URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Iunie 2011, 17:54

Ştefan Seremi: "Nu sunt de acord cu ANL-urile din satul Mişca. Au fost începute de Guvernul Tăriceanu!"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sub Tăriceanu

Într-o conferinţă de presă susţinută vineri, preşedintele PDL Bihor, deputatul Ştefan Seremi, a făcut mai multe aprecieri pe marginea faptului că primarul Ilie Bolojan a acuzat construcţia, de către Agenţia Naţională de Locuinţe, a unor blocuri în satul Mişca şi la Şimian, deşi în ele nu locuieşte nimeni. "Personal, nici eu nu sunt de acord cu acestea. Eu, când am ajuns în Parlament, în 2008, şi am aflat, am încercat să le explic celor de la Compania Naţională de Investiţii că nu este necesar să construiască un ANL la Mişca, dar au zis că deja e prea târziu, că Guvernul Tăriceanu a făcut demersurile necesare şi era deja licitaţia pe rol. La fel, şi la Şimian, blocul era deja în construcţie, aproape terminat. Am încercat să opresc proiectul, dar nu am reuşit", a spus Seremi.

Pronunţându-se pentru construcţia de blocuri şi săli de sport "acolo unde sunt cereri", deputatul a punctat că a făcut demersuri să se construiască blocuri ANL în Oradea, Sânmartin, Sântandrei şi Marghita, afirmând că va face în continuare lobby pentru ca oraşul de pe Criş să beneficieze de asemenea proiecte.

De altfel, el a spus că luna viitoare Oradea va primi fondurile necesare pentru construcţia de blocuri ANL, deoarece aici există cereri. "Eu am susţinut întotdeauna locuitorii acestui oraş", a spus preşedintele PDL Bihor, amintind, între altele, şi că a intervenit pentru ca Oradea să intre în posesia terenului pe care acum e construit Parcul Industrial, pe care funcţiona staţiunea de cercetări pomicole.

Seremi a făcut aceste declaraţii susţinând că la nivel local există o campanie împotriva PDL. Deputatul a afirmat că, înainte să acuze, primarul Bolojan ar trebui să facă o analiză a perioadei în care PNL era la putere şi abia apoi să critice actuala guvernare. El a negat şi că localităţile cu primari PDL ar fi favorizate, afirmând că nu este aşa. "Am avut şansa să fiu preşedinte de Consiliu Judeţean când eram în opoziţie. Mergeţi la primarii PDL în birouri şi la primarii PNL, să vedeţi ce s-a întâmplat de fapt cât timp a fost la guvernare. Cei care au avut bani şi-au făcut lux, iar unii n-a avut nici măcar strictul necesar", a spus Seremi.

Sălile de sport sunt bune!

În acelaşi context, primarul comunei Rieni, Sorin Bota, care e şi prim-vicepreşedinte PDL Bihor, a adăugat că "primarii PDL au luat doar 0,3% din banii judeţului, care vin de la Guvernul României", restul sumelor fiind alocate primarilor de alte "culori" politice.

Edilul a vorbit şi despre construcţia sălilor de sport din Rieni şi Bunteşti, de unde provin fostul secretar general al partidului Vasile Blaga, respectiv chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, şi ele criticate de Bolojan. Bota a afirmat că, la cei peste 3.000 de locuitori, acestea sunt benefice, iar comuna le merita în virtutea faptului că zona este dezvoltată şi dă mulţi bani la bugetul de stat. "La Rieni există două platforme industriale, care de ani buni plătesc sute de miliarde la stat. Consider că aceşti bani trebuie să se găsească şi să fie alocaţi de la bugetul central în zona noastră", a argumentat edilul.

Întrebat de BIHOREANUL ce medie de vârstă există în zonă şi dacă sălile de sport erau cea mai stringentă problemă, Bota a spus că media este de aproximativ 40 de ani, iar populaţia este în continuă creştere. Edilul a explicat că sălile de sport vor fi frecventate de elevii din zonă, circa 400, dar şi de tinerii până în 30 de ani. "Avem 80% din canalizare făcută, iar în ultimii ani s-au asfaltat 10 kilometri de drumuri. Vrem şi un bloc ANL la Sudrigiu", a spus primarul Rieniului.

La conferinţa de presă a fost prezent şi Dan Tudor Lazăr, secretar de Stat la Ministerul Finatelelor, care participă, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, la un seminar privind aplicarea Ordonanţei 29, privind eşalonarea la plată.

Acesta a criticat măsurile economice propuse de USL în ce priveşte introducerea unui salariu minim de 800 de lei, promisiunea creării unui milion de locuri de muncă, precum şi impozitarea progresivă, afirmând că iniţiativele sunt contradictorii. În viziunea sa, impozitând veniturile sub 800 de lei, oamenii vor fi mai săraci, iar prin salariul minim de 800 de lei nu se vor crea locuri de muncă, ci se va stimula munca la negru. "Acest aşa zis program al USL e ca o glumă, în sensul că nu vedem care sunt cifrele care stau la baza acestor programe. Niciunde nu se vede cum vor fi înfiinţate acele un milion de locuri de muncă, şi nici cum vor fi ele administrate", a spus secretarul de stat, lăudând măsurile Guvernului Boc.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
ciumetii la rampa
Seremica, un mos senil care umbla pe la curve si isi abandoneaza familia, alaturi taranii Bota si Marcus ajunsi primvice si un cvazinecunoscut secretar de stat care latra o placa uzata. lasati-ne fratilor, impuscati-va, mergeti la dracuuuu, niste nulitati absolute. Cat despre Bota ce sa mai zici cu Anl-urile lui din Sudrigiu, deh e la putere, dac si-a batut joc de miliarde de lei pt sal de sport, ce ar fi sa mai prapadeasca inca cateva mililarde si pt anl-uri in sugrigiu, ca trebuie umflate conturile PDL-ului pt campania electorala, la ei nu e criza, fura cu nerusinare. Seremi ce sa mai zici, e senil, nu poti avea pretentii......
Postat 04 Iunie 2011, 23:53 de aura
HOTIE
personal nu sunt de acord c aceste ´´investitii´´ - ele reprezinta o hotie a banului public prin adjudecarea lucrarilor , lucrari ce nu dezvolta deloc un oras sau o localitate; mai degraba ar investi toti in productie ce se poate exporta, avem nevoie de locuri de munca de durata nu de cladiri fara rentabilitate - RUSINE tuturor politicienilor - oamenii au loc de loc de munca si un nivel de trai mai bun(daca vor avea un loc de munca ca si atare, vor cauta ei sa faca si sport, daca situatia financiara li se va imbunatati) - unde e politica ce se gandeste la societate pe termen lung? obligati cetatenii acestei tari sa lucreze pe salarii de 8 milioane, si voi faceti investitii doar sa infiltrati rudele si prietenii pe pozitii de conducere si administratie - credeti ca vor veni nemtii la salile de sport din fundul .... sau cei ce abia trec luna vor trece sa piarda mai mult timp la sala? as vrea sa se faca un bilant cu ocupatia acestor sali si investii , sa se demonstreze viabilitatea acestor proiecte - sosele bune nu avem in bihor , dar va trebuie sali de sport
Postat 04 Iunie 2011, 12:12 de neil
okkk
dar de ce nu sta nimeni in ele? ce faceti?
Postat 03 Iunie 2011, 21:38 de un roman
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON