URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 10 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
După unii, Primăria n-ar trebui să cheltuiască 120.000 euro pe niște emisiuni care vor fi ascultate, estimativ, de „numai” 14 milioane de oameni. Mai bine ar împărţi banii tuturor locuitorilor. Cu 50 de eurocenți în plus, sărbătorile fiecărui orădean ar căpăta o strălucire aparte.
Zic şi eu
Adrian Cris
Încrederea se câştigă greu şi se pierde repede. Imediat după încheierea alegerilor prezidenţiale, unul dintre liberalii adunaţi s-o savureze la sediul PNL Bihor, Mircea Mălan, părea conştient de povara rezultatului. Nu ştim, de fapt, cu exactitate, câtă încredere i-au acordat românii lui Klaus Iohannis.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă (nu de tratament) ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii (coronare) afectate prin infarct. Coronarografia presupune introducerea unui cateter (un tub minuscul) la nivelul arterei inghinale de la rădăcina coapsei şi înaintarea lui, sub control radiologic, până la nivelul arterelor coronare, moment în care se injectează o substanţă de contrast ce permite astfel stabilirea locului stenozat (îngustat) sau obstruat (înfundat) şi a atitudinii terapeutice: tratament medical, angioplastie sau tratament chirurgical.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
13 Decembrie 2012, 18:02

Un nou joc acasă pentru baschetbalişti: CSM Oradea - Energia Rovinari, vineri, la Arena Antonio Alexe

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După victoria indubitabilă de luni, de la Bucureşti, din faţa CSM-ului local, echipa de baschet masculin CSM Oradea se reîntoarce pe teren propriu şi vineri seară, de la ora 19, primeşte vizita formaţiei gorjene Energiei Rovinari, într-un meci ce va conta pentru etapa a 13-a a Ligii Naţională.

Jocul dintre cele două formaţii se va desfăşura în Arena "Antonio Alexe", fiind transmis în direct de Digi Sport.

Formaţia bihoreană, lider autoritar al clasamentului, vine după o serie activă de şapte victorii consecutive, în cele 12 etape disputate până în prezent suferind o singură înfrângere. De cealaltă parte, gorjenii vin după două înfrângeri consecutive, ambele pe teren propriu.

În etapa precedentă, CSM Oradea s-a impus cu scorul de 75-61 la Bucureşti, în faţa CSM din localitate la capătul unul joc controlat de la un capăt la celălalt. La rândul lor însă, oltenii au pierdut împotriva clujenilor de la U Mobitelco cu scorul de 73-80, într-un joc cu multe răsturnări de scor.

Elevii antrenorului Cristian Achim pornesc cu prima şansă şi-n această confruntare şi doresc să nu facă nici un pas greşit, pentru a-şi consolida poziţia din clasament. Se anunţă, astfel, un meci între o echipă adeptă jocului colectiv pe ambele fazele şi o formaţie ce mizează pe omogenitate, respectiv o echipă imprevizibilă, capabilă de jocuri foarte bune împotriva celor mai bune echipe din România.

Şi bilanţul general al confruntărilor directe, de asemenea, o recomandă pe echipa gazdă favorită în acest joc. Ultimele rezultate consemnate în confruntările dintre CSM Oradea şi Energia Rovinari, sunt favorabile bihorenilor. Aceştia au depăşit Energia cu scorul de 72-58, la începutul actualului sezon, într-un meci ce a contat pentru turneul de Cupa României.

Partida de vineri seara va fi oficiată de o brigadă de arbitri alcătuită din Doru Vinaşi, Ciprian Stoica şi Istvan Bertalan. Comisar delegat din partea FR Baschet fiind Marius Marinescu. Costul de intrare la sală este de 10 lei, pensionarii şi copii sub 14 ani având însă accesul gratuit.

Etapa a XIII-a a Ligii Naţionale de baschet masculin a debutat miercuri, cu jocul de la Sibiu, dintre Atlassib din localitate şi Farul Constanţa, joc câştigat de gazde la o diferenţă de 21 de puncte. Printre altele, runda mai cuprinde sâmbătă două dueluri interesante, la Piteşti, între BCM U şi CSM Bucureşti, şi la Ploieşti, între CSU şi Gaz Metan Mediaş.


CSM Oradea - Energia Rovinari

Vineri, 14 decembrie, ora 19:00

Transmis pe: Digi Sport
Sala: Arena "Antonio Alexe"
Arbitri: Doru Vinaşi, Ciprian Stoica, Istvan Bertalan
Comisar: Marius Marinescu


Etapa a XIII-a a Ligii Naţionale la baschet masculin:

Miercuri

CSU Atlassib Sibiu - CS BC Farul Constanţa 84-63

Joi

Ora 19.30 U-Mobitelco BT - SCM Universitatea Craiova (Digi Sport)

Vineri

Ora 18.00 CS Dinamo Bucureşti - BC Mureş Tg. Mureş
Ora 18.00 BC PH Csikszereda M. Ciuc - CSS Giurgiu
Ora 19.00 CSM Oradea - Energia Rovinari (Digi Sport)

Sâmbătă

Ora 16.45 BCM U Piteşti - CS Municipal Bucureşti (Digi Sport)
Ora 19.00 BC Timişoara - BC Timba Timişoara
Ora 20.30 CSU Ploieşti - CS Gaz Metan Mediaş (Digi Sport)


Clasament:

1. CS Municipal Oradea 11/1 23
2. CS Municipal Bucureşti 8/4 20
3. BC Mureş Tg. Mureş 8/4 20
4. U-Mobitelco BT 8/4 20
5. SCM Universitatea Craiova 8/4 20
6. CSU Atlassib Sibiu 7/6 20
7. CS Energia Rovinari 7/5 19
8. BC Timişoara 8/3 19
9. CS Gaz Metan Mediaş 7/5 19
10. CSU Ploieşti 8/3 19
11. CSS Giurgiu 5/7 17
12. BCM U Piteşti 5/7 17
13. BC Timba Timişoara 4/8 16
14. CS BC Farul Constanţa 1/12 14
15. BC PH Csikszereda M. Ciuc 1/11 13
16. CS Dinamo Bucureşti 0/12 12

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3149 RON
  • 1 EUR = 4.7777 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON