URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima ispravă este un Cod administrativ care imprimă un ritm şi mai nebun. Nu doar primăriile, ci şi consiliile judeţene, prefecturile şi serviciile guvernamentale vor fi obligate să comunice în limbile minorităţilor, adică vor face noi angajări în sistem. Foştii primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ-uri vor avea pensii speciale, tot din, chipurile, bugetele locale, iar cei actuali vor putea valorifica terenuri şi clădiri cu voturile a doar jumătate plus unu din consilieri, fapt ce va reduce şi mai drastic patrimoniile...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
18 Decembrie 2015, 23:26

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea încearcă reabilitarea în faţa liderului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După înfrângerea de la Timişoara, echipa orădeană de baschet masculin CSM CSU va susţine următorul meci din campionat acasă, sâmbătă seară, de la ora 20.

În cadrul etapei a XIV-a, a treia a returului, Ligii Naţionale, baschetbaliştii orădeni vor primi replica formaţiei BC Mureş, care se află pe primul loc al clasamentului.

Meciul se anunţă, astfel, extrem de greu, formaţia orădeană urmând a întâlni cea mai în formă echipă a momentului din baschetul românesc.

Un al treilea eşec consecutiv ar fi greu digerabil pentru o formaţie care aspiră la primele locuri, de aceea suporterii bihoreni sunt invitaţi în număr cât mai mare la acest joc, pentru a-şi încuraja favoriţii.

După ce s-a accidentat în jocul de la Timişoara, rămâne de văzut dacă Sean Barnette va fi apt acum pentru jocul cu vicecampioana în exerciţiu. Meciul este programat la Arena Antonio Alexe şi va fi televizat de Digi Sport.

Pe de altă parte, cu această ocazie, clubul CSM Oradea şi Asociaţia Pentru Viaţă vor organiza o nouă acţiune intitulată "Dăruieşte un pluş". Astfel, cei care doresc pot aduce cu ei la meci o jucărie de pluş, cât şi cu rechizite sau hăinuţe. Obiectele vor fi dăruite copiilor din Văşad.

De precizat că jucăriile de pluş vor fi aruncate pe parchetul Arenei Antonio Alexe înaintea primului angajament al meciului de baschet la îndemnul crainicului. Celelalte obiecte vor fi colectate în locuri special amenajate pe holurile Arenei Antonio Alexe.


CSM CSU Oradea – BC Mureş Tg. Mureş

Sala: Arena Antonio Alexe
Arbitri: Ciprian Stoica, Şerban Raşoga şi Dragoş Barbu
Comisar FRB: Ion Olaru

Transmis pe: Digi Sport


Toate partidele din această etapă cu numărul 14 sunt programate sâmbătă, după cum urmează:

Ora 17:00 CSU Atlassib Sibiu - U-Banca Transilvania Cluj (Digi Sport)

Ora 18:00 Gaz Metan Mediaş - Energia Tg. Jiu

Ora 18:00 SCM U Craiova - BC Timişoara

Ora 19:30 Dinamo Bucureşti – BCM U Piteşti

Ora 20:00 CSM CSU Oradea - Mureş Tg. Mureş (Digi Sport)

Meciul Phoenix Galaţi - Steaua CSM Eximbank a fost amânat.


Clasament:

1.

BC Mureş Tg. Mureş

9/3

21

2.

U-Banca Transilvania Cluj

8/4

20

3.

CSM CSU Oradea

8/4

20

4.

CSU Atlassib Sibiu

8/4

20

5.

Dinamo Bucureşti

6/7

19

6.

SCM U Craiova

7/5

19

7.

Steaua CSM Eximbank

8/2

18

8.

Energia Tg. Jiu

6/5

17

9.

Phoenix Galaţi

4/9

17

10.

BCMU Piteşti

6/7

16

11.

BC Timişoara

2/11

15

12.

Gaz Metan Mediaş    

1/12

14

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2201 RON
  • 1 EUR = 4.7345 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON