URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 29 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ceauşescu ne-a lăsat nişte şarade pe care nu le vom dezlega în veci. Ne-a băgat pe toţi în blocuri, deşi e clar că românul nu ştie, nu poate şi nu vrea să trăiască în condomeniu. Sistemul de termoficare centralizat a fost astfel conceput încât practic e imposibil să faci o contorizare corectă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Partid-balama, care s-a obişnuit să-şi ofere „serviciile” când PNŢCD şi PNL, când PD-PDL, când PSD, UDMR nu trăieşte decât din parazitarea partidelor întemeiate sau măcar justificate ideologic, oferindu-le în Parlament, în Consiliile Judeţene şi în Consiliile Locale voturile pentru încropirea unor majorităţi, în schimbul atât al discriminărilor pozitive oferite minorităţii, cât mai ales al privilegiilor pentru liderii acesteia.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Guta cuprinde o serie de boli care apar singure sau în combinaţie şi includ hiperuricemia, atacurile de artrite inflamatorii (la o singură articulaţie), depozitele de cristale de uraţi la nivelul articulaţiilor şi la nivelul rinichilor, precum şi litiaza renală cu săruri de uraţi. Hiperuricemia (creşterea acidului uric plasmatic la valori de peste 7 mg%) este cea care determină apariţia gutei. Acidul uric, alături de creatinină, uree şi pigmenţii biliari, este un produs final al metabolismului proteic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
23 Iulie 2014, 19:10

Antonio Cohuţ a câştigat şi cursa de la Reşiţa din campionatul naţional de karting (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În perioada 19-20 iulie s-a desfăşurat cea de-a III-a etapă a campionatului naţional de karting la Reşiţa, concurs dotat cu Cupa Caraşului, unde a participat şi tânărul şi talentatul sportiv orădean Antonio Cohuţ.

De această dată, sportivul a fost nevoit să concureze cu motorul de antrenamente, după ce, înainte cu o zi, la antrenament, a avut ghinionul să prindă pe pistă o piatră care s-a oprit în motor şi l-a distrus.

Totuşi, Antonio s-a descurcat admirabil şi a reuşit să conducă cursa de la început şi până la sfârşit, ajungându-i din spate pe unii piloţi întârziaţi chiar şi de trei ori în zece ture de pistă (1800 de metri).

La startul cursei s-au prezentat 16 participanţi la această grupă, din întreaga ţară.

Astfel, în acest sezon, Antonio Cohuţ a reuşit să câştige toate locurile 1,  la cele 5 concursuri la care a participat, trei de etapa naţională, unul internaţional şi unul la mini-open.

Următoarea etapă a campionatului de karting se va desfăşura pe kartodromul Las Vegas din Arad, în perioada 2-3 august.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3378 RON
  • 1 EUR = 4.7787 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON