URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Iunie 2022, 12:31

Ședință comună a parlamentelor României și Moldovei. George Simion nu a fost lăsat să intre în țara vecină (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La o zi după ce Comisia Europeană a recomandat ca Moldova să primească statutul de ţară candidată la aderarea la UE, la Chișinău are loc o ședință comună a parlamentelor României și Moldovei. Liderul AUR, George Simion, deputat în legislativul actual, nu a fost lăsat să intre pe teritoriul țării vecine întrucât are o interdicție valabilă până în 2023.

Ședință comună la Chișinău

La ședința comună, legislativul de la Bucureşti este reprezentat de preşedintele Senatului, Florin Cîţu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, precum și de alți senatori şi deputaţi.

Reprezentanții României le-au spus omologilor că țara noastră sprijină acordarea candidaturii la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova. 

„De asemenea, România, împreună cu partenerii din NATO și UE, își reafirmă sprijinul și garanția de securitate pentru neutralitatea Republicii Moldova și dreptul său de a-și urma calea europeană. România răspunde pozitiv apelului lansat de Republica Moldova și va oferi tot suportul necesar dezvoltării capabilităților de apărare, securitate și de luptă împotriva amenințărilor hibride necesare asigurării independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova”, a spus președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, în cadrul ședinței, potrivit Digi24.ro. 

„România a fost mereu alături de noi”

La rândul său, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că se bazează pe sprijinul României.

„Ieri, am primit recomandarea din partea Comisiei Europene de a obţine statutul de ţară candidată la UE. Este un rezultat mult aşteptat de cetăţenii Republicii Moldova şi care ne dă energia şi motivarea să muncim mai mult şi mai bine pentru a transforma societatea şi economia Republicii Moldova pentru atingerea standardelor Uniunii Europene. Contăm în acest drum pe sprijinul şi ajutorul României. România a fost mereu alături de noi", a spus Maia Sandu, în discursul susţinut la şedinţa comună a Parlamentelor României şi Republicii Moldova, care are loc la Chişinău.

Simion, respins

Deși are interdicție de intrare în Republica Moldova, deputatul AUR George Simion a urcat în avionul care a dus parlamentarii în Republica Moldova. Totuși, la aterizare, Simion nu a fost lăsat să intre pe teritoriul țării vecine, el transmițând live pe Facebook momentul în care i-a fost respins accesul. 

„Separatiștii mă trimit înapoi la București cu primul avion! Există doar un singur popor, ROMÂNESC. Moldovenismul e o invenție rusească”, a scris Simion, pe Facebook, în descrierea videoclipului. 

Potrivit Digi24.ro, până la urmă liderul AUR a fost forțat să se întoarcă la București cu primul avion. Simion are interdicție să intre în țara vecină încă din 2018, când a organizat un marș pe jos de la Alba Iulia la Chișinău. Nu este prima dată când liderul AUR încearcă, fără succes, să intre în Republica Moldova, folosindu-se de pașaportul diplomatic de parlamentar. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Îmi pare rău, nu pot să înțeleg
De ce a trebuit să plătim avion dus - întors, cazare, masă, diurnă, cheltuieli adiacente, etc... pt atâția parlamentari? Nu era de ajuns dacă mergeau doar președinții camerelor?
Postat 19 Iunie 2022, 16:23 de Vio_427
Aur , Sosoaca, Lasca si votantii
Cat de prost sa fi când tu știi ca ai interdicție în R. MOLDOVA , dar tu te duci acolo și apoi faci tam-tam.
Postat 18 Iunie 2022, 14:23 de Sandu2100
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON