URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Iunie 2022, 14:15

Șoferi iresponsabili. Un tânăr din Oradea, prins drogat în trafic, iar un bărbat din Mădăras, reținut după ce a condus beat criță și cu permisul suspendat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Polițiștii din Bihor au prins în acest sfârșit de săptămână mai mulți șoferi iresponsabili, care au urcat la volan fie beți, fie drogați, precum și persoane care nici măcar nu aveau permis de conducere.  

Potrivit unui comunicat trimis duminică de IPJ Bihor, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 02, pe Calea Aradului din Oradea a fost oprit un tânăr de 26 de ani, care conducea, deși consumase substanțe cu efect psihoactiv, conform testului efectuat la fața locului de agenți. 

„Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri orădeni continuă cercetările sub aspetul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive”, se precizează în comunicat. 

N-a fost singurul șofer care a încălcat legea. „Sâmbătă, 18 iunie a.c., la ora 10.34, pe D.N.79, în localitatea bihoreană Inand, polițiștii Biroului Rutier Salonta au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din comuna Mădăras, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată în comunicat. 

Mai mult, în urma verificărilor, s-a constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. „În urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Salonta l-au reținut pe bărbatul de 45 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor”, transmite IPJ.

De asemenea, un orădean de 21 de ani a fost prins sâmbătă noaptea pe strada Ady Endre din Oradea în timp ce conducea deși avea o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, și el având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În Băile Felix, vineri noaptea, a fost oprit un bărbat din comuna Sânmartin care conducea cu o concentrație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sâmbătă, după amiaza, pe drumul județean 767, în localitatea bihoreană Ogești, polițiștii au depistat în trafic un localnic de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceeași zi, pe Calea Clujului din Oradea a fost oprit un bărbat de 67 de ani, din Oradea, care șofa cu o concentrație alcoolică de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe de altă parte, vineri, în Curtuișeni, a fost oprit un bărbat de 26 de ani care se afla la volan, deși avea permisul suspendat, în timp ce, sâmbătă, în Ogești a fost prins un localnic de 32 de ani care conducea fără permis.

Șoselele din Bihor se dovedesc a fi cât se poate de periculoase. Doar sâmbătă au avut loc multiple accidente, printre care unele grave, care s-au soldat cu răniți.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON