URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 10 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.
Zic şi eu
Adrian Cris
Maeştrii barei ne zic, scriitoriceşte, că-i mai bine să scape 99 de nevinovaţi decât să fie condamnat pe nedrept un singur nevinovat. N-au însă a se teme: în România zilelor noastre mai degrabă va fi osândit un singur vinovat din 99. Evident, cel care nu-şi permite să achite onorarii grase avocaţilor şi şpăgi consistente judecătorilor...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Ne tot mândrim de câțiva ani pe rețelele de socializare și în viața reală cu dezvoltarea orașului și cu aspectul său în continuă schimbare. Ei, bine, iată că, prin aceste scumpiri, devenim într-un fel parteneri ai dezvoltării urbei. Iar modernizarea costă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
04 Decembrie 2012, 14:09

Bistriţenii au dominat Cupa Fudoshin la karate tradiţional de la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
De Ziua Naţională a României, la sala de sport a Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu", Clubul Sportiv Fudoshin Oradea, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor şi Asociaţia Judeţeană de Karate Tradiţional Bihor, a organizat a treia ediţie a Cupei "Fudoshin". Competiţia s-a adresat sportivilor cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani cu diferite nivele de pregătire, de la iniţiere, începători, semiavansaţi, avansaţi până la consacraţi.

Într-un cadru festiv, la debutul concursului, toţi participanţii, de la oficiali, la sportivi şi rudele acestora, au încins o Horă a Unirii. Acest moment emoţionant s-a terminat cu scandări de ,,Hai România", din partea celor aproximativ 300 de voci aflate în sală.

Alături de echipele din judeţul Bihor, C.S. UAMT - Agora Oradea (instuctori Câmpan Melania, Bernath Csaba şi Tudorică Raul), C.S. Dragonul Oradea (antrenor Popa Alina), C.S. Paleu (instructor Nagy Zoltan), C.S. Fudoshin Oradea (antrenori - prof. Adriana Turla şi Mihai Turla), au mai participat C.S. Asahi Reşiţa, C.S. Voinţa Cluj, C.S. Terra Kid Zalău, C.S. Porolissum Zalău, C.S. Shotokan Dojo Năsăud.

În urma desfăşurării probelor, în competiţia pe echipe s-a impus câştigând locul I echipa de la C.S. Shotokan Dojo Năsăud, cu un total de 2975 puncte, fiind urmată de echipa de la C.S. UAMT-Agora Oradea, cu un total de 2700 de puncte. Locul III a fost ocupat de C.S. Fudoshin Oradea, iar locul IV de C.S. Paleu cu un total de 1400 de puncte. Echipa de la C.S. Dragonul Oradea s-a clasat pe locul VII.


Sportivii orădeni clasaţi pe primele locuri:

Kata individual:

Copii 5 (5 ani ): iniţiere fete - loc I Borzescu Larisa - Dragonul Oradea; iniţiere masc - loc 2 Cosma Daniel - Fudoshin Oradea, loc 3 Csomos Mihai - Fudoshin Oradea.

Copii 4 (6 - 7 ani): iniţiere fete - loc 2 - Chiană Amelia - Dragonul Oradea , loc 3 - Csarnai Katalin - Paleu, locul 4 - Szebeni Barbi - Paleu; iniţiere masc. - locul I Ţurtea Marc - Fudoshin Oradea, loc 2 - Domocoş Raul - UAMT, loc 3 Lazăr Andrei - Fudoshin Oradea, loc 4 - Mariş Raul - Fudoshin Oradea; începători masc. - loc I - Sotoc Patrick - Fudoshin Oradea, loc 2 - Micu Octavian - Dragonul Oradea, loc 3 - Duneş Darius - Fudoshin Oradea; semiavansaţi fete - loc 2 - Privigyei Klaudia - Dragonul Oradea, loc 3 - Botnaru Izabella - Dragonul Oradea; semiavansaţi masc. - loc I Luca Darius - UAMT, loc 2 - Tăuţan Ionuţ - UAMT, loc 3 - Borzescu Patrick - Dragonul Oradea;

Copii 3 (8 - 9 ani) iniţier masc. - loc 4 - Bot Alexandru - Fudoshin Oradea; iniţiere fete - loc I - Ghitea Evelin - UAMT, loc 2 - Kallai Viktoria-Paleu, loc 3 - Moldovan Dariana - Fudoshin Oradea, Jurcău Carolina - Dragonul Oradea; începători masc. - loc 2 - Burger Andrei - Fudoshin Oradea; semiavansaţi - loc 4 - Veres Tamas - UAMT; avansaţi masc. - loc I - Higyed Erik - UAMT, loc 2 - Iancu Raul - UAMT;

Copii 2 (10 - 11 ani): iniţiere fete - loc I - Benea Ana Maria - Fudoshin Oradea, loc 2 - Szabo Viktoria - Dragonul Oradea; iniţiere masc. - loc I - Kallai Mark - Paleu, loc 2 - Izsaki Gyuszika - Paleu, loc 3 - Cojocaru Mihai - UAMT, loc 4 - Roman Adrian - Fudoshin Oradea; începători fete - loc I - Stance Karina - Fudoshin Oradea, loc 2 - Medgyesi Alexandra - Paleu; începători masc. - loc I - Novac Antoniu - Fudoshin Oradea, loc 2 - Chiană Andrei - Dragonul Oradea; semiavansaţi fete - loc 2 - Kincses Erika - Paleu; semiavansaţi masc. - loc 2 - Molnar David - Paleu; avansaţi masc. - loc I - Tăuţan Andrei - UAMT, loc 2 - Hava Antonio - UAMT, loc 3 - Keri Tibor - UAMT; consacraţi masc. - loc I - Avram Laurenţiu - Fudoshin Oradea, loc 2 - Nistor Mihai - Fudoshin Oradea;

