URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 28 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
29 Ianuarie 2023, 11:36

Se întâmplă în România: șoferul unui utilaj de deszăpezire era să lovească un poliţist

Se întâmplă în România: șoferul unui utilaj de deszăpezire era să lovească un poliţist (Sursa foto: Monitoruldevrancea.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şoferul unui utilaj de deszăpezire care acţiona, sâmbătă, pe un drum din judeţul Vaslui, afectat de zăpezi și viscol, a fost cât pe ce să lovească un poliţist.

Potrivit Libertatea.ro, incidentul s-a petrecut pe DE 581 pentru că bărbatul nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de trafic, conducând cu viteză într-o zonă unde deja se petrecuse un eveniment rutier.

Presa naţională scrie că martorii au văzut cum şoferul stropeşte mai multe persoane cu zăpadă, dar a fost aproape și să lovească şi un poliţist chemat la evenimentul rutier. Acestuia din urmă i-a udat mai multe documente.

"Faţă de conducătorul auto al utilajului de deszăpezire a fost dispusă măsura sancţionării contravenţionale pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, conform prevederilor legale în vigoare", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Presa naţională nu scrie însă care este suma pe care şoferul va trebui să o plătească după gafa făcută.

În ultimele 24 de ore, pe şoselele din judeţul Vaslui s-au produs mai multe incidente rutiere din cauza ninsorii şi a viscolului, mai multe maşini derapând sau ieşind de pe partea carosabilă.

CNAIR a transmis duminică, printr-un comunicat de presă, că după acţionarea drumarilor cu utilajele de deszăpezire, s-a reuşit redeschiderea circulaţiei pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 2N (km 8+000 – km 15+000) între localităţile Bogza şi Dumbrăveni, judeţul Vrancea.

În acest context, CNAIR face un apel către şoferi să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să nu mai circule pe drumurile unde este necesară intervenţia utilajelor de deszăpezire.

Sunt închise în continuare drumurile:

- DN 22, Râmnicelu (Jud Buzău) - Grădiştea (Jud Brăila),

- DN23, Mândreşti Munteni (Jud Vrancea) - Brăila,

- DN 11A, Podu Turcului (Jud Bacău) - Bârlad (Jud Vaslui),

- DN23A, Milcobului (Jud Vrancea) - Ciorăşti (Jud Vrancea),

- DN23B, Maicăneşti (Jud Vrancea) - Codreşti (Jud Vrancea),

- DN24D, Băleni (Jud Galaţi) - Tuluceşti (Jud Galaţi),

- DN25, Hanu Conachi (Jud Galaţi) - Şendreni (Jud Galaţi),

- DN2N, Bogza (Jud Vrancea) - Jitia (Jud Vrancea),

- DN2R, Jitia (Jud Vrancea) - Vintileasca (Jud Vrancea).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5913 RON
  • 1 EUR = 4.9405 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON