URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Mai 2010, 15:30

Sportul în pericol

Sportul în pericol PAS SPRE MEDIOCRITATE. Din lipsa banilor, tradiţionalul turneu de beachvolley de la Oradea riscă să nu se mai dispute vara asta, ori, în cel mai bun caz, să fie organizat la nivel mediocru. De altfel, cei mai buni jucători, Marius Mascovici (stânga) şi Cătălin Lelea (dreapta) au "emigrat" deja spre alte oraşe, care pun mai mare preţ pe calităţile lor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

Din lipsa banilor, din cauza dezinteresului autorităţilor şi uneori chiar a incompetenţei celor puşi să rezolve treburile publice, sportul bihorean a ajuns în cădere liberă.

Dacă după 1990 domeniul nu a reprezentat o prioritate pentru niciun guvern, acum nici administraţiile locale nu mai pot ajuta performanţa sportivă. Criza economică a lovit din plin echipele orădene de tradiţie şi nimeni nu ştie cum şi pe unde va mai scoate sportul cămaşa.

FC Bihor, situaţie critică

Bihorul" traversează o perioadă dramatică din punct de vedere financiar. Jucătorii sunt neplătiţi de patru-cinci luni, însă există angajaţi care nu şi-au primit salariile nici pe luna noiembrie a anului trecut. Mai mulţi antrenori de la Centrul de Copii şi Juniori au depus memorii la Federaţia Română de Fotbal pentru a-şi primii banii cuveniţi. Jucătorii s-au răsculat acum o săptămână în vestiar, dar conducerea i-a potolit, deocamdată, cu o nouă serie de promisiuni.

Deja s-au acumulat datorii de 2,5 miliarde de lei vechi către diverşi furnizori şi nimeni nu mai crede în declaraţiile preşedintelui Ioan Lucian, cum că are contacte cu zeci de posibili sponsori, care aşteaptă doar să se asigure că echipa nu retrogradează. În acest moment orice jucător poate să-şi depună memoriu la FRF pentru a-şi primi banii, iar echipa riscă să nu fie programată în campionat şi chiar să fie exclusă din liga secundă. "Nu luăm nicio decizie până la finalul campionatului. Atunci vom trage linie şi vedem ce e de făcut", a anunţat Florin Birta, membru în Adunarea Generală a FC Bihor.

După principiul "e mai uşor să distrugi decât să construieşti", conducerea clubului a contabilizat în acest an "mari realizări": desfiinţarea echipei secunde din motive financiare şi pierderea, din cauza neplăţii salariilor, a contractelor mai multor tineri care au câştigat anul trecut Campionatul Naţional de Juniori, în frunte cu portarul Paul Dumitru.

CSM Universitatea, între a fi sau a nu fi

Formaţia de baschet feminin este a doua într-o ierarhie valorică a sporturilor de echipă, după cea de polo. Ajunsă între primele opt echipe ale ţării, baschetbalistele se vor bate pentru locul şapte în clasamentul final, dar fără bani, motiv pentru care cele două jucătoare americane, Tiffany Brown şi Aysha Barkley, au şi plecat acasă în momentul în care sezonul regulat s-a încheiat, iar echipa a ajuns în grupa valorică a locurilor 5-8.

Situaţia nu e o premieră. În sezonul trecut, când echipa avea şanse uriaşe de a ajunge în semifinalele Diviziei A, oficialii clubului au decis să le trimită acasă pe cele mai bune jucătoare, americancele Tiffany Brown, Janelle Hughes şi Maree Jones, din motive financiare. "După ce am jucat nouă luni şi eram gata să ajungem în semifinale şi, cine ştie, poate chiar în finală, oficialii s-au gândit să renunţe la noi, deşi mai trebuia să ne plătească maximum două-trei săptămâni", a spus atunci Hughes.

Antrenoarea Adriana Niculescu se bazează în prezent doar pe jucătoarele autohtone, în lot regăsindu-se opt-nouă junioare. Situaţia echipei nu e deloc roză. În săptămânile următoare CSM Oradea şi Universitatea Oradea urmează să se aşeze la masa negocierilor şi să decidă viitorul colaborării şi al continuităţii echipei.

Polo pe sec

După falimentul fostului susţinător financiar, Leonardo, noul sponsor al echipei de polo, Frigo Conty, s-a angajat să sprijine campioana României cu suma de 50.000 de euro pe sezon. Însă numai o parte din aceşti bani, circa 20.000 de euro, au fost viraţi în conturile poloiştilor, care au practic titlul în buzunarul de la slip şi în acest an.

Situaţia e tristă căci, deşi echipa este incontestabil cea mai bună, austeritatea ce se întrevede şi pentru sezonul următor s-ar putea să demoralizeze jucătorii şi să-i determine să se gândească la transferuri care le-ar putea asigura liniştea financiară.

LPS Bihorul, la zid

09 Dan Matei.jpgDacă în 2009 Liceul cu Program Sportiv Bihorul, creator de talente veritabile, a primit de la municipalitate 500 de milioane de lei vechi, anul acesta s-a ales cu... zero. Liceul a depus la Consiliul Local cinci proiecte, dar nici măcar unul n-a trecut de comisie. "Cei care au selectat acele proiecte sunt oameni care nu au habar de sport. Nici nu-şi pot controla muşchii pentru a-şi menţine spatele drept", tună directorul LPS, Dan Matei (foto).

"Lipsa de susţinere e dureroasă. Doream creşterea nivelului performanţei, mărirea numărului de medalii şi titluri câştigate. Am fi dorit să dirijăm acei bani pentru sprijinirea copiilor care vor aduce Oradiei, în 2010, cu 20 de medalii mai mult decât în anul precedent", zice şi directorul adjunct Lucian Stance.

CS Crişul, legenda fără bani

Care este motivul pentru care municipalitatea nu mai alocă bani pentru cluburile sportive? Pe cât de simplu, pe atât de dezarmant: întrucât cluburile departamentale sunt în subordinea unor ministere, Curtea de Conturi ar acuza Consiliul Local şi Primăria de deturnare de fonduri. "Consilierii locali din comisia care aprobă finanţările pentru sport au primit un extemporal de nouă pagini de la Curtea de Conturi, în care suntem avertizaţi că nu mai putem finanţa, de exemplu, nici măcar clubul Crişul, pentru că acesta primeşte bani de la bugetul central. Ni s-a pus în vedere că dacă vom da fonduri, ne vor fi imputate", spune Iulius Delorean, secretarul comisiei.

Anul acesta, CS Crişul, un port-drapel al sportului orădean, nu ceruse Primăriei decât 250 de milioane de lei vechi, adică aproximativ 6.000 de euro. Dar dacă aşa zice Curtea de Conturi, nu-i primeşte nici pe aceia...


"PRIVAŢI" DESFIINŢAŢI
Nimic pentru asociaţii

Dacă în ce priveşte interdicţia ca municipalitatea să cofinanţeze cluburile departamentale există ca explicaţie decizia Curţii de Conturi, de neînţeles este, însă, refuzul de a sprijini asociaţiile sportive private atunci când reprezentanţii lor depun proiecte ca orice ONG.

Preşedintele CS Gym Oradea, Anca Wallmen, fostă campioană mondială de karate kyokushin, este profund dezamăgită de atitudinea Consiliului. Deşi a depus trei proiecte de finanţare, niciunul nu i-a fost aprobat. "Am apelat la municipalitate pentru că trăim o perioadă dificilă, în care nu te mai poţi baza pe sponsori, cerând susţinerea pentru pregătirea şi participarea sportivilor la Campionatul European. Ni s-a dat pas", a spus campioana.

La fel au păţit şi organizatorii turneului de beachvolley, ajuns la a 14-a ediţie, dar care s-ar putea să nu se mai dispute în acest an din lipsa suportului financiar. Anul trecut, competiţia a fost salvată doar prin intervenţia Consiliului Judeţean. "N-au primit bani FC Bihor, cei de la LPS Bihorul şi Crişul Oradea. Credeţi că o să primim noi? Nici atât!...", spun organizatorii cu resemnare. Oradea a reuşit să piardă cei mai buni jucători, pe Cătălin Lelea şi Marius Mascovici, campioni naţionali şi medaliaţi la Jocurile Balcanice. Ambii au semnat contracte cu CSM Arad, iar începând din acest sezon vor concura pentru clubul de pe Mureş. Că aşa ştim noi să ne păstrăm valorile...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
P.S.
Si vezi ca doamna Wallmen e gravida in luna a saptea, cam cum organizeaza dansa campeonatul ala de karati ??? Hai las-o balta si vezi ca si o alta pretena comuna, adica Georgeana, a scris cam acelasi lucru ;)
Postat 12 Mai 2010, 23:45 de Marean care este
ia vezi tu barna din ochiul... ;)
Auzi, mai Hermane, tu de cand lucrai la primarie parca ai aceeasi problema cu spatele ca aia de zice dom' profesor Matei de ei ! Pai daca esti chiar asa tare la descoperiri uluitoare, de ce nu scrii tu cum banii de proiecte s-au dus la Fundatia D'Art, a lu' dom' Vulcu - conseler local (ca sa ia 3.000 de euroi pentru "regie", ca anul trecut), la Paulica Pintea - pretenar de pe la Bihoreanul (ca sa faca el un filmulet cu Oradea, acelasi filmulet pentru care si anul trecut a mai luat suta de milioane), la scolile cu directori pupicuristi, la organizatii bicicliste sau ba, s-asa mai daparte, Hermane... Ia arata-ne ca esti tare-n gura si scrie si de-astea ;) Dar cred ca o sa-ti fie mai comod sa stergi comentariul asta :)))))
Postat 12 Mai 2010, 23:39 de Marean care este
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON