URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Martie 2022, 14:45

Se-ntâmplă-n România! S-a trezit brusc cu peste două milioane de lei în cont, iar în loc să-i returneze, și-a cumpărat... BMW-uri de lux

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Întâmplare de pomină în București, unde un bărbat, care s-a trezit brusc cu peste două milioane de lei în cont, a refuzat să-i returneze și s-a pus pe cheltuit, cumpărându-și BMW-uri de lux.

Potrivit site-ului adevarul.ro, este vorba despre administratorul unei firme din București care a și fost condamnat, prin sentință definitivă, de Curtea de Apel Timișoara, la doi ani și o lună de închisoare cu executare. 

Omul de afaceri în cauză, Marian Răducu, și un alt inculpat, Eugen Plopeanu, au fost trimiși în judecată pentru însuşirea bunului ajuns din eroare la făptuitor și tăinuire şi fals, conform sursei citate.

Pe scurt, Răducu ar fi refuzat să returneze banii unei companii partenere care i-a transferat banii în cont din greșeală.

„La un moment dat, după plata mai multor facturi, secretara firmei din Timişoara a vrut să îi achite firmei administrate de Marian Răducu o factură de 8.000 de lei. Din eroare, i-a transferat firmei conduse de Răducu suma de 2.016.985 lei”, arată sursa citată.

Ancheta a scos la iveală că după ce a fost înştiinţat că în contul firmei sale a fost făcută o plată eronată în valoare de două milioane de lei, bucureşteanul a început să facă retrageri sau plăţi masive din contul firmei.

Între altele, a cumpărat şi două BMW-uri din Germania, un BMW 640 I Grand Coupe şi un BMW X5, efectuând în doar o jumătate de lună aproape 100 de retrageri în numerar.

„În perioada 17.06.2016 – 01.07.2016, prin cele 93 de operaţiuni de retrageri numerar şi de plăţi efectuate din contul bancar deschis la Banca Transilvania şi aparţinând societăţii……, inculpatul şi-a însuşit suma de 1.562.574,03 lei, sumă care aparţinea societăţii…… (n.r. care a făcut transferul eronat), rămânând în cont suma de 446,364.62 lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Abia după o primă sentință, a Judecătoriei Timișoara, în care Răducu a primit doi ani şi o lună de închisoare cu executare, iar Plopeanu un an şi şapte luni de închisoare cu executare, cei doi au vrut să-și recunoască vina, dar a fost prea târziu.

Sentinţa a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara.

„Nu pot fi reţinute apărările inculpaţilor privind aplicarea dispoziţiilor art.91 C.p., pe motiv că după pronunţarea sentinţei apelate au înţeles să regrete săvârşirea faptelor şi că au intenţia de a recupera integral prejudiciul, deoarece comportamentul inculpaţilor pe durata activităţii infracţionale prin care au înţeles să ascundă săvârşirea urmelor infracţiunii, iar ulterior negarea faptelor în faţa autorităţilor, lipsa eforturilor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii duc la concluzia că inculpaţii nu prezintă posibilităţi de îndreptare prin supravegherea conduitei acestora pe o perioadă determinată, apărările formulate în apel fiind efectuate pro cauza pentru obţinerea schimbării modalităţii de executare”, arată sentinţa Curţii de Apel Timişoara, care este definitivă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
e bine ca e mediatizata si publicata larg stirea
ca multi ar crede ca banii din contul lor personal le apartin lor personal. Si ti-ar parea cat de cat normal, dar totusi, se vede ca Justitia o considera "insusire ilegala" sa nu restitui suma primita din greseala, invatatura de minte din greselile altora
Postat 30 Martie 2022, 15:32 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON