URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Octombrie 2009, 00:59

Artă pe post-it

Artă pe post-it PUŢINI, DAR BUNI. Asociaţia Metrion s-a specializat în organizarea festivalurilor naţionale de foarte scurt metraj şi de animaţie. "Anii trecuţi au fost puţini concurenţi, dar cei care au participat sunt cu adevărat pasionaţi", spune organizatorul Zoltan Balazs, sperând că ediţia de acum va avea mai mult succes
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În lumea internetului, tinerii par să-şi fi atrofiat imaginaţia direct proporţional cu viteza informaţiei, aşa că membrii Asociaţiei Metrion din Oradea au hotărât să-i stârnească.

E nevoie doar de creativitate, de un creion şi de un post-it, adică banalul bileţel de hârtie cu lipici pe care oamenii îl folosesc ca să-şi scrie mesaje de aducere aminte.

Orădenii au şansa să devină regizori făcând desene animate pe post-it-uri. Înscrierile în concurs se fac până joi, 22 octombrie, iar filmuleţele vor fi prezentate în cadrul Festivalului de Filme de Animaţie Metrion, între 28 şi 30 octombrie.

Ceva altfel...

13 Balazs.jpgAsociaţia Metrion s-a născut din dorinţa de a schimba atmosfera în oraşul de pe Criş, la iniţiativa unor cadre didactice şi studenţi de la Universitatea Creştină Partium. "E nevoie de mai multă diversitate şi dinamism. Metrion e un cuvânt în limba greacă şi înseamnă măsură", povesteşte Balazs Zoltan (foto), asistent universitar la catedra de Arte Plastice a Universităţii Partium şi vicepreşedintele asociaţiei care organizează Festivalul de Filme de Animaţie (MAFF). Metrion, zice el, e un atelier care "măsoară" arta, şi de aceea lansează în fiecare an noi provocări.

În 2009, participanţii la MAFF trebuie să facă desene animate de scurt metraj pe post-it-uri. "Oricine îşi poate cumpăra post-it-uri şi un creion grafic, deci concursul e accesibil pentru oricine", explică Zoltan.

Liber la fantezie

Candidaţii trebuie să deseneze pe tema impusă - "Răpirea Europei" - după ce scriu o naraţiune care să inspire fotogramele.

13 taur.jpg"Concursul se adresează în special studenţilor şi tinerilor artişti, de orice etnie. Participanţii trebuie să înceapă de la motivul grecesc al "meandrului", adică un taur roşu (foto) desenat pe hârtie, care e mascota ediţiei de anul acesta a Festivalului", explică Zoltan.

Potrivit scenariului "de bază", sătul de singurătate, animalul a coborât din tabloul ce îl ţinea captiv şi a "furat"-o pe Miss Europa, dintr-un afiş. "Motivul poate fi plasat oriunde şi oricum pe suprafaţa dată, iar după desenare se poate transforma în orice. Am dat doar nişte repere, pentru că e foarte importantă creativitatea", adaugă el.
Cei care vor să participe la concurs trebuie să-şi trimită lucrările la Metrion până pe 22 octombrie, ele urmând să fie prezentate în cadrul MAFF şi analizate de un juriu format din regizori consacraţi. Cele mai bune vor fi premiate.

Nume de nume

MAFF se va desfăşura din 28 octombrie, când e şi Ziua Internaţională a Animaţiei, până în 30 octombrie, când cinematograful Libertatea va găzdui "statul-major" al desenelor animate. Invitatul de onoare va fi regizorul Victor Antonescu, autorul primului lung-metraj animat din România - "Robinson Crusoe".

Pe 29 şi 30 octombrie, de la orele 10, acesta va vorbi despre filmele sale şi despre tehnicile de realizare a scurt-metrajelor. Francezul Jimmy Kosolosky va vorbi despre şcoala de animaţie La Poudriere, una dintre cele mai bune din lume, care vrea să recruteze studenţi din România, iar Geza M. Toth, regizor maghiar nominalizat la Oscar, va împărtăşi experienţa sa în ultima zi a festivalului.

Animaţii orădene

Zoltan spune că orădenii vor putea vedea la MAFF şi lucrări ale animatorului orădean Zenobiu Domide, autorul primului studio de Micro Animaţie din România, care în 1950 a făcut pe o rolă de hârtie primul său desen animat şi a construit primul aparat de proiecţie, acţionat manual, dintr-o cutie de carton şi o lentilă de binoclu.

"La unele evenimente din Festival intrarea va fi liberă, la altele vom percepe o taxă de intrare modică", spune orădeanul. El promite, însă, că pe aceia care vor avea curiozitatea să vadă despre ce este vorba îi aşteaptă o experienţă unică, care le va anima spiritele cu siguranţă.


REGULI DE PARTICIPARE
Prin poştă ori pe net

Creaţiile pentru concurs pot fi individuale şi de grup, durata maximă a acestora trebuie să fie de 3 minute şi trebuie expediate organizatorilor în formate AVI, MPEG 2, DVD-PAL 720X576.

Lucrările vor fi însoţite de fişa de înscriere şi pot fi predate personal ori expediate prin poştă (pe DVD), la Universitatea Creştină Partium, catedra Arte Plastice, strada Primăriei nr. 27, 410209 Oradea, sau pe e-mail (format ZIP) la asociatia.metrion@gmail.com. Regulamentul concursului şi fişa de înscriere pot fi descărcate de pe site-ul www.metriongroup.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON