Echipa CFR Cluj a câştigat Supercupa României, după ce a învins, duminică, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, cu scorul de 4-2 (2-2, 1-1, 1-0) după loviturile de departajare, formaţia Unirea Urziceni.
Gazdele au marcat prin Kivuvu '12 şi Deac '105+2, iar pentru oaspeţi au punctat Kivuvu '53 (autogol) şi Marinescu '97.
La loviturile de departajare, pentru CFR Cluj au marcat Piccolo şi E. Dică, iar pentru Unirea Urziceni nu a înscris niciun jucător. Au ratat: G. Mureşan, Deac (CFR Cluj), Marinescu, Maftei, Brandan şi P. Marin (Unirea Urziceni).
CFR Cluj: 1. Nuno Claro - 4. Panin, 13. Piccolo, 20. Cadu, 66. Edimar (2. Tony '96) - 8. Kivuvu (7. E. Dică '69), 6. G. Mureşan, 19. Culio - 22. Hora (9. Traore '75), 10. Deac - 32. Bjelanovici. Antrenor: Andrea Mandorlini.
Unirea Urziceni: 1. Arlauskis - 36. P. Marin, 6. Galamaz, 24. Maftei, 19. Brandan - 8. S. Paraschiv, 26. D. Matei (10. Pădureţu '46) - 11. Onofraş (9. Dale '110), 20. Marinescu, 25. Neaga (22. Semedo '69) - 7. Bilaşco. Antrenor: Roni Levi.
Cartonaşe galbene: G. Mureşan '76 / Onofraş '65, S. Paraschiv '82, Arlauskis '110, Galamaz '120.
Au arbitrat: Marius Avram (centru) - Octavian Şovre, Mircea Orbuleţ (asistenţi) - Istvan Kovacs (rezervă).
Observatori: Nicolae Grigorescu şi Mircea Mihail.
La meci au asistat 10.800 spectatori.
Înaintea partidei a fost ţinut un moment de reculegere în memoria celor care au căzut victime inundaţiilor din ultima perioadă. Un procent de 30% din încasările rezultate în urma vânzării biletelor de intrare la acest joc va fi donat sinistraţilor din Moldova.
În pauza meciului, crainicul a anunţat că vuvuzelele sunt interzise pe stadioanele de fotbal din România.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.