URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Noiembrie 2010, 10:20

Comedia "Amor cu repetiţie", pusă în scenă în premieră naţională la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scena Casei de Cultură a Sindicatelor va gădui vineri, 19 noiembrie, de la ora 18 premiera spectacolului "Amor cu repetiţie", numit şi "Dublă rezervare". "După două premiere la Sala Studio şi două premiere pentru copii pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, iată că a venit rândul scenei mari cu premiera Amor cu repetiţie", a anunţat Daniel Vulcu, directorul artistic al Trupei Iosif Vulcan, vineri, într-o conferinţă de presă.

Comedie... cu repetiţie

Spectacolul este pus în scenă în premieră naţională la Oradea, în regia lui Ioan Cristian, fost director al Teatrului de Stat din Tîrgu-Mureş, dar şi al Teatrului din Oradea, în stagiunea 1993-1994. "Spectacolul va avea o viaţă foarte lungă. Veţi vedea încrengături de situaţii comice, dar şi comic de limbaj", a mai afirmat Daniel Vulcu.

Piesa "Amor cu repetiţie" a fost scrisă de către englezii John Chapman şi Ray Cooney, cel din urmă fiind cel mai jucat comediograf contemporan, care de altfel a scris şi piesa "Şi miniştrii calcă stâmb", jucată cu succes la Oradea. "Piesa "Amor cu repetiţie" este o comedie foarte bine scrisă. De 20 de ani încoace, în Europa, piesele lui Ray Cooney fac cele mai mari succese de casă", a spus Ioan Cristian.

Acţiunea centrală a comediei se învârte în jurul a trei cupluri care au un singur lucru în comun: se întâlnesc în acelaşi apartament, la aceeaşi oră. Printre actorii care vor putea fi văzuţi pe scenă se numără Adela Lazăr, Răzvan Vicoveanu, Lucia Rogoz, Ioana Dragoş Gajdo, dar şi Daniel Vulcu.

Firmele, la teatru

Pentru a lansa aşa cum se cuvinte premiera spectacolului "Amor cu repetiţie", Teatrul le pregăteşte tuturor spectatorilor câte un pahar de şampanie. Un bilet la premieră costă 20 de lei.

În plus, pentru a atrage cât mai mult public, reprezentanţii Teatrului au încercat să convingă afaceriştii şi angajaţii firmelor din Oradea să se ducă la spectacole. "Am lansat un proiect de colaborare între teatru şi firmele orădene. Am mers la ei şi le-am propus să cumpere bilete la premiere la preţul de 30 de lei. Până acum, mulţi şi-au anunţat interesul. În schimb, noi le vom oferi invitaţii în baza cărora vor putea intra în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor, unde vor fi serviţi cu şampanie şi gustări şi vor putea cunoaşte actorii trupei şi proiectele noastre", a spus actriţa Victoria Balint.

Scene în spaţii neconvenţionale

În cadrul conferinţei de presă, Daniel Vulcu şi-a exprimat din nou nemulţumirea faţă de condiţiile în care trupa Iosif Vulcan îşi desfăşoară repetiţiile şi spectacolele la Casa de Cultură a Sindicatelor. "Stăpânul continuă să se comporte ca un stăpân, ca atare ne supunem şi ne vedem de treabă aşa cum putem", a spus directorul trupei Iosif Vulcan, referindu-se la Marius Creţu, directorul CCS.

Însă, Daniel Vulcu a precizat că pentru următoarea premieră, actorii se vor muta într-un spaţiu neconvenţional. "Sper că premiera "La grande magia" să o facem într-un spaţiu neconvenţional, pe care încă îl căutăm. Asta nu numai din cauza neînţelegerilor, ci şi pentru a a-i face pe orădeni curioşi să să-i atragem la spectacole. E o adevărată modă în Europa şi acum ar urma să o aducem şi la Oradea", a precizat Daniel Vulcu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON