URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Octombrie 2019, 09:58

Sorbonei, clonați-l pe Burtă!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie. Iar să reportezi examenul din anul III în anul VI nu se mai poate cu un şef de Senat de probitatea lui Aurel Căuş.

Studenţii au recunoscut că doctorul Burtă predă impecabil şi că, incredibil pentru Sorbonica, chiar vine la cursuri. Dar s-au plâns că nu au suport de curs, adică manuale suplimentare din care să înveţe. Păi, ei nu citesc nici cursul predat de Burtă, ce să mai studieze suplimentar? Iar dacă citesc şi nu se prinde nimic de ei, să-şi ia gândul de la a deveni medici.

În loc să pună mâna pe carte, studenţii umblă cu jalba pe la ziare şi ameninţă cu Justiţia. O tânără spunea că ea e deşteaptă, din moment ce a luat celelalte examene. Ei bine, asta mă sperie, ca ipotetic pacient: felul în care şi-au luat examenele până acum, de nu sunt în stare să înveţe ca lumea o materie. Nu de alta, dar exemplul trist cu vestitul doctor de 100 de euro Constantin Romanul îmi este încă proaspăt în memorie.

Doar cu oameni ca Burtă sau Căuş Universitatea din Oradea are şanse să scape de statutul de Sorbonică.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Profesori exigenti
Cata vreme a durat facultatea pe care am urmat-o in anii '70, nu am avut decat profesori competenti si exigenti!! Nu tinea cu fite, vorbe, reclamatii si alte tertipuri. De examene din anii precedenti luate in alti ani nici nu putea fi vorba!!! Daca am fi protestat impotriva vreunui profesor, am fi fost invitati, in cel mai politicos mod posibil, sa plecam acasa si sa renuntam la FACULTATEA unde am venit de bunavoie si nechemati de nimeni, adica FACULTATIV!!! Ba chiar am trecut printr-un concurs "la sange"!! Ce auzi acuma intrece orice inchipuire!! As mai face o remarca: Unii dintre ziaristii din presa oradeana, chiar si dintre cei de la BIHOREANUL, care folosesc termenul peiorativ de "Sorbonica", sunt absolventi ai acesteia (Jurnalism)!! Domnilor ziaristi, va e buna diploma de "Sorbonica"??!! S-o folositi sanatosi!!
Postat 16 Octombrie 2019, 09:22 de AnaConda
Un pas inainte,doi inapoi
Pina nu demult tot auzeam ca medicii au salarii mici.A facut olguta reforma sanitara si le-a dat salarii conform pregatirii.Acuma ,ne-am gindit mai bine ,si deducem ca medicii nu-s pregatiti ca lumea.Asta ar putea insemna ca isi meritau salariile nemajorate sau promovabilitatea e prea mare.Ambele variante sunt necistigatoare.Cistigatoare ar fi o facultate de pregatit bugetari.Nu sunt cerinte cognitive si aduc crestere economica.
Postat 15 Octombrie 2019, 20:32 de excalibur
Eu,tu si Ovidiu
Daca ar fi sa o luam pe aia dreapta la toate sectiile,ar ramane Sorbonica(ea fiind multilateral dezvoltata)fara studenti si cadre,de fapt,ar ramane doar Constantin,Aurel si Ovidiu.
Postat 15 Octombrie 2019, 13:14 de User anonimizat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON