URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Martie 2013, 17:05

Baschetbalistele de la Universitatea CSM întâlnesc la Arad liderul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbalistele de la Universitatea CSM Oradea vor avea un joc extrem de dificil în acest sfârşit de săptămână, la Arad, pe terenul liderului, formaţia locală Univ. "Vasile Goldiş" ICIM.

Meciul, programat de la ora 16, în Sala Victoria, va conta pentru runda a XXVI-a a Ligii Naţionale şi se constituie unul dintre cele mai dezechilibrate jocuri din campionat. Asta deoarece opune una dintre cele mai în formă echipe ale momentului, Univ. "Vasile Goldiş", cu singura echipă din campionat care nu a acumulat după 25 de etape nicio victorie, Universitatea CSM Oradea.

Dacă gazdele nu-şi pun decât problema scorului, în schimb, orădencele nu pot spera decât să evite un nou record negativ.

Dintre celelalte jocuri din acest week-end programate în prima divizie de baschet masculin se mai partidele de la Tg. Mureş, dintre CS Nova Vita din localitate şi ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, şi Târgovişte, dintre CS Municipal şi Danzio Timişoara.

Univ. "Vasile Goldiş" ICIM - Universitatea CSM Oradea
Sâmbătă, ora 16.00
Sala: Victoria Arad
Arbitri: Gabriela Istvan, Cristian Trofim
Comisar FRB: Alexandru Columban


Etapa a XXVI-a a Ligii Naţionale de baschet feminin:

Sâmbătă:
Ora 12.00 Universitatea Cluj-Napoca - CSBT Alexandria
Ora 13.00 CS Nova Vita - ACS Sepsi SIC
Ora 14.00 SCM Craiova - CS Olimpia Braşov
Ora 16.00 Univ. Goldiş ICIM - Universitatea CSM Oradea
Ora 16.00 CS Municipal Târgovişte - BCM Danzio Timişoara
Duminică:
Ora 12.00 CS Universitatea Alba Iulia - CS Rapid


Clasament:
1. Univ. Goldiş ICIM 20/2 42
2. CS Municipal Târgovişte 20/1 41
3. CS Municipal Satu Mare 18/4 40
4. ACS Sepsi SIC 16/5 37
5. CS Universitatea Alba Iulia 14/7 35
6. CSBT Alexandria 13/8 34
7. CS Olimpia Braşov 9/15 33
8. BCM Danzio Timişoara 11/10 32
9. CSM Bucureşti Sportul Stud. 9/13 31
10. SCM Craiova 8/14 30
11. CS Nova Vita 6/15 27
12. CS Rapid 5/17 27
13. Universitatea CSM Oradea 0/24 24
14. Universitatea Cluj-Napoca 3/17 23
15. CS Olimpia Bucureşti 0/0 0

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON