URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Iunie 2011, 10:45

Sportivii de la Voinţa şi-au adjudecat trei titluri la Trofeul Euronet la tenis de câmp

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prima ediţie a Trofeului Euronet a beneficiat de prezenţa unor tenismeni bine situaţi în clasamentul naţional, chiar din primii tenismeni ai României la categoriile lor de vârstă.

Turneul, organizat de Clubul Sportiv "Voinţa", în colaborare cu Primaria Municipiului Oradea, având ca partener oficial firma Euronet (administrator Cornel Bungău, practicant şi iubitor al sportului alb), a fost onorat de prezenţa tenismenilor de la cluburi din Bihor dar şi din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Sibiu, Orăştie, Arad, Cugir, Timişoara.

Fondul de premiere al competiţiei s-a ridicat la 3.500 lei, dar bugetul a depăşit 5.000 lei.

Meciurile au fost disputate şi echilibrate, însă arbitrul timişorean Gheorghe Shipor a avut puţine momente când a trebuit să intervină în disputarea acestora.

Premiile acordate de organizatori au constat în cupe, diplome şi materiale sportive. S-a acordat şi trofeul pentru cel mai bun tenismen al turneului, Gianei Cormos, care a primit din partea lui Marian Daniel, patronul firmei GSM Shop, un telefon mobil.


Iată cum arata podiumul editiei 2011 a Trofeului Euronet:

Categoria 12 ani fete, finala: Giana Cormos (Voinţa Oradea) - Francesca Săteanu (Metalul Salonta) 6-3, 7-5; locurile III Nicolett Nagy (Pro As Sibiu) şi Catinca Iacobescu (Metalul Salonta);

Categoria 12 ani băieţi, finala: Nimrod Nemes (Voinţa Oradea) - Robert Kiss (CSO Cugir) 6-0, 6-1; locurile III Şerban Bonchiş (Metalul Salonta) şi Du Plessis Marc (Metalul Salonta);

Categoria 14 ani fete, finala: Andreea Silaghi (Voinţa Oradea) - Denisa Cherecheş (Voinţa Oradea) 6-1, 6-2; locurile III Arlet Asztalos (Ergolemn Satu-Mare) şi Diana Filimon (CSO Cugir);

Categoria 14 ani băieţi, finala: Paul Socarde (CSM Timişoara) - Horia Marian (Voinţa Oradea) 7-5, 6-3; locurile III Nicodim Paul-Todea şi Cristian Lazaă, ambii de la Voinţa Oradea;

Categoria 16 ani fete, finala: Miruna Baican (TC Winners Cluj) - Anabela Betea (TC 2000 Bucureşti) 6-2, 6-0; locurile III Andreea Ionuţ şi Roxana Diaconu, ambele de la Voinţa Oradea;

Categoria 16 ani băieţi, finala: Andreas Lerm (Sănatatea Satu-Mare) - Alexandru Mureşan (Tom Tenis Cluj) 5-7, 7-5, 7-5; locurile III Darius Artiudean (Sănatatea Oradea) şi Horaţiu Călugăr (TC Winners Cluj);

Categoria 18 ani fete, finala: Laura Enea (TC Coreco Iaşi) - Ruxandra Vandici (Voinţa Oradea) 6-1, 6-1; locurile III Raluca Sarafincean şi Narcisa Nemes, ambele Voinţa Oradea.

Au fost organizate şi trei turnee de consolare. La 12 ani fete a câştigat Sabina Schiop (Voinţa Oradea), la 12 ani băieţi, George Dobran de la CSO Cugir, iar la 14 ani turneul de consolare a fost adjudecat de către Razvan Opra de la TC Artemis Orăştie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON