URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 09 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În mod cert, primarul Florin Birta începe să aibă apucături sinucigașe. Evident, din punct de vedere electoral. Ori s-a săturat de postul care-i mănâncă tinerețile, ori mizează pe capacitatea infinită a orădenilor de a uita, altfel nu se explică de ce, în preajma campaniei electorale, traficul în oraș este practic blocat...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Greva profesorilor a ajuns la a doua săptămână și s-a radicalizat, nu dă semne că se va încheia degrabă. În sectorul privat nu cred că există cineva care să viseze la o creștere a salariului, dintr-o dată, cu 25%, iar dacă n-o primește să lase lucrul când îi e mai drag patronului. Cu toate că o astfel de majorare nu e deloc simbolică, greviștii din învățământ o resping totuși cu vehemență, forțând după deviza „acum ori niciodată”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
01 Ianuarie 2022, 17:18

Şi furat, şi cu banii luaţi: Polițiștii l-au convins să renunțe la plângere și s-a trezit... pus la plată

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Practică ciudată a organelor judiciare din Bihor, care par puse să pedepsească victimele furturilor în locul hoţilor atunci când tot ele, adică anchetatorii, reuşesc să împace părţile.

A păţit-o un bătrânel din Oradea căruia în septembrie i s-a furat tricicleta electrică din faţa blocului, singura cu care se mai poate deplasa din pricina unei boli de care suferă.

Norocul omului a fost că un vecin a văzut hoţomanul care, culmea, locuise o vreme în acelaşi bloc şi, ca atare, când a sunat la Poliţie să reclame fapta, le-a dat oamenilor legii şi datele acestuia, rezolvându-le, practic, cazul.

Ei bine, după cum i-a povestit bătrânelul lui Bihorel, în timpul audierilor care au urmat, poliţiştii l-au "înmuiat" de-a totului, dar nu pe hoţ, ci pe el, sugerându-i să-l ierte, căci e tânăr şi era la prima faptă, iar o condamnare i-ar distruge viitorul. Victima a acceptat.

Ceea ce poliţiştii nu i-au mai spus, însă, e că odată cu împăcarea, va plăti laolaltă cu hoţul cheltuielile judiciare, mai mult decât atât, lui i s-a stabilit, nimeni nu ştie cum şi de ce, o sumă mai mare chiar decât vinovatului.

"Nu că ar fi o sumă mare, dar nu-i normal. Ar trebui măcar să ne informeze, să ştim din start ce urmează", zice pe bună dreptate orădeanul, căruia Bihorel îi sugerează să se întoarcă la poliţistul împăciuitor, ca să-i pună nota de plată pe masă. Dacă e aşa sensibil la soarta hoţilor, să le plătească şi cheltuielile...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Neterminații parlamentari fac legi după cât îi duce mintea.
...
Postat 02 Ianuarie 2022, 11:56 de KP
Epilog
Bătrânelul s-ar întoarce cu nota de plată la împăciuitor dar nu-i garantează nici o lege că negociatorul nu se va simți ofensat, și nu va aplica metoda bulanului, deja brevetată în 11 august 2018. Nu mai miră pe nimeni că în România victima care se împacă cu vinovatul are cel mai mult de plătit. Tot o dată la 4 ani suntem chemați la urne ca să ne împacăm cu vinovații, după care tot noi plătim oalele sparte.
Postat 01 Ianuarie 2022, 22:30 de FaBULA
Romania 2022
Platiti-va taxele prostilor. Statul roman va multumeste in fiecare secunda: "odată cu împăcarea, va plăti laolaltă cu hoţul cheltuielile judiciare, mai mult decât atât, lui i s-a stabilit, nimeni nu ştie cum şi de ce, o sumă mai mare chiar decât vinovatului." .........Stimata victima, presupunand ca nu esti ceva fost-bugetar (deci nu ai adus o plus valoare reala/neta prin contributiile tale avutiei si fondurilor statului) ai aflat cu stupoare ca dupa decenii de contributii, statul roman isi bate joc de tine chiar si cand incerci sa intorci celalalt obraz! Foarte fain, asa e?
Postat 01 Ianuarie 2022, 20:57 de Szaby_Oradea
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6181 RON
  • 1 EUR = 4.9543 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON