URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iulie 2010, 11:19

Weekend cu Pasărea Colibri, Cargo şi Holograf la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Timişoreana le oferă orădenilor şi în acest an un spectacol pe cinste, care va dura trei zile. Serbările Timişoreana vor începe vineri, în Parcarea Independenţei, unde lumea va fi întâmpinată - promit organizatorii - cu pâine şi sare, în spiritul tradiţiei.

Publicul va putea asculta poveşti adevărate despre măiestria fabricării berii, pâinii şi veşmintelor, de la meşteşugari adevăraţi şi, de asemenea, va putea participa în fiecare zi de weekend, de la ora 16, la jocuri şi concursuri cu diverse premii, dar şi să se bucure de bucate aburinde şi halbe cu Timişoreana, "prima bere a României", după cum o numesc organizatorii festivalului.

Serile Timişoreana vor fi rezervate muzicii cu greutate. Vineri, de la ora 20, formaţia Zero va deschide seria de concerte, urmată fiind de Cargo, cu melodii cunoscute care vor spune povestea trupei. Sâmbătă, tot de la ora 20, vor concerta cei de la Zob, după care pe scenă va urca Holograf. Legendara formaţie Pasărea Colibri va încheia, duminică, de la aceeaşi oră 20, ediţia din acest an a Serbărilor Berii Timişoreana.

Orădeni, şi nu numai, sunt aşteptaţi, aşadar, la trei zile de petrecere, şi îndemnaţi, cum o face Laur, solistul de la Zero, "să cânte, să-şi lase grijile deoparte".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON