Tragedie de proporții pe Autostrada A1 din Italia, după ce un tânăr șofer român ar fi adormit la volan și a provocat un accident groaznic, în care i-au murit părinții și doi dintre cei patru copii.
Potrivit site-ului România24.ro, accidentul s-a produs vineri pe autostrada A1 din Italia, în zona orașului Arezzo, fiind implicate un TIR și două autoturisme, printre care și Volkswagen-ul Sharan în care se afla familia de români. Șoferul, soția, cei patru copii ai lor, dar și părinții bărbatului se îndreptau spre Napoli, după ce s-au întors de acasă, când conducătorul auto a pierdut controlul mașinii.
O fetiță în vârstă de 10 ani și un bebeluș de doar 10 luni au murit pe loc, la fel ca bunicii lor. Alte șapte persoane au fost rănite, printre care doi copii de 8 și 13 ani.
„Șoferul român a fost singurul care a scăpat nevătămat în urma accidentului, el fiind găsit de polițiști și medici lângă mașină, plângând și strigând numele copiilor și părinților săi. După accident, românul în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost dus la audieri și arestat”, mai arată România24, citând Corriere di Arezzo.
Polițiștii și medicii care au ajuns la locul tragediei au povestit că nu au văzut niciodată asemenea scene șocante, trupurile victimelor fiind aruncate pe toată autostrada. Accidentul s-a produs pe un drum drept și în condiții de trafic perfecte. De aici și ipoteza că tânărul ar fi adormit la volan.
Vezi mai jos imagini de la locul accidentului!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.