ce adolescenţii şi studenţii le găsesc cam depăşite.

Casa mai are în chirie o sală de culturism, o agenţie de turism, un birou de asigurări şi o firmă de termopane, activităţi care, evident, n-au nicio legătură cu tinerii. Până la 1 noiembrie, aici a funcţionat şi un bar cu păcănele! "Avem nevoie de chiriaşi, pentru că noi nu primim finanţare de nicăieri", justifică alăturarea cu aceste firme directoarea Casei, Antonia Bele.

"Uşile deschise..."

De doi ani, Bele a fost angajată de fundaţie tocmai pentru a resuscita activitatea complexului, dar deocamdată fără prea mare succes. "Abia acum, că am ajuns cu datoriile la zi, suntem eligibili pentru proiecte europene şi lucrăm la accesarea lor, în parteneriat cu centre de tineret din străinătate. Încercăm să ne ridicăm şi să facem ceva pentru tineri", spune femeia.

Directoarea se arată dornică de colaborări cu tinerii Oradiei. "Avem uşile deschise pentru elevi şi studenţi. Le oferim spaţii pentru activităţi, doar să vrea să vină", zice Bele. Rămâne de văzut dacă şi cum va reuşi să-i "momească"...


Vocea străzii:

Ce fel de activităţi sau evenimente aţi vrea să aibă loc la Casa Tineretului din Oradea?

Ar trebui să fie locul unde se ţin cursuri extraşcolare: de teatru, pian, dans, şah, balet. Tinerii să se educe distrându-se!

Liliana

Activităţi exclusiv pentru tineret şi festivaluri studenţeşti, dacă se poate cu acces gratuit sau la preţuri mici. Lipsesc complet din Oradea.

Mădălina Miriam

În primul rând, clădirea trebuie renovată, să arate de secolul 21, nu ca acum, cu aspect comunist. Aşa, tinerii nici nu se apropie de ea.

Nicolae Dumitru

Nu trebuie să inventăm nimic, există şi în ţară centre de tineret cu cursuri gratuite, unde tinerii îşi descoperă talentele. De asta avem nevoie.

Victoria

Ar trebui să fie locul de întâlnire între tineri şi oamenii de afaceri din Oradea, unde să se dezbată idei şi propuneri. Toată lumea ar câştiga.

Raul Gherman

Casa Tineretului ar putea fi locul potrivit pentru o discotecă în weekend, mai ales că nu prea mai sunt cluburi prin oraş.

Romi

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2813 RON
  • 1 EUR = 4.8319 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON