Spor la muncă sau sporuri la muncă?

Fac un apel fierbinte orădenilor de a supune dezbaterii publice problemele apărute în transportul în comun. Este vorba de situaţia scandaloasă de la metroul bucureştean, unde angajaţii sunt revoltaţi că Ministerul se leagă de salariile lor nesimţite.

Vă întrebaţi ce treabă avem noi, orădenii, cu metroul din Bucureşti? Păi, simplu: să ştiţi că, dacă pe bucureşteni îi costă un leu şi ceva călătoria, e şi pentru că o parte din subvenţie vine din banii noştri! Absolut toţi angajaţii de acolo au spor de tunel, dar pe ideea asta şi călătorii ar trebui să beneficieze de aceste avantaje financiare, că şi ei tot prin tuneluri circulă. E clar că e o problemă cu sporurile astea. Să le analizăm puţin...

Sporul de doctorat este de 15%. Acesta e pe deplin justificat. Să luăm exemplul domnului senator Florian Bodog, om cu două doctorate, unul mai plagiat ca altul. Păi, el n-a avut cheltuieli? Plăteşte-l pe cel care a găsit tema, pe cel care ţi-a scris-o, achită tipărirea, ba şi cheltuielile de ascundere a lucrării. Eu i-aş da domnului Bodog şi celor 95% din doctorii făcuţi la apelul de seară şi spor de periculozitate. Că oamenii stau şi cu frica-n sân să nu fie descoperiţi.

Şi sporul de calculator este justificat. Vă daţi seama ce panică îi cuprinde pe angajaţii care se uită pe monitor şi văd şi alte imagini în afară de Solitaire şi Tetris? În concordanţă cu sporul de calculator, e şi sporul de antenă. Mulţi se uită la Antena 3 şi pentru asta trebuie să fie recompensaţi financiar.

Angajaţii merită cu prisosinţă şi sporul de praf, pentru că majoritatea aşa şi sunt: praf... la locul de muncă. Ca să nu mai zic că sporul de confidenţialitate ar trebui generalizat. Întrebaţi-i pe bugetari ce trebuie să facă la serviciu şi marea majoritate nu vor fi în stare să sufle o vorbă.