URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când am văzut floarea taximetriei orădene comasată pe Centură m-am gândit că au făcut-o ca să se desolidarizeze de colegii lor giboni din Brăila, care au călcat în picioare un client pe principiul „mulți, dar proști”. Dar nu...
Zic şi eu
Adrian Cris
Deşi marginalizat pe lista PSD pentru Parlamentul European 2019-2024, orădeanul Emilian Pavel rămâne un soldăţel cuminte al Partidului, calitate în care a comis două noi trăsnăi. Una comică - pretenţia ca Guvernul Dăncilă (he-he!) să ţină încă 6 luni „preşedenţia” Consiliului UE, pe care Finlanda cică nu va fi în stare s-o preia, alta toxică - o laudă pe Facebook cum că „ne asigurăm că drepturile angajaților români din străinătate, și ale copiilor lor mai ales, nu sunt afectate de diverse politici populiste”.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am o mică plăcere perversă, nemărturisită până acum: îmi place să urmăresc mitingurile electorale. Acele întâlniri dintre "ne prefacem că ne pasă" şi "ne prefacem că vă credem că vă pasă" sunt o combinaţie irezistibilă ce te face să întorci capul, în timp ce, paradoxal, te atrage să priveşti mai departe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 19 martie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 76/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare unei hotărâri definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gastrita este o inflamaţie a mucoasei gastrice (învelişul interior al stomacului). Nu se poate vorbi despre gastrită ca despre o boală singulară, ci despre un grup de boli care au în comun modificări la nivelul mucoasei gastrice şi care se deosebesc clinic între ele.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
19 Noiembrie 2012, 07:24

Handbaliştii de la CSM au pierdut derby-ul de la Baia Mare la 7 goluri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Handbaliştii orădeni de la CSM nu au putut face faţă adversarului şi au pierdut, sâmbătă, în deplasare, la Baia Mare, derby-ul etapei a VIII-a a Seriei B din Divizia A la handbal masculin, în compania liderului clasamentului, HC Minaur.

Maramureşenii au câştigat jocul, impunându-se cu scorul de 31-24, după ce şi la pauză conduceau cu 17-9.

Partida a avut un început echilibrat, în minutul 12 consemnându-se scorul de 7-6 pentru gazde, care mai apoi au reuşit să se distanţeze, conducând cu 13-7, în minutul 19, şi 16-8, cu patru minute înainte de pauză. Scorul primei reprize a fost însă 17-9, cele două combatante mai înscriind câte un gol.

În partea a doua, primul gol l-au dat tot băimărenii, după care elevii antrenorului Sebastian Tudor au reuşit să revină. În minutul 47 diferenţa pe tabelă a fost de doar patru goluri, scor 23-19, diferenţă care s-a consemnat şi cu şase minute înainte de final.

În ultimele minute, maramureşenii au fost ceva mai eficienţi şi şi-au mărit avantajul, câştigând, în cele din urmă la şapte goluri diferenţă, cu 31-24.

Principalul marcator al orădenilor a fost în acest joc Alexandru Farcaş, autor a 7 goluri. El a fost urmat de David, cu 5 goluri, în timp ce de la gazde s-a remarcat, în special, Bondar, cu 12 goluri.

Echipa CSM Oradea se află la al doilea eşec din acest sezon şi ocupă în continuare locul III, la patru puncte de băimărenii de la HC Minaur, care conduc în clasament cu maximum de puncte 14. Pe locul secund se află Extrem Baia Mare, cu 12 puncte.


HC Minaur Baia Mare - CSM Oradea 31-24 (17-9)

HCM Baia Mare: Viman, Drăghici şi Homorodan - portari, Bondar 12 goluri, Preda 5, Mihai 5, Stamate 3, Băican 3, Orban 2, Olah 1, Udristoiu, Fotonea, Acsinia, Polocoşer, Gherasin. Antrenori: Iuliu Varady şi Raul Fotonea.

CSM Oradea: V. Tcaciuc şi Bistrian - portari, Al. Farcaş 7, David 5, Avram 3, Iştoc 3, R. Farcaş 3, Macovei 3, I. Tcaciuc, Radu, Papuc, Scripnic, Ţone. Antrenor: Sebastian Tudor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • S-au turnat cei 92 de piloţi care vor susţine viaductul drumului rapid de la ieșirea din Oradea spre Biharia (FOTO / VIDEO)
  • Biciclete în aer, în fața Primăriei Oradea: Sute de bicliști au participat la „Critical Mass” (FOTO / VIDEO)
  • Accident grav pe DN 76, în Beiuș. O persoană a decedat, iar alta a fost preluată de elicopterul SMURD. Trafic blocat pe ambele sensuri de mers! (FOTO)
  • Bihorenii participă la atelierul de încondeiat ouă al Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Elevii de la Liceul Nicolae Bolcaş Beiuş, experienţă IT la malul Oceanului Atlantic (FOTO)
  • Accident în Oradea: Un taxi a ajuns cu roţile-n sus pe Republicii. Şoferul şi pasagera au fost transportaţi la spital (FOTO / VIDEO)
  • Cei mai buni elevi din ţară la biologie, reuniţi la Oradea (FOTO)
  • Sărbătoarea artelor: European Music Open aduce la Oradea o pleiadă de personalităţi (FOTO)
  • Haita Raksi: Un cuplu din Salonta îngrijeşte peste 180 de câini abandonaţi, într-un adăpost privat amenajat la marginea oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Final spectaculos pentru centenarul Oradiei: Andra a cântat „tradițional”, soldaţii s-au retras cu torţe, iar artificiile au fost tricolore (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2421 RON
  • 1 EUR = 4.756 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON