URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Februarie 2020, 12:40

Surprize la Oscar 2020: premiul cel mare a fost luat în premieră de un film vorbit într-o altă limbă decât engleza. Lista completă a câștigătorilor (VIDEO)

Surprize la Oscar 2020: premiul cel mare a fost luat în premieră de un film vorbit într-o altă limbă decât engleza. Lista completă a câștigătorilor (VIDEO) Marele câștigător al galei a fost filmul „Parasite”, o producție sud-coreeană. (Sursa foto: Livemint.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lungmetrajul sud-coreean "Parasite" a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film, duminică noapte, în Los Angeles, dovedindu-se a fi marea surpriză a ediţiei, dat fiind că niciodată în istoria galei premiul cel mare nu a fost decernat unui film vorbit într-o altă limbă decât engleza.

La această categorie au mai fost nominalizate producțiile cinematografice "Ford v Ferrari", "The Irishman", "Jojo Rabbit", "Joker", "Little Women", "Once Upon a Time in Hollywood", "Marriage Story", "Parasite" și "1917".

Potrivit Libertatea.ro, pe lângă cel mai bun film, "Parasite" s-a mai impus și la categoria „Film internațional” și i-a adus un Oscar pentru regie lui Bong Joon-ho și unul pentru scenariu, pe care l-a împărțit cu Han Jin-won.

Filmul sud-coreean a mai câștigat, anul trecut, un Glob de Aur pentru film într-o limbă străină și două premii BAFTA pentru scenariu original și pentru film în altă limbă decât engleza.

„Parasite” este o metaforă despre clivajul social dintre săraci şi bogați în lumea modernă.

Considerat favorit anul acesta, lungmetrajul „Joker” a reușit să câștige numai două premii Oscar, pentru cel mai bun actor în rol principal, Joaquin Phoenix, şi pentru cea mai bună coloană sonoră.

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit lui Renee Zellweger, care a interpretat-o pe Judy în filmul cu același nume.

La categoria cel mai bun actor în rol secundar s-a impus Brad Pitt, cu prestația din "Once Upon a Time in Hollywood". Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol secundar i-a fost acordat Laurei Dern, pentru interpretarea sa din pelicula "Marriage Story".

Cea de-a 92-a gală de decernare a premiilor Oscar a avut loc la Dolby Theatre din Hollywood. Pentru al doilea an consecutiv, gala Oscar s-a desfășurat fără a avea un prezentator principal.


LISTA CÂȘTIGĂTORILOR:

Cel mai bun film al anului 2019

„Parasite”

Cea mai bună actriţă

”Renee Zellweger – Judy”

Cel mai bun actor

Joaquin Phoenix – „Joker”

Cea mai bună actriţă în rol secundar

„Laura Dern – Marriage Story”

Cel mai bun actor în rol secundar

„Brad Pitt – Once Upon A Time in Hollywood”

Cel mai bun regizor

„Parasite” – Bong Joon-ho

Cel mai bun scenariu original

„Parasite” – Bong Joon-ho & Han Jin Won

Cea mai bună adaptare a scenariului

Jojo Rabbit – Taika Waititi

Cea mai bună animaţie

„Toy Story 4”

Cel mai bun documentar de lung-metraj

„American Factory”

Cel mai bun film internaţional

„Parasite” – South Korea

Cel mai bun cântec

(I’m Gonna) Love Me Again – Rocketman (Elton John & Bernie Taupin)

Cea mai bună coloană sonoră

„Joker” – Hildur Guðnadóttir

Cea mai bună imagine

„1917” – Roger Deakins

Cele mai bune efecte vizuale

„1917” – Guillaume Rocheron, Greg Butler & Dominic Tuohy

Cel mai bun editor de film

„Ford v Ferrari” – Michael McCusker & Andrew Buckland

Cea mai bună editare de sunet

„Ford vs Ferrari” – Donald Sylvester

Cel mai bun mixaj sunet

„1917” – Mark Taylor & Stuart Wilson

Cel mai bun design de producţie

„Once Upon A Time in Hollywood” – Barbara Ling & Nancy Haigh

Cele mai bune costume

„Little Women” – Jacqueline Durran

Cel mai bun machiaj

”Bombshell” – Kazu Hiro, Anne Morgan & Vivian Baker

Cel mai bun film de scurt-metraj

„The Neighbors’ Window”

Cel mai bun film de animaţie de scurt-metraj

„Hair Love”

Cel mai bun documentar de scurt-metraj

„Learning to Skateboard in a Warzone (If You’re a Girl)”

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON