URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 11 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când suntem stațiune turistică, edilii fac tot posibilul ca să ne simțim veșnic în vacanță. Avem dealuri de vizitat în împrejurimi, iar dacă nu mergem noi la ele, vin ele la noi. Apă termală este din belșug și ne-ar mai lipsi doar o deltă pentru ca peisajul să fie complet. Și atunci ce și-au zis slujbașii din Primărie? Dacă Peța și Crișul nu pot forma o deltă, măcar să avem țânțarii aferenți!
Zic şi eu
Adrian Cris
Dar nu despre candidaţi aş vorbi acum, că pentru asta va fi timp destul, ci vreau să acord o „bulină roşie” UDMR Bihor pentru meritul de a-l fi retras pe actualul preşedinte al CJ, Pásztor Sándor, din cursa pentru un nou mandat. Sigur, i s-a dat şansa să anunţe că el nu şi-l mai doreşte, la fel ca în urmă cu 4 ani, când şi Alexandru Kiss a fost lăsat să declame acelaşi text. Dar numai cine l-a crezut atunci pe Kiss îi dă crezare acum lui Pásztor!
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Un jurnalist bun nu este acela care gândeşte la fel ca tine, care îţi împărtăşeşte valorile şi credinţele, la fel cum un jurnalist rău (sau prost, dobitoc, javră, cum se mai zice în popor) nu este acela care îţi contrazice modul de a gândi şi te scandalizează cu părerile sale, nici acela care abordează subiecte care nu-ţi sunt pe plac. Există multe alte criterii de jurizare în afară de tabăra în care activează...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pancreatita acută este o inflamaţie a pancreasului cu manifestări diferite, de la forma edematoasă, care este o afecţiune uşoară şi reversibilă în majoritatea cazurilor, la forma necrozantă, foarte severă.
28 Decembrie 2012, 10:38

Shakira a devenit mamă? Pique a făcut anunţul de Ziua Păcălelilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbalistul echipei FC Barcelona, Gerard Pique, în vârstă de 25 de ani, a anunţat, vineri, de Ziua Păcălelilor în Spania (El Dia de Los Inocentes), că a devenit tatăl unui băieţel. El a postat pe Twitter un mesaj în care preciza că partenera lui de viaţă, cântăreaţa Shakira, în vârstă de 35 de ani, a născut joi.

"Fiul nostru a venit pe lume! Suntem foarte fericiţi! Vă mulţumim tuturor pentru mesajele voastre!", a scris sportivul spaniol, informează presa spaniolă, care menţionează că anunţul a fost făcut de Ziua Păcălelilor.

Potrivit presei din America de Sud, informaţia este falsă. "Shakira este liniştită. Venirea pe lume a copilului este programată pentru începutul sau mijlocul lunii februarie. Nu există niciun semn că ar putea naşte mai curând", a declarat Rodrigo Beltran, purtătorul de cuvânt al artistei.

Artista columbiană cu origini libaneze s-a despărţit în ianuarie 2011 de Antonio de la Rua, după o relaţie care a durat 11 ani, şi, în martie 2011, a confirmat că are o relaţie cu Gerard Pique, fotbalistul spaniol al echipei FC Barcelona.

De-a lungul carierei sale, Shakira a primit numeroase premii, printre care 2 Grammy, 8 Latin Grammy şi a fost nominalizată la premiile Globul de Aur. Albumele Shakirei s-au vândut în peste 50 de milioane de copii pe plan mondial.

Sursa: Mediafax.ro

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2716 RON
  • 1 EUR = 4.8408 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON