URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Noiembrie 2021, 15:51

Se anunţă schimbări pentru şcoli: Ministrul Educaţiei vrea să le ţină deschise în localităţile unde rata de infectare este mai mică de 3 la mie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Autorităţile continuă să trateze unul dintre cele mai importante subiecte ale actualităţii, şcoala în pandemie, cu improvizaţii.

Pe lângă că regulile pentru redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor, după vacanţa forţată, au venit cu întârziere şi fără explicaţii solide, Ministerul Educaţiei cere deja modificarea lor.

Deocamdată, o propunere

Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunţat luni că va solicita ca unităţile de învăţământ să rămână deschise, indiferent de câţi profesori sunt vaccinaţi, dacă rata de infectare în localitatea lor este sub 3 la mie.

„Pentru a rezolva problema reală îndeosebi a micilor școli din mediul rural care nu au infectați, dar nici suficient de mulți vaccinați, pentru a nu îi menține pe termen lung în online, știind că problemele predării online sunt amplificate tocmai în aceste localități, am asumat ca ministru al Educației să propun completarea ordinului comun cu o excepție, și anume - acolo unde rata este mai mică de 3 la mie, să se permită prezența fizică independent de rată de vaccinare, ca tranziție către normalitate", a declarat Cîmpeanu, luni, pentru HotNews.ro.

În localităţile unde incidenţa cazurilor de Covid-19 este mai mare de 3 la mia de locuitori, şcolile vor continua să funcţioneze exclusiv online, dacă au mai puţin de 60% dintre angajaţi vaccinaţi.

Propunerea lui Cîmpeanu trebuie analizată de Ministerul Sănătății și de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, ca să devină regulă.  

Explicaţii târzii

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a anunţat abia joia trecută, într-o declaraţie de presă susţinută seara, că şcolile şi grădiniţele vor relua activităţile faţă în faţă pe 8 noiembrie în funcţie de numărul de angajaţi vaccinaţi, iar ministrul Cîmpeanu a precizat vineri că pragul minim pentru asta este de 60%.

Autorităţile au fost criticate pentru că nu au explicat de ce au ales acest prag de 60%, considerat de specialişti în epidemiologie insuficient, şi că nu au luat o altă măsură, mult mai eficace: testarea tuturor elevilor şi a profesorilor, în şcoli, măcar săptămânal.

Totodată, au fost profesori care au criticat Ministerul Educaţiei că nu ţine cont de cei care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile, deci nu se pot vaccina, dar au anticorpi.

Întrebat luni despre aceste critici, Cîmpeanu a spus că este dificilă monitorizarea profesorilor care au fost bolnavi de Covid-19. „OMS a recomandat 70% ca prag de imunizare cu includerea celor trecuți prin boală. Am explicat că din cauza monitorizării foarte dificile, perioade diferite în dinamică, trecuți prin boală cu și fără certificare, s-a decis compensarea prin coborârea pragului de vaccinare la 60% fără includerea celor trecuți prin boală", a declarat ministrul Educației pentru HotNews.ro.

În fiecare săptămână, în ziua de vineri, şcolile trebuie să raporteze procentul de vaccinaţi din rândul personalului, iar în funcţie de aceste date se decide dacă în săptămâna următoare funcţionează faţă în faţă sau online. În această săptămână, în Bihor sunt 87 de şcoli şi grădiniţe care ţin lecţii faţă în faţă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON