URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 27 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au trebuit să treacă trei mandate pentru ca primarul Ilie Bolojan să dea liber la refacerea vechilor parcuri. Este adevărat că atunci când faci o casă începi cu fundaţia, cu infrastructura, dar poate că parcurile 1 Decembrie şi Petofi meritau mai de mult o revigorare.
Zic şi eu
Adrian Cris
Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
90% dintre bucureştenii care au participat la sondajul online iniţiat de primarul general Gabriela Firea au fost împotriva vinietei Oxigen, ce îşi propune să taxeze circulaţia maşinilor poluante în Bucureşti şi să le interzică de tot accesul celor sub Euro 3 în centru. E drept, nu este un sondaj făcut ca la carte, iar Firea nu-i un personaj prea simpatic, dar cu toate acestea rezultatul este uşor de interpretat - oamenilor le pasă mai mult de banii din buzunar decât de sănătate.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
10 Octombrie 2012, 14:20

Debut fulminant pentru baschetbaliste, în noua ediţie de campionat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa de baschet feminin U16 a CS CN "Mihai Eminescu" a debutat cu o victorie categorică în noua ediţie a Campionatului Naţional.

Evoluând luni la Arad, pe terenul celor de la BC ICIM, elevele antrenoarei Suzana Onaca s-au impus la o diferenţă de 78 de puncte, cu scorul de 88-10, vrând parcă să răzbune eşecul senioarelor de la Universitatea CSM, pe teren propriu, în etapa a III-a, cu Sepsi Sf. Gheorghe.

Acest deziderat le-a ieşit de minune, după ce s-au impus cu 28-5, 25-3, 21-0 şi 14-2 pe seturi, reuşind performanţa ca în sfertul al III-lea să nu primească nici un punct de la adversare.

Au marcat pentru CS CN "Mihai Eminescu" în acest joc: Adelina Şerb, 23 puncte, Timeea Peter, 21, Maria Ciordaş, 14, Vanessa Dimoftiu, 8, Renata Rus, 8, Monica Anghel, 6, Diana Moldoveanu, 6, şi Ramona Caba, 2 puncte.

"Au fost multe puncte înscrise. Am avut o apărare foarte bună şi un joc colectiv de bună calitate, iar marea majoritate a sportivelor au înscris. Aceasta se datorează pregătirii continue din perioada vacanţei de vară şi a jocurilor de pregătire disputate înainte de începerea campionatului", a declarat, după joc, antrenoarea Suzana Onaca.

Echipa orădeană le mai are ca adversare în această grupă a Campionatului Naţional de baschet feminin U16 şi pe formaţiile Valvon Arad şi Bega Timişoara.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4186 RON
  • 1 EUR = 4.8074 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON