Pentru Oradea au apărut după anii ’90 trei mari proiecte strategice. Autostrada Transilvania, regionalizarea şi extinderea oraşului prin unificarea cu comunele din jur. În sprijinul autostrăzii toate forţele politice, nu doar din Bihor, ci din întregul Ardeal, s-au coalizat. Faptul că proiectul trenează este exclusiv vina politicienilor de la vârf: alde Băsescu nu putea suporta ca Năstase să-şi treacă la activ o asemenea investiţie.
Regionalizarea, cu punerea Oradiei la remorca Clujului, n-a mai depins de noi. Au încercat politicienii locali un efort comun, dar s-a văzut că organizaţia PSD Bihor era prea slabă ca să aibă un cuvânt de spus la Bucureşti. Aşa ne-am trezit că un infractor din Teleorman a trasat pe hartă regiunile cu nesimţirea cu care au desenat Europa Churchill şi Stalin la Ialta.
Acum, însă, proiectul unficării Oradiei cu Sînmartinul depinde numai de noi. Nu mai putem da vina pe miticii care, chipurile, veşnic ne vor răul. Dacă până acum votam parlamentari care dormeau cu capul pe mesele Parlamentului, acum votăm exclusiv pentru viitorul nostru.
Avantajele unificării sunt incontestabile, oricum mai consistente decât inconvenientele. Poate că, în sfârşit, lumea va afla că există o capitală a turismului balnear, turism care, culmea, trebuie să funcţioneze 12 luni pe an. Şi poate aşa vor vedea şi celelalte comune din zona metropolitană că e mai convenabilă o unire ce aduce prosperitate tuturor decât păstrarea unor posturi de primari pentru nişte localităţi cu WC-uri în fundul curţii.
În plus, un alt mare avantaj este că Oradea Mare va putea pretinde, fără a putea fi refuzată, statutul de centru de regiune, comparabil cu Iaşi, Craiova, Constanţa sau Braşov. Un centru al regiunii Crişana.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.