Copii 1 (12 - 13 ani): iniţiere fete - loc I - Reguli Diana - Fudoshin Oradea, loc 2 - Lazăr Bianca - UAMT; iniţiere masc. - loc 4 - Kajcza David - Fudoshin Oradea; începători masc. - loc 2 - Roşca Paul - Fudoshin Oradea; semiavansaţi fete - loc 2 - Kincses Izabella - Paleu, loc 3 - Toth Vivien - Paleu, loc 4 - Roşca Mihaela - Fudoshin Oradea; semiavansaţi masc. - loc 4 - Duma Sergiu - Fudoshin Oradea; consacraţi fete - loc I - Molnar Karina - UAMT; consacraţi masc. - loc I - moga Andrei - UAMT, loc 2 - Băliban Rareş - Fudoshin Oradea, loc 3 - Luca Andrei - UAMT;

Juniori 3 (14 - 15 ani): iniţiere fete - loc I Cozac Andreea - Fudoshin Oradea, loc 2 - Baciu Iulia - Fudoshin Oradea, loc 3 - Cor Victoria - UAMT; iniţiere masc. - Borors David - UAMT, loc 2 - Roşca Raul - Fudoshin Oradea; avansaţi fete - loc 3 - Bravacz Melinda - Paleu; avansaţi masc. - loc 1 Molnar Roland - Paleu, loc 2 Mihuţ David - Paleu, loc 3 - Puşcaş Andrei - UAMT; consacraţi fete - loc I - Varabecz Evelyn - UAMT; consacraţi masc.- loc I - Ristea George - UAMT, loc 2 - Doblea Raul - UAMT, loc 3 - Wohl Otto - UAMT, loc 4 - Purda Bogdan - Fudoshin Oradea;

Juniori 2 (16 - 18 ani): avansaţi masc. - loc 2 Olar Andrei - UAMT, loc 3 - Bancsik David - UAMT; consacraţi masc. - loc I - Bara Ionel - UAMT, loc 2 - Ban Cătălin - Fudoshin Oradea;

Kumite:

Copii 2 (10 - 11 ani): avansaţi fete - loc 3 Stance Karina - Fudoshin Oradea; avansaţi masc. - loc 1 - Keri Tibor - UAMT; consacraţi masc. - Avram Laurenţiu - Fudoshin Oradea, loc 2 - Hava Antonio - UAMT;

Copii 1 (12 - 13 ani): avansaţi fete - loc I - Roşca Mihaela - Fudoshin Oradea; avansaţi masc. - loc I- Duma Sergiu - Fudoshin Oradea; consacraţi fete - loc I - Molnar Karina - UAMT; consacraţi masc. - loc I - Moga Andrei - UAMT, loc 2 - Luca Andrei - UAMT, loc 3 - Băliban Rareş , Bochiş Horia - Fudoshin Oradea;

Juniori 3 (14 - 15 ani): avansaţi fete - loc 2 - Toth Vivien - Paleu, loc 3 - Bravacz Melinda - Paleu, avansaţi masc. - loc I - Molnar Roland - Paleu, loc 2 - Mihuţ David - Paleu; consacraţi fete - loc 3 - Varabecz Evelyn - UAMT; consacraţi masc. - loc I - Ristea George - UAMT, loc 2 Purda Bogdan - Fudoshin Oradea, loc 3 - Doblea Raul, Wohl Otto - UAMT;

Juniori 2 (16 - 18 ani): avansaţi masc. - loc I - Bancsik David - UAMT, loc 2 - Olar Andrei - UAMT.


Proba de kumite a avut la final un meci demonstrativ între doi sportivi (centuri negre) Bara Ionel de la UAMT şi Ban Cătălin de la Fudoshin, care au oferit un spectacol ce a ridicat sala în picioare.

"Competiţia a fost de un real succes pentru organizatorul principal, C.S. Fudoshin Oradea, care doreşte să aducă mulţumiri Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor, Asociaţiei Judeţene de Karate Tradiţional Bihor, pentru sprijinul acordat şi nu în ultimul rând părinţilor şi sportivilor care au fost sufletul acestui concurs", declară Mihai Turla, preşedintele clubului organizator, CS Fudoshin.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Multumiri
Mulțumim pentru articol d-le "MIhai Anghel", este ceea ce așteptam.
Postat 07 Decembrie 2012, 23:17 de Mihai Turla
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Merită vizitat! Muzeul istoriei evreilor din Oradea şi Bihor a fost inaugurat (FOTO/VIDEO)
  • O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)
  • Modelul elveţian funcţionează în Bihor: Zeci de salvatori montani, instruiţi la centrul înfiinţat într-un program elveţiano-român (FOTO)
  • Podul Centenarului a fost inaugurat de o Dacie tricoloră, în prezenţa comisarului european Corina Creţu (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, România! Festivităţile de 1 Decembrie s-au încheiat în premieră cu un foc de artificii (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON