Simona Halep şi-a adjudecat, joi, o mare victorie pe iarba londoneză, învingând-o în două seturi, 6-1 şi 6-3, pe ucraineanca Elena Svitolina. Tenismena din România s-a calificat astfel pentru prima oară în finala turneului de la Wimbledon.
În meciul din semifinale, Simona Halep a jucat în stil mare, reuşind nu mai puţin de 26 de "aşi", adică lovituri câştigătoare.
Cea mai bună performanţă de până acum a Simonei la Wimbledon a fost în 2014, când a reuşit să ajungă în semifinale.
În ultimul act la ediţia din acest an de la Wimbledon, Simona Halep o va înfrunta pe celebra Serena Williams (10 WTA).
Finala se va juca sâmbătă, la o oră ce va fi anunţată ulterior.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.