URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 12 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oricât ai fi de răuvoitor, nu poți să nu remarci că în ceea ce privește infrastructura grea - centuri, pasaje și poduri - Oradea stă foarte bine. Iar la aceste lucrări detaliile contează mai puțin. Faptul că o dală stă mai strâmbă sau că după șase luni mai trebuie să pui o roabă de asfalt pe drumul care face legătura cu autostrada nu e un capăt de țară...
Zic şi eu
Adrian Cris
Știți unde era și ce făcea Ilie Bolojan lunea trecută, când Marcel Ciolacu, premier, președinte PSD și candidat la Președinție, îl „propunea” prim-ministru taman din Ambasada României la Paris, zicând că bihoreanul „a realizat foarte multe” și nu are „nici cea mai mică problemă” de a lucra cu el? La Căminul Cultural din Bulz. Unde ce credeți că le spunea celor câtorva zeci de localnici adunați să-l asculte? Nu promisiuni că va curge lapte și miere, ci dimpotrivă!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Octombrie 2024, 09:00

Șeful suspendat al Parchetului Salonta, Ioan Bene, găsit apt să profeseze. „Au zgândărit balaurul!”, avertizează procurorul trimis la psihiatru

Șeful suspendat al Parchetului Salonta, Ioan Bene, găsit apt să profeseze. „Au zgândărit balaurul!”, avertizează procurorul trimis la psihiatru TRAS PE DREAPTA. Deşi oficial este apt să lucreze, procurorul Ioan Bene (foto) susţine că se încearcă marginalizarea sa. După ani în care a soluţionat cauze complexe, de când s-a întors la serviciu, i se repartizează cele mai banale, ca unui începător. „Când am întrebat motivul, nu mi s-a dat niciun răspuns plauzibil. Voi acţiona legal, pentru că e rea-credinţă”, acuză procurorul
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ajuns vedetă naţională după ce s-a aflat că a fost trimis în faţa unei comisii psihiatrice pentru comportament iraţional, prim-procurorul suspendat al Parchetului Salonta, Ioan Bene, a primit rezultatul! Specialiştii susţin că este apt să profeseze ca magistrat - nu întru totul, ce-i drept, ci condiţionat cu o reevaluare peste 6 luni.

Pentru Ioan Bene, însă, e suficient. „Sunt singurul magistrat care are documente oficiale că e sănătos la cap”, spune, mai în glumă, mai în serios, procurorul, hotărât mai mult decât oricând să dovedească faptul că grupurile infracţionale îl vor scos din sistem, dar şi că e victima „managementului dezastruos” al şefilor săi, cărora le cere în continuare demisia. „Au zgândărit balaurul!”, avertizează Bene.

Procuror în colimator

Şef al Parchetului Salonta din 2023, întâi cu delegare, iar din ianuarie acest an numit în urma unui concurs, şi considerat de colaboratori un profesionist dedicat meseriei, procurorul Ioan Bene a ajuns în atenţia publică luna trecută, după ce Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-a dat o dublă lovitură: pe 28 august, a decis să fie trimis în fața unei comisii psihiatrice, iar ulterior, pe 10 septembrie, printr-o altă decizie, l-a suspendat din funcţia de conducere, a dispus declanșarea procedurii pentru revocarea de la şefie, dar şi sesizarea Inspecţiei Judiciare, care să-i analizeze activitatea.

S-a întâmplat ca urmare a unor sesizări făcute de conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Într-una dintre acestea, se semnala comportamentul bizar al procurorului după ce acesta şi-a „bombardat” colegii, colaboratorii şi chiar şefii cu mesaje, unele aiuristice şi jignitoare, pentru ca, apoi, să îşi ceară scuze ori să încerce să-i manipuleze cu fel şi fel de minciuni, întorcându-i pe unii împotriva celorlalți.

Într-o alta, şefii lui Bene s-au plâns că acesta îşi exercită necorespunzător atribuțiile de prim-procuror, că nu-şi soluţionează la timp lucrările, dar şi că are conduită necorespunzătoare în relaţia cu subalternii şi chiar cu şefii, între care au fost nominalizate prim-procuroarea Parchetului Bihor, Bianca Vulcan, şi adjuncta sa, Ramona Filip, cărora magistratul le-a şi cerut în mai multe rânduri demisia.

Sănătos...

În timp ce rezultatul anchetei disciplinare pornite împotriva procurorului încă nu s-a finalizat, pe 4 octombrie, Comisia psihiatrică organizată la nivelul Spitalului „Prof. Dr. Constantin Angelescu” Bucureşti a dat deja verdictul, rezultatul fiind dezvăluit BIHOREANULUI chiar de magistratul bihorean. „În ciuda a tot ce s-a reclamat, comisia a stabilit că sunt apt”, a spus Bene.

El a recunoscut, însă, că decizia nu este una finală, căci va fi reevaluat după o jumătate de an, timp în care trebuie să facă psihoterapie şi, lunar, să se prezinte la un psihiatru, care să-i monitorizeze evoluţia.

Din documentele prezentate BIHOREANULUI chiar de Bene, decizia, înaintată deja la CSM, s-a bazat pe rapoarte întocmite de specialiştii Spitalului de Urgenţă Cluj Napoca, unde s-a internat de bună voie cu două zile mai devreme, cerând „evaluări psihologice şi psihiatrice în contextul în care a fost decisă suspendarea din funcţia de prim-procuror, la solicitarea departamentului de resurse umane”.

... dar nu de tot

În faţa medicilor clujeni, Bene nu a prezentat acte medicale, iar concluziile specialiştilor s-au bazat strict pe discuţiile cu el şi pe testele la care l-au supus. Conform documentelor, procurorul nu mai avea idei delirante, însă prezintă tendinţe narcisiste, „care îl fac să fie extrem de încrezător în sine”, „cerinţe absolutiste pentru dreptate”, intoleranţă la frustrare, încercând să simuleze „seninătatea şi indiferenţa”.

Pentru a stabili dacă ieşirile nepotrivite anterioare au fost de la medicaţia greşită care i-a fost prescrisă pentru „reacţie acută la stres”, aşa cum a pretins Bene în faţa lor, ori „modalitatea de debut a unei patologii psihiatrice” este nevoie, însă, de „o evaluare longitudinală”, adică o cercetare pe o perioadă lungă de timp, a explicat psihiatrul.

Sau indisciplinat, sau bolnav?

Cert e că, în urma deciziei luate de Comisia psihiatrică din Bucureşti, bazată exclusiv pe evaluarea de la Cluj și pe o discuție de 15 minute cu Ioan Bene, magistratul s-a întors la serviciu ca simplu procuror, căci până la finalizarea anchetei disciplinare declanşatate de Inspecţia Judiciară, va rămâne suspendat din funcţia de conducere.

„Trebuiau să-mi analizeze activitatea de prim-procuror, dar inspectorii judiciari au extins verificările, au cerut referinţe de la avocaţi, de la poliţişti, solicitându-le să descrie modul în care am interacţionat cu ei”, povesteşte Bene, care cataloghează întreaga situaţie drept „un nonsens”. „CSM vrea să mă înlăture de la şefie, pentru indisciplină, în aceeaşi perioadă în care tot ei spun că am avut probleme medicale”, explică magistratul, arătând că a atras atenţia asupra problemelor şi în contestaţia depusă deja la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva hotărârii prin care a fost suspendat din funcţie, deocamdată nesoluţionată.

Bene, balaurul

Bene continuă să se pretindă „victima unui kompromat” pus la cale de persoane pe care le-a anchetat ori le-a trimis în faţa judecătorilor, aspect pe care l-a şi reclamat într-o plângere depusă la DIICOT Oradea, dar şi a „managementului dezastruos” al şefilor săi, care l-au lăsat singur la Parchetul Salonta, luni în şir, mai mult bolnav decât sănătos, până când, pe fondul unei reacții adverse extreme la un tratament greșit, a devenit iraţional. "Ei au declanşat revocarea pentru incompetenţă, lipsa calităţilor de lider sau manager, în condiţiile în care din documentele specialiştilor, mai precis raportul psihologic al doamnei Corina Bratu reiese contrariul, se arată că sunt un lider înăscut şi am toate calităţile pe care ei le contestă. La doamna Bratu am fost o lună şi jumătate, 6 şedinţe, am parcurs o baterie de 1.300 de întrebări", spune Bene, susţinând că "sunt o fortăreaţăde sănătate mintală". 

Procurorul susţine că pentru derapajul generat de medicamentaţia greşită din vară, şi-a cerut scuze tuturor.

„Mi-am prezentat scuzele tuturor celor pe care i-am jignit, însă nu pot să uit ce s-a întâmplat. De aceea am cerut demisia conducerii Parchetului Bihor şi a şefilor de la Parchetul Curţii de Apel, consider că se impune. Au intrat în bârlogul balaurului care a fost în adormire şi l-au zgândărit”, zice „balaurul” Bene. Şi acum, dacă l-au trezit, nu-i exclus să se ardă, căci balaurii scot flăcări chiar şi pe nări...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6601 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON