URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Aprilie 2011, 12:28

FC Bihor se pregăteşte de sărbătoare încă de la meciul cu CSM Râmnicu-Vâlcea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Succesele din deplasare de la Mioveni şi Iaşi au făcut ca la Oradea să se vorbească tot mai mult de promovare. Astfel, se aşteaptă ca sâmbătă, la jocul de pe teren propriu, pe care bihorenii îl vor susţine în cadrul etapei a XXI-a a campionatului ligii secunde, în compania echipei CSM Râmnicu-Vâlcea, publicul spectator să meargă într-un număr mult mai mare decât de obicei. 

Evoluţia bună a echipei, rezultatele înregistrate, dar mai cu seamă faptul că ocupă locul de lider în clasament au făcut ca interesul suporterilor să crească subit, ei sperând ca în curând vor vedea fotbal de primă ligă la Oradea.

Sâmbătă, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" va poposi CSM Râmnicu-Vâlcea, o echipă din partea inferioară a clasamentului, care nu a început tocmai bine acest retur de campionat. Nu mai departe, în runda precedentă, jucătorii vâlceni au fost învinşi pe teren propriu de CS Mioveni, cu scorul de 2-0.

Oaspeţii vor veni la Oradea să recupereze "terenul pierdut", iar din acest punct de vedere, tehnicianul Ghiţ susţine că "vâlcenii vor veni să-şi vândă scum pielea şi trebuie să fim atenţi".

Vor încă o victorie

FC Bihor doreşte să continue pe aceaşi linie a succeselor, pe care a început-o în urmă cu patru etape. Deocamdată nu sunt probleme de efectiv la "roş-albaştri", Bârză revine după accidentare, iar în privinţa lui Oltean staff-ul tehnic speră că îşi va reveni după entorsa suferită în timp pentru a juca împotriva CSM Râmnicu-Vâlcea.

"E un meci important. Să sperăm că în urma unei evoluţii bune să reuşim să câştigăm meciul de sâmbătă. Sper că vom reuşi să legăm rezultatele bune din ultima perioadă cu un nou succes. Aştept ca publicul să fie alături de noi, iar la sfârşit să ne bucurăm împreună de o nouă victorie a echipei FC Bihor. Am crescut de la joc la joc, sunt mulţumit că suntem pe primul loc şi trebuie să rămânem acolo. Vor urma jocuri grele, iar la noi echilibrul trebuie să fie cuvântul de ordine. Suntem însă obligaţi să ne adjudecăm toate cele trei puncte sâmbătă", a declarat antrenorul Gheorghe Ghiţ înaintea partidei.

Jocul FC Bihor - CSM Rm. Vâlcea, de sâmbătă, de la ora 11, va fi condus de o brigadă de arbitri formată din: Sorin Tarcea (Timişoara) - Silviu Cătălin Haramuz (Reşiţa) şi Marius Bălan (Dej). Rezervă a fost desemnat Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca), iar observatori, Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca) şi Costin Dan (Zalău).

Pentru fani

Cu acest prilej, vor reveni activităţile de marketing ale clubului orădean. Înaintea disputei, de la ora 10, pe terenul sintetic, copiii care vor veni cu echipament sportiv vor putea efectua un antrenament cu unul dintre tehnicienii de la Centrul de Copii şi Juniori al clubului. Cu ocazia acestui meci se vor comercializa şi fulare cu FC Bihor.

Acţiunile de acest gen promovate de FC Bihor vor continua în această primăvară cu o competiţie rezervată liceelor, care se va desfăşura înaintea ultimelor trei partide ale orădenilor de pe teren propriu, pe datele de 4, 14 şi 28 mai. Vor participa echipele liceelor "Emanuil Gojdu", "Ady Endre" şi "Mihai Eminescu".

De asemenea, pentru jocul cu UTA, de pe 4 mai, cei care vor veni cu echipamente primite cadou de la club (tricouri, fulare sau şepci) vor avea intrarea liberă. Pe data de 16 aprilie va avea loc şi Cafeneaua FC Bihor, la Lotus Market.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PITICU MARKETING bondor
ma marcheting piticanie bag lula n actiunile tale de doi lei de marketing ca intrarea libera pt cei care au culorile clubului o facut o si aia din naintea ta in rest belituri si te mai miri ca primaria ti o da flit ?vai si amar de ceo ramas din sintezis dupa ce l ai luxat pe kristo!!!!
Postat 08 Aprilie 2011, 15:42 de GHYURII
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON