URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 15 NOIEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când avem și Piața Unirii, și Cetatea renovate, suntem în situația măgarului lui Buridan. Bietului animal i-a pus stăpânul două grămezi de fân și măgarul a murit de foame pentru că nu se putea hotărî din care să mănânce. La fel pățim și noi când e vorba de locurile unde să organizăm evenimentele importante. S-au încercat variante, ba în Piață, ba în Cetate, ba în ambele locații concomitent.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe scurt, doi parlamentari implicaţi şi cu bun simţ. Ambii, însă, au dat-o în bară, şi încă rău de tot, cu o lună în urmă, când alături de alţi 8 colegi din PNL, 3 de la PSD şi câte unul de la ALDE şi Minorităţi, au semnat "Întrebarea nr. 5759A/10-10-2018", către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Sâmbătă, la orele 17, ora României, în sute de oraşe de pe continent, printre care şi Oradea, a fost proclamată Republica Europa, ca viitoare formă de organizare a actualelor state europene. "Prin acest gest simbolic, europenii de pe întreg continentul îşi exprimă voinţa de a trăi într-o Europă unită, cu drepturi şi îndatoriri egale pentru toţi cetăţenii, care să fie principalii actori ai unei democraţii reale".
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Testul pentru HPV se efectuează pentru a depista infecţia cu HPV şi tipul de HPV prezent. La fel ca testul Papanicolau, testul pentru HPV se face prin analiza unei probe de secreţii prelevate de la nivelul colului uterin (cervix).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Șansa de a deveni înzestrat sau talentat este aceeaşi indiferent de statutul financiar al părinţilor. Lucru deloc surprinzător, deoarece genetica nu ţine cont de fluctuaţia dolarului pe piaţa globală. Dar interesant de observat în acest context este inegalitatea care derivă din statutul financiar al părinţilor respectivilor copii.
03 Mai 2010, 16:00

Ziua Tineretului, sărbătorită în Orăşelul Copiilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Desfăşurate în aer liber, între orele 11 - 16, atelierele de creaţie au fost grupate pe trei mari categorii de activităţi artistice, copiii putând opta între pictură pe ceramică şi lemn, artă decorativă, figurine şi bijuterii fantezie din mărgele, realizarea de obiecte din hârtie, ipsos, pictură pe sticlă, pictură pe ceramică.

Cele trei ateliere au fost coordonate de Mihaela Simai, meşter popular specializat în realizarea de podoabe din mărgele, Alexandru Bugnariu, artist plastic specialist în artă decorativă, şi Bokor Emese, reprezentanta Editurii Casa şi specialist în origami. La organizarea atelierelor au fost implicaţi, în calitate de voluntari, elevi de la Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" şi Liceul Teoretic "Don Orione".

Având în vedere că vremea a fost deosebit de plăcută, la activităţi au participat în jur de 180 de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani.

Concomitent, la parterul clădirii Pavilionului de Joacă din Orăşelul Copiilor, cei interesaţi au putut admira o expoziţie cuprinzând circa 70 de lucrări de artă plastică realizate de copii şi tineri din clasele V - XI de la 25 de şcoli din municipiul Oradea şi din judeţul Bihor, având ca tematică nonviolenţa în şcoli şi societate. Epoziţia va putea fi vizionată şi în decursul acestei săptămâni.

Tot cu prilejul Zilei Tineretului, Direcţia Pentru Tineret Bihor a organizat şi un triathlon de forţă în Aleşd şi o serie de activităţi în aer liber la Arieşeni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident pe Clujului: O fetiţă de 6 ani a fost rănită şi dusă la spital (FOTO)
  • Artă cu renume la Muzeul Ţării Crişurilor: a fost deschisă expoziţia de lucrări van Gogh şi Renoir (FOTO)
  • Noul Ford EcoSport, produs în România, te așteaptă în showroom-ul Ford Carbenta Com! (FOTO)
  • Termen: 1 Decembrie. Constructorii au montat grinzile podului din strada Universităţii din Oradea (FOTO)
  • Parcarea de la intersecţia străzilor Transilvaniei cu Moldovei a fost reabilitată (FOTO)
  • Cel mai 'hot' show: Modele celebre au defilat în lenjerie Victoria's Secret. Adriana Lima s-a retras (FOTO/VIDEO)
  • Karoy de România: Povestea sculptorului orădean interzis de comunişti, care şi-a făcut renume în America (FOTO)
  • A început târgul produselor şi gusturilor din Valea Ierului, în Piaţa Unirii (FOTO)
  • Făuritorii Marii Uniri - Portrete și fapte nemuritoare: zeci de elevi bihoreni au fost premiați pentru picturile lor (FOTO)
  • S-a turnat placa de beton. Podul Centenarului ar putea fi dat în folosinţă la sfârşitul lunii noiembrie (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON