URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 09 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Atunci când ai parte de un primar tâmpit, care judecă totul numai prin prisma avantajelor electorale, măsurile luate de acesta în caz de pandemie trebuie privite doar cu albuşul ochiului. Izbiţi de populism, ca de Acceleratul 421, mulți dintre primari, de la cel din Capitală până la acela din comuna cea mai modestă, recurg la nişte măsuri inutile şi costisitoare. Un lucru e cert: acolo unde nu e vorba de hoţie e vorba "decât" de prostie.
Zic şi eu
Adrian Cris
Hiena, ne învaţă Wikipedia, este un vânător slab şi ticălos. "Oportunistă, alege cea mai rapidă şi uşoară cale de a atrage prada. Poate ignora hoituri proaspete dacă în zonă există pui ai altor animale sălbatice. Consumă animale de diferite tipuri şi mărimi, inclusiv animale domestice şi chiar alte hiene, mortăciuni, oase, materie vegetală şi excrementele altor animale".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E tot mai mare numărul celor care cred că această criză provocată de coronavirus a pornit de la o acţiune deliberată, că este parte a unui plan de destabilizare planetară din care unii trebuie să câştige cu preţul distrugerii altora. Reţelele sociale sunt un iad din punctul acesta de vedere. Oricâte reguli de funcţionare responsabilă ar avea, prin ele se răspândesc zilnic zeci de teorii, care mai de care mai spectaculoase.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În fiecare zi auzim sau vedem în mass-media de zeci de ori câte amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea de către cetăţeni a prevederilor ordonanţelor militare emise în starea de urgenţă, sumele fiind impresionante, la o primă vedere. Mai mult, începând din 3 aprilie a.c., amenzile au fost majorate de zeci de ori prin OUG 34/2020 - spre exemplu, în cazul persoanelor fizice limitele amenzilor contravenţionale au fost mărite de la 100-5.000 lei, în vechea formă a legii, la 2.000 -20.000, în noua reglementare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
09 Noiembrie 2012, 19:03

Salonta găzduieşte primul turneu play-off a Campionatului Naţional de fotbal-tenis

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sâmbătă, de la ora 11, la Salonta, cele mai bune patru echipe ale Campionatului Naţional de fotbal-tenis se vor lupta pentru cucerirea titlului, în cadrul primului turneu play-off organizat de Federaţia Română de Fotbal-tenis.

Evenimentul va avea loc la sala de sport Nicolae Talpoş, în organizarea Clubului Sportiv Tengo din localitate. Salontanii au încheiat sezonul regulat pe locul secund, obţinând dreptul de a organiza unul din cele două turnee care va decide campioana ţării. Adversarele formaţiei bihorene vor fi Victory Cluj şi CS Nord-Vest Cluj, dar şi CSU Ploieşti.

"Schimbarea sistemului competiţional, adoptată de Federaţia Română de Fotbal-tenis, are ca scop concentrarea valorilor şi poate fi un prim pas pentru creşterea nivelului, dar şi a atractivităţii acestui sport, la nivel naţional. În cele două turnee care vor decide soarta titlului naţional vor evolua cei mai buni jucători români, care fac parte şi din loturile naţionale de juniori şi seniori, astfel, spectacolul este garantat. Scopul nostru este să facem jocuri cât mai bune şi să ne depăşim toţi adversarii, mai ales că ne aşteaptă un turneu greu la Cluj-Napoca. Trofeul de campioană se află în vitrina clubului nostru şi dorim să mai rămână acolo, cel puţin un an", a declarat Vasile Sorean sr., conducătorul CS Tengo.

Antrenorul campioanei nu va putea alinia cel mai bun lot, deoarece Ács Krisztián va lipsi din echipă din cauza unor probleme personale, el fiind suplinit de Hanyecz Imre, care a revenit pentru cele două turnee, cu scopul de a pune umărul la păstrarea titlului naţional.

Din lot mai fac parte: Georgel Bobiş (campion mondial şi european la simplu), Alex Sorean (campion mondial de juniori), Vasile Sorean jr. şi Páljános Zoltán.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
bafta
Bafta, baieti.Tinem pumnii stransi si organizatorilor si concurentilor, dar si celor care ne vor incanta cu demonstratiile sportive.HAI, GELUUUUUU....VASILEEEE...URAAAA
Postat 10 Noiembrie 2012, 12:05 de marius
count display
Delgaz Grid
  • Sistare alimentare gaze naturale pe mai multe strazi din localitatea Marghita, judetul Bihor

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Marghita pe strazile: Dunarii, Primaverii, Ariesului, Rozelor, Toamnei, Oituz, Magurei si Danko Pista, in data de 8 aprilie incepand cu ora 10:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale.

    Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 8 aprilie, incepand cu ora 13:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta.

     

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4477 RON
  • 1 EUR = 4.8338 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON