URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că primarul Ilie Bolojan se ghidează în viaţă după principiul "repetiţia este mama învăţăturii". Altfel nu se explică de ce, după episodul dureros cu Gavril Grebenişan la cârma Spitalului Judeţean, a recidivat cu Dacian Foncea ca manager la Municipal.
Zic şi eu
Adrian Cris
Duminică, prima oară în ultimii 30 de ani, am avut cu adevărat din ce alege la Preşedinţie, nu doar „răul mai mic”, ci şi binele, să zic aşa. Electoratul de dreapta (spre deosebire de simpatizanţii unor Dăncilă, Diaconu, Cumpănaşu etc, ale căror exigenţe sunt modeste) a acuzat, însă, o altă premieră, ruşinoasă: lipsa dezbaterii, a confruntării între pretendenţi...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Klaus Iohannis știe că nu e un tip șarmant cu electoratul. I-ar plăcea la maxim dacă n-ar trebui să interacționeze cu nicio ființă umană, să nu fie nevoit să zâmbească fals în fața camerelor, să nu dea mâna cu nimeni niciodată. Trecerea de la dezinvoltura balcanică a lui Băsescu la seriozitatea atât de neromânească a lui Iohannis a fost prea brutală pentru publicul larg, în ochii căruia președintele ar trebui să fie un tip de viață, chefliu, cu vicii, slobod la gură, cu râs zgomotos și cu inima bătând în ritm de manea...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diagnosticul de infarct miocardic acut (IMA) se bazează pe durerea toracică severă şi celelalte simptome (nelinişte, anxietate, paloare, transpiraţii), fiind completat de datele de laborator, electrocardiogramă şi tehnicile imagistice. Bolnavul cu IMA prezintă unele modificări sanguine nespecifice (creşterea numărului de leucocite şi a VSH) şi unele modificări specifice (creşterea cantităţii de enzime specifice muşchiului miocardic ca urmare a necrozei).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
03 Februarie 2010, 12:15

CSM Frigo Conty Oradea joacă marele meci cu Spandau Berlin

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

CSM Frigo Conty Oradea şi Spandau Berlin îşi dispută miercuri, de la ora 18.15, un loc în semifinalele Cupei LEN. După 7-10, în tur, la Berlin, orădenii au de recuperat un deficit de trei goluri.

Dincolo de primele promise de oficialii clubului, jucătorii orădeni sunt pregătiţi să facă meciul vieţii lor şi să ducă echipa în careul de aşi al competiţiei continentale.

Casele de bilete de la Bazinul Olimpic vor fi deschise de la ora 16:15, iar preţul unui bilet este de 10 lei. Copiii cu vârsta de până la 7 ani au intrarea gratuită.

Deşi a fost cât pe ce ca meciul să nu fie televizat, în cele din urmă TVR 2 a decis să îl divuzeze în direct.


Echipele probabile

CSM Frigo Conty Oradea: Ferenc Barat, Dorin Creţu - Mircea Samuilă, Cosmin Baidoc, Nicuşor Diaconu, Bogdan Câmpianu, Alex Popoviciu, George Tarnoveţchi, Attila Kincses, Andrei Creţu, Attila Monostori, Kadar Kalman, Tiberiu Negrean. Antrenor: Cornel Gordan.

Spandau 04 Berlin: Aleksandar Tchigir, Roger Kong - Erik Bukowski, Fabian Schroedter, Fabian Naroska, Tobias Preusz, Dennis Eidner, Marko Savici, Andreas Schlotterbeck, Moritz Oeler, Soren Mackeben, Marko Stamm. Antrenor: Nebojsa Novoselac.

Arbitri: Taccini Cristina (Italia), Taylan Emanuel (Turcia)
Delegate: Kramer Issy (Israel)


Programul partidelor retur din sferturile de finală

Miercuri, 3 februarie:

Ora 18:15 CSM Frigo Conty Oradea - Spandau Berlin (Germania) (în tur 7-10)
Ora 20:00 C.N. Marseille (Frnaţa) - Leonessa Brescia (Italia) 7-12
Ora 21:00 Primorje Erste Banka (Croaţia) - VA Cattaro (Muntenegru) 4-8
Ora 22:00 Rari Nantes Savona (Italia) - Ferencavros Budapesta (Ungaria) 7-8

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3159 RON
  • 1 EUR = 4.7729 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON