Diagnosticul de infectare cu Covid a dat peste cap viaţa multor familii. E un inamic nevăzut şi necunoscut, chiar şi pentru medicii care după două luni de luptă zilnică cu coronavirusul încă nu sunt suficient de pregătiţi să-l învingă.
Un orădean întors din Italia în luna martie a stat în carantină şi în Spitalul Municipal 52 de zile, diagnosticat cu Covid, fără ca în acest timp să fi avut vreun semn de boală, iar alţi doi bihoreni, aflaţi în aceeaşi situaţie, încă stau "captivi" într-un salon. Nu au răspuns la tratamentul aplicat în primele săptămâni, motiv pentru care acesta a şi fost oprit, iar acum primesc doar vitamine şi sunt testaţi săptămânal, medicii aşteptând ca organismul lor să elimine de la sine virusul, înainte să le permită externarea.
Atât că, după cum a descoperit BIHOREANUL, în multe cazuri rezultatul testelor este neconcludent, pentru că nu sunt respectate procedurile obligatorii, lungind astfel inutil spitalizarea şi chinul pacienţilor, dar şi încărcând substanţial facturile decontate de Ministerul Sănătăţii.
Jurnal de carantinat
Giani Pop, un orădean în vârstă de 47 ani, lucrează de câţiva ani în industria hotelieră, în localitatea italiană Trento. Când în Italia turismul s-a închis, s-a întors în România. A pornit spre casă pe 16 martie, luând în maşină şi alţi doi colegi români. Dintre cei trei, doar el a fost depistat pozitiv şi, după 7 zile de carantină la hotelul Iris, a fost dus la Secţia de Boli Infecţioase din strada Republicii, iar de acolo la Spitalul Municipal. "N-am avut un simptom măcar, nimic, deşi mi se lua zilnic temperatura, mi-au făcut analize de sânge, tomografie, radiografie, de toate... Nimic!", spune bărbatul.
Cu toate acestea, în timp ce colegii de salon veneau şi plecau spre casă, vindecaţi, în cazul lui virusul se încăpăţâna să rămână. La primele patru testări, din 4 în 4 zile, rezultatul a fost pozitiv. Apoi, la următoarea, a primit un rezultat negativ şi a răsuflat uşurat. "Era într-o duminică. Mi-am sunat prietenii şi familia să le spun că voi veni acasă". N-a fost să fie, pentru că testul de a doua zi a fost neconcludent, iar următorul a fost pozitiv. Aşa că a rămas pe loc.
În total, Giani a făcut 13 teste, din care "vreo 4" au fost neconcludente, ultimele două săptămâna trecută, când ambele au ieşit, în sfârşit, negative şi a fost externat. Potrivit regulilor, acum trebuie să mai stea în izolare la domiciliu 14 zile, dar nici nu mai contează, zice el, fiindcă "măcar pot ieşi în curte, la aer curat, după ce am stat o lună şi jumătate într-o cameră, pe cheltuiala statului".
Cum ţi-e norocul
Bucuria plecării i-a fost umbrită, însă, de faptul că în cazul colegului de salon, şi el cu rezultat negativ la testarea de săptămâna trecută, rezultatul după alte 24 de ore a fost pozitiv.
Şofer profesionist, cel din urmă a fost internat pe 24 martie, când s-a întors dintr-o cursă făcută în Ungaria. La intrarea în ţară, a simţit o durere în piept şi la stomac şi, pentru că fusese câteva săptămâni mai devreme şi în Italia, s-a dus direct la spital. „Mi-au făcut testul şi mi-au pus o perfuzie, iar durerea m-a lăsat, n-am mai avut nimic”, a povestit bărbatul BIHOREANULUI.
Rezultatul primului test a fost negativ, iar după ce i s-a prelevat a doua probă a fost mutat, împreună cu toţi ceilalţi pacienţi de pe Republicii, la Spitalul Municipal, unde medicii i-au mai prelevat şi o a treia. Surpriză! "Rezultatul celui de-al doilea test a fost tot negativ, dar al treilea a fost pozitiv. Aşa că am rămas internat".
Fără explicaţii
După Giani Pop, acesta este cel mai vechi pacient Covid din Spitalul Municipal, unde mai sunt internate, în prezent, doar două persoane depistate în martie. Vreme de 14 zile a primit şi tratament antiviral, iar acum i se dau vitamine, dar rezultatele numeroaselor teste au fost diferite, ba pozitive, ba negative, ba neconcludente, cu toate că starea lui a rămas aceeaşi.
"Până acum am avut patru colegi de cameră, doi mai grav, în două săptămâni s-au vindecat şi au plecat. Eu n-am avut niciun simptom, dar stau", spune el. Medicii nu i-au oferit nicio explicaţie pentru ce i se întâmplă. "Mi-au spus că fiecare om reacţionează diferit, depinde de organism".
Aşa afirmă şi sursele medicale consultate de BIHOREANUL. "Pacienţii asimptomatici au sistemul imunitar puternic, dar şi în organismul lor se dă o luptă, trebuie să găsească arma care să distrugă virusul. E vorba de aşa zisele limfocite T, care se duc să întâlnească virusul, se uită şi văd, au sau nu "armă" împotriva lui. Dacă nu, se întorc să creeze anticorpii. Acest lucru durează", explică un biolog.
Procesul poate fi de durată dacă virusul e cantonat pe epiteliul sistemului respirator (din faringe sau fosele nazale), într-o zonă slab vascularizată. "De aceea, atunci când ai o faringită, de pildă, tratamentul antiviral este mai îndelungat", exemplifică specialistul.
Testare în paşi
Dacă rezultatele pozitive sau negative înseamnă că virusul este prezent sau nu în organism în momentul testării, rezultatul neconcludent indică, zic specialiştii, o eroare. Cum se derulează o astfel de testare? Care sunt paşii ce trebuie urmaţi? Cum se produce eroarea? Medicii consultaţi de BIHOREANUL exclud ca greşeala să fie a aparatelor, care sunt dintre cele mai performante. "Aparatul se poate opri şi îţi indică problema, dar nu eliberează rezultat. Rezultatul neconcludent poate apărea doar din cauza unor factori umani, la prelevarea probelor", spune un biolog.
Analizele, explică el, se realizează pe celule epiteliale prelevate din cavitatea bucală şi nazală a pacientului. "Bucal înseamnă cât mai departe, în spatele omuşorului, pe peretele faringian, unde se recoltează cel puţin 10 secunde, să fii sigur că ai suficient material genetic", explică specialistul. Totodată, pentru a culege probele din nas, beţişorul cu care se face recoltarea trebuie introdus cel puţin 3 centimetri pentru a ajunge la epiteliu.
Procedura, explică un alt medic, nu e deloc plăcută pentru pacient. "Trebuie să stea cu capul uşor aplecat pe spate, personalul trebuie să introducă beţişorul adânc, iar apoi să-l şi răsucească vreme de câteva secunde. Senzaţia e că parcă ajunge în creier. Şi atunci, fie din cauza lipsei de experienţă a celui care recoltează, pentru că se teme să introducă suficient de adânc beţişorul, fie din cauza reacţiei pacientului, s-ar putea ca recoltarea să nu fie corespunzătoare, iar procedura se compromite", explică medicul.
Erori păguboase
Doar în cazul lui Pop şi al colegului său de salon, după cum au spus chiar ei, s-au emis cel puţin 8 rezultate neconcludente. În condiţiile în care fiecare kit de testare - echipament de protecţie, eprubete, beţişoarele de recoltare etc. - costă aproximativ 150 lei, pierderea nu e deloc neglijabilă. Mai ales că la suma respectivă se adaugă, apoi, manopera şi cheltuielile suplimentare de spitalizare pentru pacienţii care trebuie retestaţi, aceştia neputând fi externaţi decât după două rezultate negative consecutive în 24 de ore. Pe româneşte, o cheltuială de câţiva mii de lei care ar putea fi evitată dacă recoltarea s-ar face corect.
Cert este că numărul testelor eşuate nu apare în rapoartele oficiale transmise zilnic de Direcţia de Sănătate Publică Bihor şi, cu toate că BIHOREANUL a solicitat încă din 29 aprilie să comunice aceste date, până săptămâna trecută instituţia nu a trimis niciun răspuns. "A fost transmis la Bucureşti, spre avizare. Încă nu am primit acceptul ca să vi-l transmitem", a spus vinerea trecută purtătorul de cuvânt al DSP Bihor, dr. Dorel Ţîrţ, refuzând orice alte comentarii.
În fond, chiar dacă astfel de erori "ard" la buget, important e că Oradea nu duce lipsă nici de teste, nici de alte echipamente. Dar dacă nu ar avea?...
PRO ŞI CONTRA
Asimptomaticii, acasă ori în spital?
Cei trei "veterani" din Spitalul Municipal au cerut în mai multe rânduri să fie lăsaţi în carantină la domiciliu, însă în lipsa unor prevederi legale, solicitarea lor a fost respinsă.
O astfel de posibilitate a fost prevăzută de ministrul Sănătăţii într-un Ordin (622 emis pe 14 aprilie), potrivit căruia persoanele asimptomatice puteau fi plasate în carantină la domiciliu, pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere că au acasă spaţii în care pot sta separat de familie, tratamentul fiind asigurat de spital, iar monitorizarea stării de sănătate de către medicii de familie.
Prevederea a stârnit, însă, nemulţumirea celor din urmă, care susţineau că bolnavii Covid-19 asimptomatici reprezentau un risc de răspândire a bolii, pentru că nu puteau fi supravegheaţi permanent, starea lor se putea agrava brusc, iar singura posibilitate de a-i consulta ar fi fost de la distanţă (telefonic sau online). Ca atare, după o zi, articolul a fost eliminat, printr-un nou Ordin.
Problema tratării persoanelor confirmate cu Covid, dar asimptomatice sau cu forme uşoare de manifestare a bolii, a fost pusă încă de la începutul crizei sanitare. În Italia, ţara cea mai afectată de pandemie, dar şi în Franţa şi în alte state, persoanele de acest fel au fost tratate atât la domiciliu, cât şi în locaţii anume amenajate în hoteluri şi pensiuni. În aceste ţări sistemul de sănătate a fost, însă, sufocat de numărul mare de îmbolnăviri, iar spitalele au devenit neîncăpătoare.
DORA, "VETERANA"
12 teste neconcludente din 15
Până în prezent, BIHOREANUL a aflat de la pacienţi care s-au îmbolnăvit de Covid-19 că cele mai multe rezultate neconcludente le-a avut Dora Fekete (foto), o orădeancă de 23 ani întoarsă din Italia pe 13 martie. Plasată iniţial în carantină la Hotel Iris şi depistată după 8 zile, fără să fi avut vreun simptom specific, Dora a fost internată 29 de zile în Spitalul Municipal, timp în care i s-au făcut 15 teste, dintre care 12 au fost neconcludente.
"După 4 neconcludente, unul a ieşit pozitiv, ceea ce m-a şocat, că eram deja de mult în spital. După trei zile a ieşit altul, negativ. Am fost bucuroasă că m-am făcut bine, că mai fac încă unul şi merg acasă. Au urmat încă 8 teste neconcludente", a povestit tânăra, căreia asistentele nu i-au explicat ce înseamnă acest lucru...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.