URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 NOIEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În primul rând, cred că ar trebui să definim ce însemnă drum de centură. O centură în adevăratul sens al cuvântului ar trebui să fie suficient de îndepărtată de oraş, încât, atunci când o străbaţi, abia să întrezăreşti localitatea pe care o ocoleşti. Practic, nici Oradea nu mai are centură, şoseaua e deja un inel interior al oraşului. Dar aşa cum e, centură sau nu, ne foloseşte de minune şi fără ea am fi fost cu nervii la pământ!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ce-a făcut şeful CJ Bihor săptămâna trecută, când a prezentat cele 12 criterii pentru alocarea banilor către primăriile din judeţ, este începutul celei mai importante reforme administrative din ultimii 30 de ani. Poate singura pe bune, nu formală, pentru că ţinteşte la rădăcina relelor din administraţia noastră. Dacă va fi adoptat - şi va fi - setul de reguli va scoate Bihorul, pur şi simplu, din feudalismul politic în care băltesc, de fapt, toate judeţele, oraşele şi comunele României.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Perioada asta de mare încercare psihică scoate din oameni nu atât lucrurile bune, cât, mai ales, pe cele rele, în fruntea lor aflându-se perechea cea mai groaznică din bagajul uman - răutatea şi prostia. Autopropulsate de propriile lipsuri, acestea colindă mână în mână în spaţiul public, înjurând şi blestemând tot ceea ce nu este după chipul şi asemănarea lor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre modul în care își face campania electorală Viorel Cataramă, candidatul Pro România Bihor pentru Senat?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Având în vedere faptul că în curând chiar se vor desfăşura alegeri parlamentare în România, în ciuda crizei sanitare, cred că este important să se cunoască cele mai importante aspecte prevăzute în Constituţie în legătură cu rolul şi activitatea Parlamentului, precum şi cu statutul senatorilor şi deputaţilor. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea gripei se efectuează prin utilizarea vaccinurilor cu virus inactivat. Aceste vaccinuri sunt preparate din virusuri gripale de tip A şi B ce au circulat în sezonul precedent. Dacă tipul de virus circulant în momentul vaccinării este strâns înrudit cu cel din compoziţia vaccinului, se realizează o protecţie de 50-80% faţă de infecţie.
12 Octombrie 2020, 17:51

SMURD Bihor a împlinit 27 de ani: Distincţii pentru salvatorii bihoreni, din partea „tatălui” Raed Arafat (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Odată cu ziua Oradiei, sărbătoresc şi salvatorii SMURD Bihor. În urmă cu 27 de ani, pe 12 octombrie 1993, a luat fiinţă Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare al judeţului Bihor. Se întâmpla la trei ani după fondarea primului serviciu medical de urgenţă şi reanimare, la Târgu Mureş și a fost a doua extensie județeană a acestuia.  

Cu prilejul acestei sărbători, în curtea ISU Crişana a avut loc, luni la prânz, o scurtă ceremonie, iar mai mulţi salvatori bihoreni, foşti sau actuali, au fost premiaţi simbolic pentru munca lor, cu distincţii conferite de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, condus de dr. Raed Arafat, întemeietorul SMURD România.

Festivitatea a prilejuit şi scurt moment de reculegere în memoria dr. Valentin Anton, unul dintre fondatorii UPU-SMURD Bihor, care a murit în luna mai a acestui an.

Momente rememorate

Unul dintre invitaţii speciali ai zilei a fost generalul de brigadă (r) ing. Adrian Pădurean, care a fost la comanda ISU Crişana din 1984 până în 2001, aşadar inclusiv când s-a înfiinţat serviciul judeţean mobil de urgenţă.  

„La început, toată lumea credea că suntem nebuni. Am avut suportul întregului efectiv şi în special al colegilor din afară, Anglia, Suedia, Germania, care ne-au trimis maşini de intervenţie, numai să începem activitatea. Parcă-l văd pe dr. Arafat la poartă, cu servieta lui, când puneam la cale să începem această activitate”, a spus Pădurean.

Acesta a rememorat că debutul SMURD n-a fost uşor, „pentru că intram în sistem şi deranjam”, cu referire la echipajele de Ambulanţă, până atunci singurul serviciu medical mobil, dar şi că ani de zile, medicii şi asistentele SMURD au lucrat voluntar, în timpul liber, fără a încasa vreun salariu. „Satisfacţia se vedea în ochii lor când veneau din misiune: „Am mai salvat o persoană””, a spus generalul de brigadă.

Pădurean a subliniat și aportul mass-mediei locale la dezvoltarea serviciului. „Vă asigur şi spun cu tot respectul, fără presă nu puteam realiza nimic. Presa s-a dus la preşedintele de consiliu judeţean, la prefect, la interviuri: „Ştiţi, pompierii vor, ce ziceţi, ce faceţi?””, a spus Pădurean.

Muncă de echipă

Rememorând la rându-i istoria serviciului, coordonatorul UPU-SMURD, dr. Hadrian Borcea, a subliniat şi el rolul mass-mediei din Oradea la dezvoltarea serviciului. „În anul 2006, după foarte mulţi ani de activitate continuă, am ajuns într-o fază critică, în care a trebuit să suspendăm activitatea aproape o săptămână, pentru că nu mai aveam nicio autospecială, nicio ambulanţă funcţională. Cu ajutorul presei, am reuşit după lungi şi foarte intense discuţii cu Consiliul Judeţean, să obţinem prima ambulanţă nou-nouţă din acest serviciu, care funcţionează şi acum, BH-93-SMU”, a spus dr. Borcea.

Medicul a spus şi că, dacă în urmă cu 20 de ani, SMURD Bihor avea 25 de angajaţi, acum are de zece ori mai mulţi. „Azi suntem 250, numărul de activităţi a crescut ca amploare, diversitate, complexitatea cazurilor pe care le asistăm, dar şi din perspectiva suportului pe care îl oferim altor servicii, Satu Mare, Sălaj, punctului de operare aeromedical de la Jibou”, a spus coordonatorul serviciului. Dr. Borcea a menţionat şi numele unor foşti SMURD-işti bihoreni, subliniind cât de importantă este munca în echipă în acest serviciu.

„Acum suntem o echipă mare, care a făcut tot ceea ce se întâmplă cu noi acum. Întreaga evoluţie se datorează celor care sunt azi acum aici şi altora care n-au reuşit să fie aici, pentru că lucrează”, a mai pus medicul.

Amfitrionul evenimentului, colonelul Sorin Caba, inspector şef al ISU Crişana, a subliniat rolul important al Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă, de la Sântion, unde din 2008 până în prezent au fost instruite 1278 de persoane din 16 județe. De asemenea, Caba a spus şi că îşi doreşte să achiziţioneze o motocicletă pentru SMURD.

Distincţii pentru salvatori

Diplomele şi emblemele de onoare conferite de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au fost apoi înmânate laureaţilor de colonelul Sorin Caba şi de dr. Hadrian Borcea.

Au primit distincţii pompierii militari general de brigadă (r), ing. Pădurean Adrian, plutonier adjutant șef Ciucioiu Mihai, plutonier adjutant Todea Marius, plutonier major Petruț Stelian-Lucian, plutonier adjutant șef (r) Gyori Liviu, plutonier adjutant șef (r) Tocai Sorin, plutonier adjutant (r) Petraș Andrei, plutonier adjutant (r) Antal Ștefan, cadrele medicale dr. Adriana Bălan, dr. Valentin Anton, dr. Miuța Anton, dr. Mircea Galu, asist. medical Ioana Saicu, asist. medical Constantin Prișcă și asist. medical Dacian Gherle, respectiv reprezentanții Serviciului Salvamont-Salvaspeo Bihor. 

În urmă cu două săptămâni, la ceremonia de sărbătorire a 30 de ani de SMURD în România, o emblemă de onoare a DSU au primit şi colonelul Caba şi doctorul Borcea.

În ultimii cinci ani, echipajele SMURD Bihor au desfăşurat 49.180 misiuni, din care 6.925 în intervalul ianuarie – septembrie 2020.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0922 RON
  • 1 EUR = 4.8738 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON