"Suntem dispuşi să ne asumăm o prelungire a termenului de execuţie, numai să avem în final o lucrare de calitate", spune viceprimarul Mircea Mălan. Atâta tot că şansele de reuşită sunt reduse.
Cu găleata-n mână
Reabilitarea Pasajului a pornit cu stângul de la început. În 2012 când, loviţi de criză, constructorii se băteau pe lucrări, Marconst Marghita, firmă de casă a UDMR, a fost singurul ofertant. Constructorul a câştigat contractul la un preţ de 2,5 milioane lei, coborând cu 10% sub cel estimat. Lucrările au început la sfârşitul anului cu decopertarea mozaicului vechi din anii '80. În primăvara lui 2013, după finalizarea canalului tehnic în care a mutat toate reţelele subterane, Marconst a închis pasajul pentru trei luni, invocând că altfel nu poate garanta un mozaic de calitate. Primăria şi-a ridicat în cap orădenii şi comercianţii din pasaj, dar a acceptat.
În final, sacrificiul s-a dovedit inutil. În iunie 2013 comisia de recepţie a refuzat, în premieră absolută, preluarea lucrării. Viceprimarul Mircea Mălan (foto) a aruncat chiar o găleată de apă în mijlocul pasajului pentru a demonstra că pavajul nu are scurgere şi s-a certat cu dirigintele de şantier Ladislau Jakabffy, care zicea că lucrarea era bună de recepţionat. "Pentru ce v-aţi luat banii?", i-a reproşat vicele.
Constructorul a lucrat cum a vrut. Plin de crăpături, mozaicul are coloritul neuniform, este plin de urmele unor găuri făcute pentru inserarea unei răşini care să lege finisajul de placa suport, capacele canalelor tehnice, tăiate strâmb, joacă în lăcaşuri, elementele din sticlă au diferenţe de rost, inserţiile metalice sunt ştirbe ş.a.m.d. Apoi, abandonată vreme de un an, lucrarea s-a degradat!
Condamnaţi împreună
Primăria şi Marconst au negociat aproape un an reluarea lucrărilor. La fel ca în orice căsătorie ratată, partenerii au refuzat soluţia divorţului de teama "partajului". Marconst pentru că îşi asumase prin contract penalităţi înrobitoare de 1% pentru fiecare zi de întârziere, acumulând până în prezent o "amendă" şocantă de 1,9 milioane euro, care ar băga în faliment orice firmă, iar Primăria pentru că rezilierea contractului ar echivala cu returnarea finanţării către Uniunea Europeană.
Teoretic, părţile au doar de câştigat: constructorul scapă de penalităţi, iar municipalitatea îşi vede lucrarea terminată. Practic, însă, s-ar putea să piardă. Strâns cu uşa, în loc să încaseze bani pe lucrare, constructorul va cheltui cam 200.000 euro pentru refacerea mozaicului. Suma cuprinde inclusiv costurile amenajării, cu titlu demonstrativ, a unui tronson suplimentar, necuprins în proiectul iniţial, aflat în spatele localului Columbus.
Întrucât contractul interzice subcontractarea, Marconst va lucra cu mozaicari aduşi din Italia, care numai ieftini nu sunt, dar cu care nu a mai lucrat. La rându-i, deşi l-a concediat pe dirigintele de şantier şi a obţinut de la finanţator prelungirea termenului de predare a lucrării pentru octombrie, municipalitatea nu are nicio garanţie că noua lucrare va ieşi mai bine. Ba, dimpotrivă...
Cu mâinile legate
Constructori din Italia consultaţi de municipalitate şi de Marconst spun că reabilitarea pasajului se face după un proiect prost. Spre exemplu, şanţurile de canalizare pluvială, care îngreunează turnarea mozaicului, sunt total inutile într-un pasaj acoperit, iar capacele decorate de pe canalul tehnic vor avea joc mereu, astfel că în timp se vor rupe, neputând fi tăiate perfect, după forma în care sunt aşezate. Tot constructorii mai zic că ornamentele din mozaic, care au la capăt vârfuri ascuţite, vor da naştere în permanenţă la crăpături pornind din punctul de întâlnire al liniilor, din cauza tensiunilor pe care le generează, iar sistemul de iluminat arhitectural din pavaj se va defecta periodic. "Lămpile de iluminat încălzesc spaţiul de sub sticlă, ceea ce produce condens, şi se ard", explică un meseriaş.
Soluţia ar fi ca municipalitatea să amenajeze pentru modelul floral din centrul pasajului un sistem natural de ventilaţie, o canalizaţie, sau să renunţe la el. La fel, pentru un aspect unitar, culoarea mozaicului ar trebui modificată în ton cu bejul faţadelor dinspre Piaţa Unirii. Toate aceste modificări, necesare unei lucrări de calitate, sunt însă greu de făcut în această fază. Proiectarea lucrărilor de reabilitare a unui monument istoric de categoria A, cum este Vulturul Negru, se atribuie prin licitaţie, execuţia ei durează luni de zile, iar varianta finală trebuie aprobată de Ministerul Culturii, or Primăria e în criză de timp. "Vom lucra pe proiectele pe care le avem, încercând să găsim cele mai bune soluţii", spune vag viceprimarul Mălan. Adică la noroc...
Atenţie, lucrări!
Refacerea pasajului va începe săptămâna viitoare cu decopertarea mozaicului, singura operaţiune la care Marconst a demonstrat că se pricepe. "După toate probabilităţile se va lucra pe tronsoane, sub trafic. Calendarul lucrărilor va fi discutat în prealabil cu proprietarii localurilor din pasaj", zice Mălan.
Conform promisiunii firmei, mozaicul poate fi refăcut în două luni cu închiderea traficului pietonal sau în trei luni pe tronsoane. "Cea mai bună soluţie ar fi închiderea pe porţiuni. Aşa, chiar dacă nu facem profit, măcar putem plăti salariile angajaţilor", zice Horea Ţiril, în numele comercianţilor din pasaj. Coproprietarul localului Columbus spune că anul trecut, la redeschiderea pasajului după lucrările făcute de mântuială, majoritatea firmelor din zonă erau deja în pragul falimentului. Vadul comercial distrus nu şi-a mai revenit niciodată: "Aşa cum închiderea pentru lucrări a Corso-ului a relansat în urmă cu câţiva ani pasajul Vulturul Negru, închiderea pasajului va reanima alte zone comerciale din oraş".
Comerciantul speră, totuşi, că măcar de data aceasta lucrările vor fi făcute cum trebuie, pentru că afacerile din pasaj nu vor mai supravieţui unei noi închideri. Şi la fel speră şi reprezentanţii municipalităţii. Altminteri, a treia reabilitare ar trebui făcută pe banii orădenilor şi doar după returnarea fondurilor europene făcute praf pe mâna Marconst...
"MORTALE"
5.640
euro sunt penalităţile pe zi de întârziere pentru lucrările de la Pasajul Vulturul Negru
VA URMA!
Şantierul Vulturul Negru
Înlocuirea mozaicului prost executat nu înseamnă automat finalizarea lucrărilor la Pasajul Vulturul Negru. În paralel cu lucrările de decopertare, Luxten va înlocui sistemul de iluminat public, iar Administraţia Imobiliară Oradea va îngropa cablurile de pe clădiri, va reabilita vitraliile şi va pregăti reabilitarea faţadelor. "Vom aduce lucrarea la faza finisajelor, după care ne vom opri.
Reabilitarea faţadelor se va face abia după finalizarea mozaicării, pentru că altfel se vor umple de praf", spune Cristian Beltechi, directorul AIO. Estimate la circa 300.000 lei, lucrările vor fi licitate în perioada următoare, vor dura aproximativ o lună şi vor încheia procesul de reabilitare a întregului ansamblu arhitectural.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.