URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 17 IANUARIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Recent, PSD-iştii bihoreni au repus pe tapet, şi bine au făcut, situaţia corecţiilor financiare aplicate de autoritatea de management din Ministerul Dezvoltării pentru două proiecte ale Oradiei pe fonduri europene. Numai pentru noua linie de tramvai riscăm să dăm din buzunarul nostru 58,7 milioane lei. Lecţia e cam scumpă, chit că aşa avem ocazia să simţim pe propria piele ce ar fi însemnat ca toate investiţiile să le fi plătit din bugetul local.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Pentru cei care sperau asta, o veste tristă: PSD-ul nu este un partid pe cale de dispariţie. Dimpotrivă, e asemenea lui Iliescu, un bătrân care se încăpăţânează să rămână verde (a se citi roşu). Are electoratul său solid, format din nostalgicii, socialiştii, comuniştii şi stângiştii de stil nou, din pomanagiii şi dependenţii de ajutoarele sociale, din sudiştii şi tuciuriii patriei, uşor de cumpărat cu mărunţiş, din bugetari şi lefegii plantaţi şi lăsaţi să sporească şi să rodească prin pleiada de instituţii publice susţinute din greu de pălmaşii şi "liberalii" naţiei...
Zic şi eu
Adrian Cris
Avem în faţă 4 ani pe care analiştii îi numesc „de pace”, prezumând că noii aleşi vor lucra decent, nu cu gândul la următoarea campanie. Din păcate pentru visata pace, realitatea nu prea justifică, totuşi, optimismul. Ca dovadă, negocierile, formarea şi primii paşi ai noii şi heteroclitei coaliţii PNL, USR-PLUS, UDMR, partide care până mai ieri se detestau plenar: liberalii erau Ciuma Galbenă pentru pluserişti, aceştia sexo-marxişti pentru penelişti, singurul lucru ce-i unea şi pe unii, şi pe ceilalţi fiind certitudinea că udemeriştii sunt magyar PeSzeDe.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Avem un nume nou de stradă în Oradea - strada Sucevei a devenit Strada Evreilor Deportați. Nu e o denumire prea fericită, însă nici una care să poată fi combătută cu prea multă tărie, fiindcă, la aproape 80 de ani de la acele evenimente oribile, sentimentul generalizat de vină încă există... Dar, rememorând la nesfârșit oribilitățile trecutului, ne facem oare un viitor mai frumos? Putem spera că viața copiilor noștri va fi mai liniștită și lipsită de pericole dacă le picurăm întruna în creiere amintiri despre felurile îngrozitoare în care au murit părinții și bunicii lor?
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre noul vaccin anti-Covid și despre campania de vaccinare gratuită declanșată de autorități?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Potrivit Codului administrativ, ministerele se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de guvernare şi a întregii liste a Guvernului, în procedura de învestitură. Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului, potrivit prevederilor Constituţiei și codului administrativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sub denumirea de hepatită cronică sunt cuprinse o serie de afecţiuni ale ficatului cu cauze şi grade de severitate diferite, care au ca punct comun faptul că procesul inflamator şi necrotic durează cel puţin 6 luni. Formele uşoare nu progresează sau pot progresa lent, iar formele severe sunt asociate cu cicatrizări ale ţesutului hepatic, cu formarea altui tip de structură a acestuia care pot evolua spre ciroză hepatică.
05 Decembrie 2020, 18:03

Stadionul Iuliu Bodola din Oradea are o sală de forţă şi un nou teren sintetic (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Stadionul Iuliu Bodola din Oradea dispune din această săptămână de noi facilităţi. Deşi se preconizează că peste câţiva ani va fi demolat, în locul său urmând a fi amenajat un parc, cunoscuta bază sportivă destinată în principal jocului de fotbal are începând de joi o sală de forţă proprie, dar în acelaşi timp dispune şi de un nou teren sintetic.

În ceea ce priveşte terenul sintetic din incinta bazei sportive, suprafaţa de joc a fost înlocuită în întregime, iar conform informării făcute de clubul CSM, în administrarea căruia se află, înălţimea firului este de 5 centimetri. "De asemenea, s-a completat cu nisip cuarţos şi granule de cauciuc, elemente necesare pentru buna funcţionalitate. Dimensiunile vechiului teren sintetic au fost păstrate, acesta fiind dotat cu trasaje şi marcaje noi", se arată într-un comunicat. 

În acest fel, sportivii au posibilitatea să efectueze şedinţe de antrenament şi jocuri de pregătire pe noul teren sintetic, la cele mai bune standarde.

După cum mai transmite conducerea CSM, terenul este dotat cu instalaţie de nocturnă, fiind astfel disponibil pentru utilizare timp de 24 ore pe zi. Aici se vor antrena şi componenţii grupelor de copii din cadrul CSM Oradea. De altfel, terenul este omologat pentru jocurile de copii şi are o garanţie de 5 ani.

Pe de altă parte, Stadionul Iuliu Bodola a fost dotat cu o sală de forţă proprie, complet nouă, care dispune de pardoseală din dale cauciucate. Sala este special dotată pentru pregătirea specifică a jucătorilor de fotbal „şi oferă condiţii absolut necesare pentru dezvoltarea acestora”, mai arată reprezentanții clubului. De asemenea, au fost adăugate spaliere, sac de box şi aparate specifice.

"Secţia de fotbal de la CSM Oradea continuă să ofere talente atât pe plan naţional, cât şi în afara ţării. Eforturile de modernizare a infrastructurii destinate secţiei de fotbal de la CSM Oradea vin să încurajeze practicanţii acestei discipline şi oferă condiţii superioare de pregătire jucătorilor legitimaţi. Totodată, este un semn de apreciere al conducerii clubului faţă de activitatea depusă de secţia de fotbal şi colectivul tehnic ce coordonează activitatea", mai arată CSM Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0058 RON
  • 1 EUR = 4.8728 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON