URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când suntem stațiune turistică, edilii fac tot posibilul ca să ne simțim veșnic în vacanță. Avem dealuri de vizitat în împrejurimi, iar dacă nu mergem noi la ele, vin ele la noi. Apă termală este din belșug și ne-ar mai lipsi doar o deltă pentru ca peisajul să fie complet. Și atunci ce și-au zis slujbașii din Primărie? Dacă Peța și Crișul nu pot forma o deltă, măcar să avem țânțarii aferenți!
Zic şi eu
Adrian Cris
Dar nu despre candidaţi aş vorbi acum, că pentru asta va fi timp destul, ci vreau să acord o „bulină roşie” UDMR Bihor pentru meritul de a-l fi retras pe actualul preşedinte al CJ, Pásztor Sándor, din cursa pentru un nou mandat. Sigur, i s-a dat şansa să anunţe că el nu şi-l mai doreşte, la fel ca în urmă cu 4 ani, când şi Alexandru Kiss a fost lăsat să declame acelaşi text. Dar numai cine l-a crezut atunci pe Kiss îi dă crezare acum lui Pásztor!
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Un jurnalist bun nu este acela care gândeşte la fel ca tine, care îţi împărtăşeşte valorile şi credinţele, la fel cum un jurnalist rău (sau prost, dobitoc, javră, cum se mai zice în popor) nu este acela care îţi contrazice modul de a gândi şi te scandalizează cu părerile sale, nici acela care abordează subiecte care nu-ţi sunt pe plac. Există multe alte criterii de jurizare în afară de tabăra în care activează...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pancreatita acută este o inflamaţie a pancreasului cu manifestări diferite, de la forma edematoasă, care este o afecţiune uşoară şi reversibilă în majoritatea cazurilor, la forma necrozantă, foarte severă.
02 Aprilie 2019, 19:56

T-Cross, cel mai nou SUV Volkswagen, în showroom D&C Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu a trecut mult timp de când Volkswagen a lansat un model care a atras atât aprecieri pozitive cât şi comenzi, T-Roc. Iată că în primăvara lui 2019 ne surprinde cu un altul.

Despre T-Cross, iarăşi numai de bine. Nemţii îl prezintă ca pe un allrounder absolut: impresionează prin designul marcant şi dinamic, dar şi cu flexibilitatea sa. Ni-l înfăţişează ca autoturismul extrem de practic şi adaptabil.

Graţie designului de crossover, a posibilităţilor variate de individualizare şi a caracterului practic în cotidian, modelul oferă combinaţia optimă între variabilitate şi dimensiuni compacte.

Maşina îmbină caracterul urban cu designul funcţional. Capota alungită a motorului şi grila lată a radiatorului îi conferă modelului o personalitate foarte puternică. Având o caroserie atractivă, allrounder-ul arată bine în orice circumstanţă: în oraş, în cotidian şi în off-road.

T-Cross merge mai departe şi nu îi lasă dezamăgiţi nici pe cei care apreciază iluminarea ambientală, scaunele de calitate superioară, acoperite cu material textil, din liniile de echipare Cross şi Life, iar dacă optează pentru T-Cross Style vor lua loc pe scaune sport-confort.

Spaţiu, niciodată nu ne vom plânge că avem prea mult spaţiu într-o maşină! În T-Cross partea din spate şi portbagajul oferă spaţiu suficient de transport, pentru genţi de voiaj sau cumpărături, sau chiar echipament mare de sport. Iar flexibilitatea excelentă este inclusă deja în echiparea standard, deoarece bancheta variabilă poate fi adaptată oricând dorinţelor voastre. O puteţi glisa complet în faţă, pentru a câştiga spaţiu în portbagaj pentru bagaje şi cumpărături, sau o puteţi rabata, creând un spaţiu de transport imens, cu podeaua plană. De asemenea, puteţi rabata doar o parte a banchetei, aceasta fiind fracţionată asimetric. Depinde doar de voi.

Vă place tehnologia? Nicio problemă, T-Cross dispune şi de cele mai moderne tehnologii - simplu şi confortabil.

Iar în final de articol, T-Cross e din nou în lumina reflectoarelor mulţumită celor cinci stele obţinute în urma testului Euro NCAP. Concluzia, prin T-Cross Volkswagen introduce în piaţă una dintre cele mai sigure maşini din clasa sa.

Rămâne doar să o descoperiţi în showroom D&C Oradea, Calea Clujului, nr. 287 – 289, luni – vineri între 09:00 – 18:00, sâmbăta între 10:00 – 14:00.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2716 RON
  • 1 EUR = 4.8408 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON