Un minor aflat în arest în custodia Penitenciarului Oradea a decis să-și pună capăt zilelor și, potrivit unui anunț al instituției, a fost găsit mort în celulă, după ce s-a spânzurat cu cablul telefonului aflat în camera de deținere.
Băiatul avea 15 ani și fusese arestat la începutul lunii septembrie, pentru furt calificat.
„Vă informăm că în data de 15.09.2024, la ora 15:53, cu ocazia desfășurării activităților administrative din cadrul secției, un deținut minor custodiat de Penitenciarul Oradea din data de 06.09.2024, arestat preventiv pentru infracțiunea de furt calificat, a fost găsit spânzurat cu cablul de la telefonul aflat în dotarea camerei de deținere, de către supraveghetorul secției”, a anunțat, duminică, comisarul de poliție penitenciară Adina Bîrda, purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului Oradea.
Potrivit acesteia, tânărului i s-au aplicat de îndată manevre de resuscitare, continuate apoi, de la ora 16.06, de un echipaj SMURD chemat prin numărul de urgență 112. Din nefericire, însă, personalul medical nu a putut să-l readucă la viață, iar la ora 17 s-a declarat decesul băiatului.
În Penitenciar a fost demarată o anchetă internă menită să lămurească împrejurările în care băiatul s-a spânzurat. Conducerea instituției a anunțat familia despre decesul tânărului, dar și judecătorul de supraveghere, Administrația Națională a Penitenciarelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor şi Serviciul de Medicină Legală, care efectuează cercetări în cauză.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.